Corporațiile multinaționale și globalizarea

“ Forţele cu caracter multinaţional sunt în bună măsură anonime şi de aceea, greu de identificat. Ele nu formează un sistem uniform sau o ordine, ci sunt o aglomerare de sisteme manipulate de actori “invizibili”. “Piaţa” nu reprezintă o interacţiune tranzacţională de forţe concurente precum acel du-te-vino al cererilor manipulate, nevoile create artificial sau dorinţa de profit rapid”

(Georg Henrik von Wright, 1997)

Capitolul 1

I. CORPORAŢIILE MULTINAŢIONALE

1. Definiţie şi caracteristici

Corporaţia multinatională este un fenomen economic aflat în plină dinamică. Teoriile privind corporaţia multinatională nu sunt nici pe departe unitare şi urmează caracterul dinamic al obiectului lor de studiu. În fapt, pe plan internaţional, nu s-a conturat un consens nici măcar cu privire la însăşi denumirea fenomenului analizat. Viziunea UNCTAD asupra corporaţiei multinaţionale este una foarte largă, ea definindu-se ca o entitate economică formată dintr-o companie-mamă şi din filialele ei în străinătate.

Mult mai nuanţată este atitudinea lui Papp (1991) care descrie "corporaţia multinaţională" (CMN) ca pe o corporaţie care acţionează într-o multitudine de medii naţionale şi identifică trei stadii de dezvoltare a acesteia. În primul stadiu, CMN creează strategii de afaceri separate pentru fiecare ţară în care operează şi poate fi numită mai degrabă "corporaţie multilocală". În al doilea stadiu, corporaţia se străduie să domine o piaţă globală, dar îşi concentrează totuşi majoritatea eforturilor asupra ţării de origine. Papp defineşte aici "corporaţia globală". În cea de-a treia şi ultimă etapă de dezvoltare, corporaţia beneficiază de resurse, management, producţie şi alte capacităţi globale care îi conferă statutul de "corporaţie transnaţională".

Pentru a fi o societate multinaţională o firmă trebuie să aibă:

• filiale în cel puţin 5-6 ţări

• pondere minimă de 25% a activelor deţinute în străinătate în total active.

Se apreciază că 500 de corporaţii multinaţionale controlează 70% din comerţul internaţional, iar 1% din corporaţiile multinaţionale deţin în proprietatea lor aproximativ jumătate din numărul total al acţiunilor emise de pe urma investiţiilor străine.

Datorită faptului că realizează un transfer complex de resurse şi că administrează activele productive create interacţionând cu condiţiile locale ale economiei din ţara – gazdă, societăţile multinaţionale sunt atât iniţiatorii producţiei internaţionale cât şi organizatorii acesteia. Producţia internaţională este de fapt expresia fenomenului de integrare în economia mondială contemporană.

Valorile unei corporaţii multinaţionale sunt:

• sistemul de management;

• grija de mediu;

• implicarea în viaţă comunităţii;

• marca sau brand-ul;

• sistemul de producţie;

• inovarea;

• angajaţii;

• tradiţia;

• adaptarea la cultura locală;

• sistemul de distribuţie;

• campaniile publicitare;

2. Apariţia şi evoluţia corporaţiilor multinaţionale

Corporaţiile multinaţionale sunt caracterizate de internaţionalizarea producţiei, care se bazează pe un „bazin”internaţional de resurse umane, materiale şi financiare, şi care promovează la scară globală un anumit set de valori proprii. Istoria internaţionalizării afacerilor este lungă. Diverşi autori, afirmă că activităţile comerciale datează încă din timpul primelor civilizaţii, dar de-abia Evul Mediu, în Europa, a marcat iniţierea operaţiilor comerciale între state, executate de instituţii ce aveau o natură privată corporativă, dar susţinute şi încurajate şi de stat. Patronajul statal s-a intensificat, odată cu apariţia marilor companii comerciale coloniale, în secolele XVII şi XVIII: Companiile Olandeză şi Indiile de Est Britanică, Compania Muscovy, Compania Africa Regală şi Compania Hudson Bay. Dar cel mai apropiat precursor al companiilor multinaţionale din zilele noastre este dezvoltarea industriei internaţionale odată cu revoluţia industrială. Cu toate că nu există date concrete, este general recunoscut faptul că multinaţionalele industriale au apărut în economia mondială după jumătatea secolului XIX. Se pare că în 1867 o firmă americană, “Singer”, care producea maşini de cusut, şi-a construit o filială în Scoţia la Glasgow, fiind astfel prima firmă din lume care a devenit transnaţională.

FLUXUL DE IDE ŞI VALORILE EXPORTURILOR INDUSTRIALE LA IZBUCNIREA PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL($)

IDE- 1914 dupa tara de origine ($) EXPORTURI INDUSTRIALE 1913 ($)

MAREA BRITANIE 8.172.000 1.928.000

SUA 2.652.000 896.000

GERMANIA 2.600.000 1.824.000

FRANTA 1.750.000 813.000

TOTAL MONDIAL NU EXISTA DATE 7.227.000

Sursa: Paul Hirst, Grahame Thompson – “Globalizarea sub semnul întrebării. Economia internaţională şi posibilităţi de guvernare”, Editura TREI, Bucureşti, 2002, pag.

După cum rezultă din tabelul de mai sus, în preajma primului război mondial, Marea Britanie avea cea mai puternică economie la nivel global. La capitolul investiţii directe externe, ea se afla la distanţă de principalii ei urmăritori – SUA şi Germania. Cea mai mare parte a acestor investiţii se îndrepta către minerit şi infrastructură. Hobson, în 1914, Lenin, în 1916, menţionau implantarea capitalului englez în Canada, India şi Rusia, precum şi rolul jucat de firme ca AEG (Germania), General Electric şi Standard Oil (SUA). După Wilkins şi Frankol , în 1914, douăzeci de societăţi atinseseră un grad semnificativ de transnaţionalizare: St.Gobain (Franţa), Solvay (Belgia), Nestle şi Ciba (Elveţia), Siemens şi Hoechst (Germania), Texaco şi Westinghouse (SUA) ş.a. Marea Britanie şi Germania au fost principalii exportatori industriali la izbucnirea Primului Război Mondial, fiind aproape de două ori mai importanţi decât S.U.A. şi Franţa. Valoarea exporturilor industriale era mult mai mică decât cea a investiţiilor externe directe.