Crearea Sistemului Monetar Național de la 1867

1. Caracteristicile situaţiei monetare din Principate şi încercările de soluţionare a crizei monetare

Sistemul monetar, înlocuit la 1867, este un sistem consuetudinar, sancţionat legal la 1831. Este sistemul cunoscut sub numele de sistemul leului ca ban de calcul şi a stat la baza circulaţiei monetare mai bine de un secol. În cursul acestui secol, se disting două perioade: prima de la jumătatea secolului al XVIII-lea până la Regulamentul organic şi a doua de la Regulamentul organic până la reforma din 1867. Leul ca monedă metalică dispare treptat din circulaţie şi leul ca ban de calcul, se instalează economia Principatelor de la mijlocul secolului al XVIII-lea, iar Regulamentul organic întăreşte sistemul consuetudinar astfel alcătuit cu o parţială regunoaştere legală.

a. Adoptarea leului ca monedă de calcul

În prima perioadă din epoca leului ca ban de calcul, sistemul monetar se caracterizează printr-un talon monetar, ca ban de calcul prin existenţa în circulaţie a diverselor monede străine, de aur, de argint şi bilon, şi prin reglementarea raportului de valoare între monede, atât pe bază comercială, cât şi pe acte normative de autoritate. Leul, ca monedă reală, lipseşte din circulaţie. Există însă, ca ban de calcul şi, în această calitate, serveşte să exprime valoarea tuturor mărfurilor şi a serviciilor, inclusiv a monedelor; serveşte, de asemenea, la şinerea contabilităţii de stat; sămile, bugetele se alcătuiesc în lei. Dările sunt evaluate şi plătite tot în lei, la fel socotelile particulare. Sistemul este comun ambelor principate, cu toată separaţia lor. Practica monetară comercială a fost astfel un factor de unitate peste orice frontiere politice.

În Principatele Române circulă ca monede străine, de aur, de argint de diverse aliaje. Valoarea lor se exprimă în leul de calcul şi este determinată de raportul comercial stabilit pe piaţă. Acest raport de valoare se stabileşte pe baza valorii reale a metalelor, a greutăţii monedelor şi a titlului monedelor. Nu putea fi vorba de cursuri uniforme de schimb. Condiţiile locale şi relaţiile comerciale erau insuficiente pentru astfel de cursuri.

Sistemul monetar era de fapt bimetalist. Suzeranitatea tuurcească lipsind Principatele de a avea un sistem monetar propriu, dar ţările noastre având o producţie de mărfuri, pe baza căreia îşi dezvoltaserăun comerţ intern şi extern, ele au trebuit să-şi organizeze circulaţia lor monetară în limitele statului lor politic.

Insuficienţa sistemului monetar ieşea la iveală nu numai datorită complexităţii creşterii circulaţiei monetare, dar şi a procesului de devalorizare treptată a monedelor. Principatele au fost şi un câmp vast de speculaţii atât pe plan internaţional, cât şi pe plan local, îmbrăcând diferite forme. Astfel, circulaţia monetară a trebuit să provoace anumite intervenţii din partea autorităţilor. A existat astfel o politică monetară activă. Dar posibilităţile de a influenţa piaţa monetară erau restrânse şi se reduceau curent la o singură măsură cu un caracter mai limitat şi anume, la fixarea oficială a cursurilor. Măsura consta din edicarea unor cursuri de schimb, adică de raporturi de valoare între monedele de aur, argint şi aliaj şi între monedele de acelaşi metal, în raport cu greutatea şi titlul lor.

La sfarşitul acestei perioade era limpede că nevoile unei economii în transformare nu puteau fi satisfăcute de sistemul monetar în fiinţă. Circulaţia monetară în crşetere îl făcea din ce în ce mai impropriu. O reformă monetară era necesară, dar situaţia politică internaţionala a Principatelor nu era încă coaptă pentru o reformă radicală.

b. Sistemul monetar instituit de Regulamentul organic

A doua perioadă monetară se caracterizează prin consacrarea legală a sistemului monetar existent, prin mărirea rapidă a volumului circulaţiei monetare şi prin creşterea complexităţii acestuia şi a vitezei de circulaţie a monedei, dar totodată, prin dereglarea din ce în ce mai agravată a sistemului monetar, prin repetate încercări de a-i îmbunătăţi funcţionarea şi la urmă, printr-o susţinută acţiune publicistică şi politică de a-l înlocui, acţiune care a dus la reforma monetară din 1867.

Regulamentul organic consacră şi organizează în ambele Principate sistemul consuetudinar existent. Astfel, statuează legal existenţa leului ca un ban de calcul, recunoaşte bimetalismul, luând ca etalon galbenul ca monedă de aur şi sorocovăţul ca monedă de argint, definind fiecăruia greutatea şi titlul, prin urmare, un raport invariabil, şi declară cursuri unice pentru toate monedele, atât în Ţara Românească, cât şi în Moldova. Pe plan politic, Regulamentul organic consfiinţeşte aservirea monetară a Principatelor, dar vădeşte clar intenţia de a pune Turcia într-o poziţie inferioară faţă de Rusia şi Austria.

Acest sistem era însă defectuos şi cu consecinţe grave pentru economia naţională. „Raportul între aur şi argint nu se putea niciodată fixa în chip nestrămutat.” Era o piaţă monetară devalorizată deoarece, chiar dacă intrau monede bune, ele dispăreau repede, se exportau sau se tazaurizau. Devalorizarea era, fireşte, în avantajul debitorilor şi în dezavantajul creditorilor.

Unele încercări de reformă au loc în Ţara Românească şi în Moldova în anii 1836, 1837, 1842 şi apoi în 1852, în Moldova. Scopul acestor reforme era să reţină monedele bune de aur şi argint în Prioncipate şi să menţină constant cursul de schimb.

Reforma monetară din Moldova, din 1852, care îşi propunea unificarea cursurilor în tot Principatul, pe baza cursului Vistieriei nu a reuşit. Măsura respectivă a trebuit suspendată la nu mai puţin de două săptămâni de la instituirea ei.