Creșterea și Dezvoltarea Economică

Sporirea avuţiei naţionale, a produsului naţional brut şi a produsului naţional net ca mărimi absolute şi pe locuitori, a constituit una din preocupările centrale ale factorilor de decizie din toate categoriile de ţări şi principalul obiect al investigaţiilor empirice şi a controverselor teoretice dintre economiştii lumii în perioada postbelică.

Literatura economică şi econometrică scrisă pe tema creşteri şi dezvoltării economice a dobândit, în ultimii ani, proporţii considerabile.

Economistul francez Gaston Leduc afirmă că: „numărul publicaţiilor recente cu privire la creştere şi dezvoltare ţine de ordinul de mărime zecilor de mii, dar ceea ce putem confirma este imposibilitatea absolută pentru un singur cititor de a absorbi o literatură care a început dintr-o dată să se reverse în valuri asupra noastră”.

Cu toată formidabila explozie de literatură scrisă pe această temă nu există un consens în ce priveşte definirea acestor concepte. De aceea, analiza conceptului de creştere economică nu poate fi făcut decât în legătură strânsă cu cel de dezvoltare, de progres şi de expansiune economică. O delimitare precisă a acestor concepte este necesară în scopul analizei direcţiilor, trăsăturilor şi căilor de înfăptuire a lor.

CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ

Cei mai mulţi economişti definesc dezvoltarea şi creşterea economică ca „o tendinţă fermă şi de lungă durată de sporire a venitului naţional pe total sau pe locuitor, eventual însoţită de transformări structurale”

Creşterea ca şi dezvoltarea economică se referă la fenomene pe termen lung, creşterea economică nu trebuie privită numai ca un fenomen cantitativ de sporire a venitului naţional pe total şi pe locuitor, în timp ce dezvoltarea ar presupune modificări de structură. În realitate şi creşterea economică presupune modificări de structură marcând trecerea de la un stadiu de dezvoltare la altul, calitativ superior.

Altă tendinţă ce se observă în literatura economică occidentală este cea care identifică creşterea sau dezvoltarea sau pe amândouă cu progresul economic. Economistul englez Arthur Lewis, laureat al premiului Nobel, în capitolul introductiv al lucrării sale Teoria creşterii economice, spune textual: „subiectul esenţial al acestei cărţi este creşterea producţiei pe locuitor”. Mult mai evidentă apare această tendinţă la Colin Clark şi Jean Fourastie. Colin Clark foloseşte termenul de progres economic în sensul în care , economiştii occidentali folosesc cel de creştere şi dezvoltare. R. Aron îi reproşează că „Clark numeşte progres ceea ce el numeşte „dezvoltare sau creştere” din care cauză cartea clasică a lui Clark condiţiile progresului economic ar putea fi întitulată condiţiile creşterii economice”. La Clark, progresul economic care se realizează prin etapele dezvoltării celor trei sectoare se identifică cu progresul social care ar însemna, după afirmaţia lui Emile James, o repartiţie mai bună, mai egală a acestuia.

Pentru Jean Fourastie, progresul economic constă în creşterea produsului social, fie global, fie pe „fiecare membru al corpului social”, iar progresul social, printr-o creştere considerabilă a sectorului terţiar, care se va caracteriza printr-un nivel de viaţă foarte ridicată care se va manifesta ca stabil multă vreme.

Identificarea progresului economic şi social cu creşterea şi dezvoltarea este foarte evidentă şi la W. W. Rostow. După el, întreaga istorie socială parcurge întotdeauna şi pretutindeni în mod obligatoriu cele cinci stadii ale creşterii economiei caracterizate după nivelul de dezvoltare a economiei. Se observă foarte clar că teoria creşterii economice, concepută de el, devine sinonimă cu dezvoltarea şi progresul economic.