Crearea Pieței Unice Regionale în Vestul Europei

1. Importanţa şi necesitatea creării Pieţei Interne Unice

Dezvoltarea istorică a omenirii demonstrează că schimbul de activităţi constituie un principiu unificator al societăţilor umane, un factor de coeziune dintre popoare şi de progres al acestora. Evoluţia vieţii economice ne arată că activitatea economică este mai eficientă atunci când societăţile sunt unice decât atunci când sunt divizate, iar elementul unificator, de progres, se consideră a fi piaţa unică.

Deşi pacea dintre statele membre a rămas în centrul preocuparilor Comunităţii, din a doua parte a anilor ’50 aceasta a început să-şi concentreze tot mai mult acţiunile asupra obţinerii unei largi pieţe comune. Puterea economiei Statelor Unite era un exemplu izbitor al succesului unei astfel de pieţe. Germanii şi olandezii doreau liber schimb, iar francezii au acceptat piaţa comună a bunurilor industriale cu condiţia ca aceasta să fie insoţită de o piaţă agricolă comună care sa le favorizeze propriile exporturi.

Ideea unei pieţe comune extinse a avut o dinamică durabilă de-a lungul deceniilor trecute, fiindcă reflectă tot mai mult realitatea interdependenţei economice. Pe măsură ce tehnologiile se dezvoltau şi, alături de ele, economiile deveneau tot mai solide, tot mai multe firme de toate mărimile doreau să aibă acces la o piaţă extinsă sigură. Pentru sănătatea economiei şi beneficiul consumatorilor, piaţă trebuia să fie suficient de mare pentru a putea furniza spaţiu competiţional, chiar şi între cele mai mari firme. Astfel că, pe măsură ce economiile europene se dezvoltau, proiectul iniţial al CEE, centrat pe abolirea taxelor într-o uniune vamală, a fost urmat în anii ’80 de programul pieţei unice, apoi în anii ’90 de moneda unică.

Au existat atât motive economice, cât şi politice pentru fiecare dintre cele trei proiecte: pe de o parte beneficiile raţionalităţii economice, pe de altă parte consolidarea sistemului comunitar ca un cadru pentru relaţiile paşnice între statele membre. Economia şi politica au fost, de asemenea, implicate în substanţa şi în realizările proiectelor, deoarece integrarea economiilor moderne necesită un cadru legal. Doar succesul economic sau doar cel politic nu ar fi fost de ajuns pentru a sustine Comunitatea. Era nevoie ca ambele să repurteze succese pentru ca uniunea vamală şi piaţa unică să poată deveni realitate.

Obiectivul Pieţei Unice urma să se realizeze treptat şi în forme extrem de diferite. Totodată, în Tratatul de la Roma se mai specifică în acelasi timp: “Comunitatea are ca misiune realizarea unei pieţe comune şi prin apropierea treptată a politicilor economice ale statelor membre”.

Comunitatea are rolul să promoveze o dezvoltare armonioasă a activităţilor economice, cât şi o expansiune continuă şi echilibrată. În Tratatul de la Roma se prevedea expres ridicarea accelerată a nivelului de viaţă şi stabilirea unor relaţii mult mai apropiate între tăriţe membre.

2. Principalele etape în realizarea pieţei interne

Început ca o zonă de liber schimb, procesul de integrare a continuat de la stadiul de piaţă comună, până la uniunea economică şi monetară. Piata Interna este una dintre cele mai ambiţioase realizări ale Uniunii Europene şi cel mai avansat proces de integrare în plan comercial. Este apogeul Tratatului de la Roma (1957) care prevede crearea unei “pieţe comune” bazate pe libera circulaţie a marfurilor, serviciilor, persoanelor ţi a capitalurilor (ca si când ar circula intr-o singura ţara).

Ideea unificării pieţelor se leagă de obiectivele de integrare economică şi politică. Tratatul prin care se fundamentează Comunitatea Europeană (Tratatul CE), cunoscut şi sub denumirea de Tratatul de la Roma, prevede ca activităţile Comunităţii să includă “un sistem care să asigure o concurenţă liberă în Piaţa Interna” şi “armonizarea legislaţiei Statelor Membre în msăura cerută de funcţionarea pieţei comune”. Politicile complementare, cum ar fi protecţia mediului şi politica socială, joacă şi ele un rol foarte important în functionarea Pieţei Interne.

2.1. Perioada anilor ‘70 până la Cartea Alba din 1985

Anii ’70 au fost marcaţi de o serie de evenimente internaţionale şi europene, cum ar fi renunţarea la sistemul monetar internaţional Bretton Woods in 1971, eşecul primei tentative de uniune economică şi monetară europene, crizele petrolului, etc., toate fiind legate de crizele economice resimţite în Statele Membre ale CEE. În ceea ce priveşte crearea pieţei comune europene, în ciuda rezultatelor datorate uniunii vamale, în practică s-a dovedit mult mai dificilă eliminarea aşa-numitelor “bariere netarifare”, precum diferenţele între cerinţele de siguranţă a produselor, de ambalare sau de procedură administrativă. Aceste diferenţe au împiedicat producătorii să introducă aceleasi bunuri pe toate pieţele statelor europene. Singura piaţă comună funcţională era cea a agriculturii.

În plus, comerţul între ţările membre era deseori influenţat de fluctuaţiile ratelor de schimb valutar. Acesta este motivul pentru care, în 1978, a fost lansat Sistemul Monetar European care a adus o mai mare stabilitate pieţei, prin legarea monedelor naţionale mult mai strâns între ele.

Aceste evenimente şi obstacole au întrerupt practic progresul către realizarea pieţei comune, atmosfera generală la începtului anilor ’80 fiind “euro-pesimistă”. Pricipalul motiv era faptul ca economiile naţionale europene, din ce in ce mai putin competitive, deveniseră prea rigide şi fragmentate, iar Statele Membre nu reuseau să ajungă la un acord privind schimbarea situaţiei.

Majoritatea puterilor industriale din Europa s-au convins că fragmentarea pieţei Comunităţii reprezintă un obstacol pentru competitivitatea la nivel internaţional. Pe acest fond, Comisia Europeana, la initiativa preşedintelui în exercitiu Jacques Delors, a publicat, în 1985, "Cartea Albă privind realizarea Pieţei Interne". Această strategie a avut ca scop reunirea pieţelor naţionale fragmentate într-o Piaţa Unică originală, fără frontiere, până la data de 31 decembrie 1992. Mai mult, Cartea Alba a identificat circa 300 de obstacole în calea realizării acestei pieţe unice şi tot atâtea măsuri legislative care să le înlăture.