Crearea Sistemului Monetar

Bazele legale ale sistemului monetar modern românesc au fost puse în aprilie 1867 când Parlamentul a votat Legea pentr înfiinţarea noului sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale.Legea monetară,cu aplicare de la 1 ianuarie 1868, întemeiată pe bimetalism (aur şi argint), a statuat ca unitate monetară leul(nou),divizat în 100 de bani,etalonul monetar fiind determinat din 5 grame de argint cu titlul de 0,835 sau 0,3226 grame de aur cu titlul de 0,900.Leul, care până atunci ,era numai moneda de calcul,a devenit moneda reală ,având o valoare egală cu 2 lei vechi si 28 parale.

Legea prevedea emiterea de moneda de aur(5, 10, 20 lei), argint(50 de bani,1 leu,2 lei), aramă(1,2,5 şi 10 bani).Prin acelaşi act juridic se recunoştea existenţa Uniunii Monetare Latine ,dispunându-se ca până la emiterea de monedă proprie,monedele fabricate după acelaşi sistem monetar să se primească în circulaţie la fel ca şi moneda naţională.

Primele monede româneşti, bătute chiar în anul 1867, au fost cele din aramă,în

valoare de 4 milioane de lei.Până la 1877,s-a emis numai simbolic moneda principala de aur .

După dobândirea independenţei, Banca Natională, creată in 1880, a devenit institut de emisiune monetară, atribuţiile baterii monedei si regrementării circulaţiei monetare fiind transferate de la Ministerul de Finanţe către această instituţie.

Pentru o lungă perioadă de timp, de la crearea sistemului pană la primul razboi mondial,leul a fost convertibil, cursul de schimb mentinându-se relativ constant ,cu mici variaţii conjunctuale.Acest interval de timp (1867-1916) constituie cea mai lungă perioada de stabilitate din istoria monetară a României.Inflaţia nu se manifestă,variaţiile de preţuri fiind cauzate nu atât de factori monetar,cât de cei de politica comercială.

Circulaţia monetară a sporit pe masura nevoilor pieţei interne,determinate de amplificarea producţiei si schimbului,creşterea activităţii economice in domeniul importului si exportului,de la 59 milioane lei in 1881,la 480 milioane lei in 1914.

Evolutia monedei

Procesul de deteriorizare a sistemului monetar declanşat in anii primului război mondial a continuat si după incheierea păcii, intr-un şir de ani din perioada interbelică moneda naţională nefiind in măsura să deservească interesele si nevoile economice româneşti .

Spre deosebire de perioada antebelică, sistemul monetar nu a mai avut rolul de factor pozitiv si stabilizator in economia românească.In condiţii pe care le-am prezentat anterior,acesta a indus efecte negative in mecanismul economiei naţionale,accentuând

repercursiunile pieţei mondiale de mărfuri si valori asupra lui.

Creşterea vertiginoasă a cantitaţii de semen monetare in circulaţie fără acoperire in aur,in condiţiile în care pe piaţa românească există o acută lipsă de mărfuri,a provocat o depreciere a leului,până in anul 1920, de 11,9 ori.În acel an,statul român a realizat unificarea monetară, apelând la un nou imprumut de la B.N.R. in valoare de peste 7,5 miliarde lei .

Împrumuturile mari facute de stat la Banca Natională a României pentru finanţarea războiului si acoperirea deficitelor bugetare(vezi tabelul următor), asigurate prin emisiune monetară fără acoperire ,au determinat creşterea vertiginoasă a inflaţiei din primii ani postbelici.Ca şi în alte state din zonă, guvernul român a apelat la deprecierea sistematică a monedei naţionale pentru rezolvarea dificultăţilor refacerii postbelice.

Ponderea datoriei statului in circulaţia monetară (1917-1922)

Anii Circulaţia monetară (milioane lei) Gradul de acoperire

al circulaţiei monetare(%) Datoria statului

milioane lei Pondere in circulaţia monetară

1917 1.685 37,28 736 43,7

1918 2.247 43,83 1.311 58,3

1920 4.803 40,92 4.093 85,2

1921 11.073 33,39 9.969 90,0

1922 14.143 39,45 12.339 87,2

Sursa: Întocmit după Victor Slăvescu, Istoricul Băncii Naţionale a României(1880-1924), Bucureşti, 1925; Victor Axenciuc,Evoluţia economică a României Vol.III, Moneda,Credit, Comerţ,Finanţe Publice,pag. 25.

Către finele anului 1927, politica de revalorizare a leului a fost părăsita,fiind înlocuită prin politica de menţinere a leului la cursul din mijlocul anului în1927,facându-se abstracţie că acel curs era datorat unor imprejurări trecătoare şi avea un caracter artificial.

În anii 1927-1928,ca urmare a creşterii economice(au fost ani cu balanţa comercială excedentară rezultată dintr-un masiv export de cereale) si a politicii B.N.R. de susţinere a cursului pe piaţa internă prin cumpărarea de lei cu valută, moneda naţională s-a întarit într-o oarecare masură, în 1928 coeficientul de depreciere faţă de anul 1913 coborând la valoarea 31,58 .