Controlul Financiar Exercitat de Cenzori

Controlul financiar exercitat prin cenzori

Instrument al politicii financiare a statului, controlul financiar reprezintă un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a deficienţelor şi de stabilire a măsurilor necesare pentru restabilirea legalităţii. Pentru o bună desfăşurare a activităţii societăţilor comerciale este necesară asigurarea unui control asupra actelor şi activităţilor administratorilor societăţilor. Astfel, conform prevederilor Legii nr.31/1990 cu privire la societăţile comerciale, republicată, cu modificările aduse de Legea nr.99/1999, Legea nr.127/2000, O.U.G. nr.76/2001, republicată, şi Legea nr.161/2003, controlul financiar se realizează prin cenzori, precum şi prin organe şi forme prevăzute în actele normative, contractele de societate şi statutele proprii de înfiinţare şi organizare. Cenzorii sunt aleşi de adunarea constitutivă pe o perioada de 3 ani cu posibilitatea reînnoirii mandatului. Asigurarea unui control activităţii desfăşurate de către societate are în vedere atât interesul acţionarilor, cât şi al terţilor, care numai astfel se pot angaja, în cunoştinţă de cauză, în eventualele relaţii contractuale. Ceea ce caracterizează activitatea desfăşurată de cenzori este atât competenţa lor în ceea ce priveşte asigurarea controlului din punct de vedere contabil, financiar şi juridic, cât şi independenţa acestora. Conform prevederilor legale, cenzorii au ca principale obligaţii să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice dacă situaţiile financiare sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, dacă acestea din urmă sunt regulat ţinute şi dacă evaluarea patrimoniului este făcută conform regulilor stabilite pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor fianciare. În îndeplinirea acestei obligaţii legale, cenzorii controlează prin sondaj:

• conturile contabile;

• bilanţul contabil;

• contul de profit şi pierderi.

1. Controlul financiar asupra bilanţului şi anexelor sale

1.1 Definirea şi rolul bilanţului

Bilanţul contabil poate fi definit ca reprezentând documentul de sinteză cel mai important, care asigură centralizarea şi generalizarea datelor agenţilor economici şi instituţiilor publice, într-o formă sintetică şi unitară, care permite o prezentare de ansamblu, o analiză detaliată şi un control al activităţii derulate şi rezultatelor obţinute la sfârşitul fiecărei perioade de gestiune. Datorită posibilităţilor sale informative, bilanţul constituie un instrument deosebit de important în procesul de fundamentare a deciziilor pe care le adoptă organele de conducere în vederea dirijării activităţii curente şi îndeosebi a celei de perspectivă, precum şi pentru efectuarea îndrumării şi a controlului privind modul de îndeplinire a prevederilor de natură economică şi financiară. Condiţia fundamentală pe care trebuie s-o îndeplinească bilanţul o constituie reflectarea realităţii privind elementele de activ şi de pasiv existente la dispoziţia agentului economic. În acest scop este necesar ca operaţiile economice să fie înregistrate integral, corect şi la timp, pe baza documentelor justificative în care au fost consemnate. Se impune, de asemenea, compararea (confruntarea) periodică a operaţiunilor din conturi cu situaţia de pe teren, cât şi verificarea exactităţii înregistrărilor din conturi, pentru care se folosesc procedeele contabilităţii şi în speţă inventarierea şi balanţele de verificare. Bilanţul contabil trebuie să prezinte datele după un sistem unitar, după aceleaşi norme metodologice, ceea ce reprezintă o altă condiţie necesară pentru îndeplinirea rolului său şi totodată pentru aprecierea corectă şi comparativă a activităţii şi pentru realizarea centralizării la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat şi la alte organisme interesate. Calitatea bilanţului contabil se apreciază, de asemenea, prin caracterul său simplu şi clar, deziderat necesar pentru analiza activităţii fiecărui agent economic de către cei interesaţi, operaţiune care să poată efectua cu uşurinţă şi care să conducă la aprecieri în deplină concordanţă cu realitatea. O condiţie sau cerinţă impusă bilanţului este şi cea privind caracterul său complet, în sensul că trebuie să conţină toate formularele cerute, iar acestea să fie completate cu toţi indicatorii pe care-i conţin. Astfel, un formular de bilanţ prezintă următoarele componente : 1. bilanţul propriu-zis (cod 10) ; 2. contul de profit şi pierdere (cod 20) ; 3. situaţia modificărilor capitalului propriu; 4. situaţia fluxurilor de trezorerie; 5. note explicative la situaţiile financiare anuale . Acestea vor fi însoţite de formularul "Date informative"(cod 30) şi formularul "Situaţia activelor imobilizate" (cod 40) . Legea Contabilităţii 82/1991 reglementează regimul legal al bilanţului contabil în cadrul capitolului IV, care prevede la art.27 că “Bilanţul contabil se întocmeşte obligatoriu anual, precum şi în situaţia fuziunii sau încetării activităţii.” Bilanţul mai poate fi întocmit la cererea Adunării Generale a Acţionarilor sau a Consiliului de Administraţie. Agenţii economici prevăzuţi la art.1 din Legea Contabilităţii nr.82/1991, au obligaţia să întocmească şi să depună bilanţul contabil la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv, a municipiului Bucureşti sau la administraţiile financiare ale sectoarelor, potrivit prevederilor hotărârilor guvernului.

1.2 Verificarea şi certificarea bilanţului contabil şi a anexelor sale

Prin datele pe care le conţine, bilanţul contabil poate oferi o imagine reală şi cuprinzătoare asupra situaţiei economice şi financiare a fiecărui agent economic. Aceste date sunt la fel de utile pentru întreprinderea însăşi, precum şi pentru furnizori, clienţi, bănci, investitori, concurenţi şi administraţia de stat.