Convergențe-divergențe în economia mondială

Economia mondiala la sfarsitul secolului al douazecelea poate fi caracterizata printr-un dublu proces, de mondializare si globalizare .Stabilirea unui nou ,,ordin economic mondial’’ va fi astfel in curs. Deja angajat in centrul tarilor cu economie de piata, ordinul s-ar generaliza la ansamblu planetar, la seria prabusirii modelului economiei planificate aflata in vigoare la un numar mare de tari si mai ales printre cele doua puteri principale de talie mondiala : URSS si Republica Populara a Chinei. Modelul economiei liberale pare de acum inainte singurul model avand vocatia sa conduca toate tarile globului, care astfel ar fi determinate sa converge catre un model unic si catre un viitor identic.

Se intelege bine ca toate tarile, daca nu pornesc de la acelasi nivel de dezvoltare , de la aceeasi vechime si tinand cont de specificatiile intrinseci, nu vor putea sa converge cu aceeasi viteza, sa ajunga astfel la acelasi stadiu economic si in aceleasi amanari, ideea , adesea avansata la acest sfarsit de secol, este ca toti vor ajunge acolo mai devreme sau mai tarziu si astfel unitatea lumii va fi realizata. (FUKUYAMA, 1989) , (OHMAE, 1990).

Globalizarea va fi atunci considerata ca procesul unificator, ca drumul convergentei, ingaduind si accelarand trecerea la stadiul final.

In fata acestui proces in desfasurare, este astfel necesar sa se ia in calcul faptul ca globalizarea este de asemenea rezultatul procesului.

In alti termeni , se indreapta si se converge catre rezultanta procesului sau mai ales catre un model preexistent, cu specificatia ca acest model se va vrea atins si care astfel va influenta procesul modului normativ. Esentialul problematicii noastre va duce la caracterul in mod sistematic dual al modelului reprezentativ al lumii globalizate : continutul economic va insista constant pe un continut ideologic.Se va intelege atunci forta modelului care va putea rezulta de aici, cat si despre acceptarea procesului de catre actorii economici.

O problematica asupra posibilitatii desavarsirii procesului fata de model va face obiectul partii a treia.

1. GLOBALIZAREA, UN NOU ORDIN ECONOMIC MONDIAL, CU VOCATIE UNIFICATOARE

Un raport al OCDE aprut in anul 1992 observa ca intr-o perioada de cativa ani –sfarsfitul anilor 1980 si inceputul deceniului 1990- realitatea economica si reflectarea aferenta, au evoluat intr-un mod semnificativ si ca termenul de globalizare este ,,expresia semnatica’’ a acestei evolutii.

El subliniaza faptul ca notiunile care acopera termenul de globalizare sunt inca appreciate superficial, subiectiv, prost definite.

Acesta remarca este intotdeauna de actualitate in 1996.

Incercarea de definire a termenului de globalizre se va efectua in trei etape.

1. Diferentiarea semantica cu ordinele economice moniale precedente : internationalizare, transnationalizare, mondializare.

1.1 Diferentierea termenilor anglo-saxoni si frencezi

In economie , termenul de globalizare este in mod sigur nascut din literatura anglo-saxna, probabil cu MODELSKI(1972).

El este in mod frecvent utilizat in opere anglo-saxone tratand relatii economice internationale incepand de la sfarsitul anilor 1980 .

In schimb, aproape toate operele franceze tratand aceeasi problematica utilizeaza in mod sistematic termenul de mondializare , si atunci cand o opera srcisa in limba engleza, utilizand termenul global sau globalizare in titlul sau este tradus automat prin mondializare, de exemplu OHMAE(1985), REICH(1991), GRUPUL LISABONA(1993).

Termenul american global poate fi tradus in franceza prin global, mondial sau chiar international. In franceza termenii ,,global’’ si ,,mondial’’ sunt in mod clar diferentiati.

Termenul ,,mondial’’ semnifica faptul ca fenomenul analizat se refera la lumea intreaga.

Termenul ,,global’’ inseamna ,,ca este considerat in totalitatea sa’’, in ansamblul sau, ansamblul cuprinzand atunci proprietatile, fara componentele lor.

Explicatia pe care o incurajam pentru aceasta apropiere diferentiata si aceasta confuzie de traducere-si prin urmare semantiza- este urmatoarea :

Strategia marilor firme americane a depasit stadiul mondializarii pentru ,,a functiona’’ de acum inainte in stadiul globalizarii. Analiza economistilor americani se refera deci in mod special le acest fenomen, fara sa excluda de aici perspective mondializarii.

Strategia merilor firme franceze – si adesea europene- se va referi frecvent la obiectivul de mondializare .

De aici ve rezulta terminologia cea mai frecvent utilizata si apropierea stiintifica.

1.2. Diferentierea fenomenologica : de la internationalizare la globalizare.

Schimburile economice mondiale nu au fost pana la mijlocul anilor 1960 considerate relevante pentru fenomeul de internationalizare, si anume schimburi nu intre firme, ci intre natiuni. Teoria clasica a comertului interntional de la RICARDO la KRUGMAN (1990), trecand prin trilogia H.O.S nu a adus atunci decat o explicatie a acestor schimburi prin dezavantaje comparative- absolute sau relative- ale tarilor si astfel specializarea lor .

Fenomenul de transnationalizare , prin dezvoltarea progresiva a productiei delocalizate (MICHALET, 1985 ; DUNNING 1988) afirmelor mulltinationale a permis punerea in evidenta a trecerii lor la o conceptie de schimburi intre firme : actorii comertului interntional nu sunt statele ci firmele ; inregistrarea fluxurilor la nivel international nu mai este atunci decat o inregistrare national ,,contabila’’ a acestor fluxuri dintre firme ; chiar daca teoria a incercat sa opereze in acest sens o sinteza explicativa prin perechea de avantaje comparative ale tarilor, avantaje comparative ale firmelor ; paradigma O.L.I a lui DUNNING (1981) si paradigma E.S.P a lui KOOPMAN si MONTIAS (1971) luata in calcul in teoria ecletica a lui DUNNING (1984,1988) si in teoria sintetica a lui MUCCHIELLI

(1985,1991).