Corporatismul italian în perioada fascistă

Secolul XX a fost unul al marilor dezastre. Conflicte militare dar si ideologice, masacre, genociduri, toate au facut acest secol cel mai sângeros, din câte a avut a le trai omenirea. Lumea a fost dominata de lideri ce stateau în fruntea unor regimuri totalitare. Lideri care, prin pârghiile imense de care dispuneau, duceau o politica crunta întru ideea ce o promovau.

Elementul esential al a dictaturii fasciste a fost prezenta unui lider puternic, ferm si carismatic în fruntea statului. Acest lider simboliza statul. Imaginea i-a fost creata cu ajutorul masinilor propagandistice ale acestor state, dar si prin hotarârea si cruzimea de care dadeau dovada acesti lideri. Un popor se lasa condus de un regim autoritar si de un tiran atunci când individul ce face parte din acest popor se simte slab si neîncrezut. Pe fondul acestor predispuneri psihologice, cultul personalitatii a dat roade. Conducatorul statului însemna totul pentru fiecare si, desigur, era îndreptatit sa elimine pe cei ce nu acceptau acest fapt sau pe cei care ar fi putut sta în calea unui viitor luminos.

Mussolini va defini ansamblul legislativ conceput de Rocco cu o formula fara nici un achivoc: „Totul in stat, nimic in afara statului, nimic impotriva statului”. Ea demonstreaza cat se poate de bine ca Italia a devenit o dictatura: primul stat fascist din lume si totusi acest stat continua sa beneficieze de mare sprijin.

Legile fasciste care au urmat dupa reforma electorala dovedesc ca regimul n-are decat o incredere relativa in sentimentele poporului.

La inceputul anului 1926, fascismul incadreaza cu rigurozitate, o tara care indura regimul si se acomodeaza cu el cu sentimentul ca Mussolini urmareste in mod sincer prosperitatea Italiei.

Cand ducele iese de doua sau trei ori singur, pe strada, este repede inconjurat de o multime entuziasta.

Ducele vrea sa distruga sindicatele. In aprilie 1926, o lege, numita Legea corporatilor, al carei autor este tot Alfred Rocco, organizeaza corporatismul fascist.

Esenta fundamentala a corporatismului nu este una tehnica ci una morala: care este

responsabilitatea guvernului? Care este dreptul poporului de a cere sa se faca pentru el?

Stânga economica agreeaza corporatismul pentru trei motive:

1. Satisface pofta pentru putere.

2. Face posibile încercarile de redistribuire a veniturilor.

3. Permite functia 2 ramânând influent.

Dreapta economica agreeaza corporatismul pentru alte trei motive diferite:

1. Permite realizarea de profituri capitaliste pe baza de costuri si riscuri ale statului.

2. Abilitatea sa corelationeze guvernul cu afacerile pentru a crea politica guvernamentala a

acestei uniuni.

3. Încrederea ca statul corportist poate asigura pacea sociala si minimiza interferentele

costisitoare.

Acest proces a fost descris de catre criticii de stânga ca “socializare a pierderilor si

privatizare a profiturilor”, care la rândul lor denumesc bunastarea corporatista. Majoritatea

disputelor teoretice din zilele noastre nu se mai refera la idealul socialist si cel capitalist, dupa

cum ar tine sa se creada, ci la argumentarea consesului corporatist, consens care este incapabil

sa se comaseze într-un consens unitar deoarece este întretinut de doua fatete ale unor motive

diferite. De asemenea nu exista conturata o ideologie publica coerenta a corporatismului, mai

cu seama datorita faptului ca aproape nimeni nu doreste sa admita propria-i încredere în acest

concept.

Dezavantajele acestui tip de guvernare corporativa constau în principal în viziunea pe

termen scurt asupra evolutiei fenomenelor economice. De asemenea, apare pericolul extinderii

peste un nivel acceptabil a activitatilor speculative, ceea ce evident determina un grad ridicat de

instabilitate al activitatii economice. În acelasi sens actioneaza, în anumite situatii si tendinta

firmelor specializate în analiza conjuncturii economice de a pune la dispozitia publicului o

cantitate tot mai mare de informatii care nu arareori pot fi contradictorii.