Crize Economice

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 9 în total
Cuvinte : 3257
Mărime: 15.44KB (arhivat)
Publicat de: Octavia Man
Puncte necesare: 5
Crize economice

Extras din referat

Explicati unul din crahurile bursiere contemporane

Crah-ul bursier din 1932 este considerat de multi experţi ca fiind cel mai mare crah bursier deoarece investitorii au pierdut 86% din portofolii şi a fost întreţinută timp de 813 zile. Aceasta, colaborată cu criza din 1929, reprezintă de fapt „marea criză”. Dacă un investitor ar fi avut un portofoliu de 1000 de dolari, în 1929, acesta ar scazut până la suma de 108 dolari până în 1932.

Această criză a început pe 16.04.1930, indicele Dow Jones fiind de 294,97 şi s-a încheiat pe 08.07.1932 indecele Dow Jones scazand cu 86%, ajungănd la suma de 41,22.

Unul din cel mai recent crah bursier are loc în anul 2000, ca urmare a atacului terorist de la 11 septembrie ce a generat - pe langă pierderi materiale şi financiare imense şi o adâncire a crizei economice care era deja în curs - o serie de probleme complicate care nu şi-au găsit încă rezolvare. Această criză a fost cea mai longevivă, fiindu-i necesară bursei pentru a-şi reveni un total de 999 de zile. Indicele Dow Jones a ajuns de la 11792,98 la 7286, scăzând practic cu 37,8%. Societăţile listate la Bursa din New York au fost decapitalizate cu 8.000 de miliarde USD, cele listate pe Nasdaq, cu 6.000 de miliarde USD, iar megacompaniile din categoria S&P 500 au pierdut peste 30% din valoarea acţiunilor.

Crah” în Romănia

Miercurea roşie, aşa poate fi numită ziua de miercuri, 9 februarie 2005. În această zi bursa a scazut, la un moment dat, cu aproape 11%. Mai era nevoie de o mică scădere, de 1% şi sistemul de tranzacţionare ar fi fost oprit automat. Toate cele 60 de companii listate la bursă erau la un moment dat „pe rosu“. O imagine de thriller, o bursă înnecată în culoarea sângelui, unde multe dintre companiile listate se apropiaseră de pragul maxim de scadere de 15%. Pe piaţă era o panică generală, nu mai erau cumpărători, iar vanzătorii încercau să scape de acţiuni în orice condiţii. Cauzele acestei panici instaurate a fost anunţul Guvernului român de creştere a impozitului de la 1% la 10%. La acest anunţ făcut marţi, 8 februarie, piaţa a reacţionat imediat, provocând o scădere a indicelui BET (care caracterizează cele mai tranzacţionate societăţi de la bursă) cu peste 4%. Scăderea a continuat şi a doua zi, mulţi dintre investitori dorind să puncteze profitul marcat cât mai repede.

A urmat o poveste palpitantă, cu întorsături neaşteptate. La ora 13.15 sistemul de tranzacţionare a fost oprit, cauza declarată de conducerea bursei fiind de natură tehnică. Pauza a durat pană la ora 14.00, apoi bursa a repornit iar revenirile erau modeste. După scurt timp, bursa a fost oprită din nou „pentru a lăsa timp pieţei să absoarbă noile informaţii“. Ultima repornire a dus la o revenire a cotaţiilor, indicele BET scazând cu doar 5,64% pană la finalul şedinţei. De multe ori, pe parcursul acestei zile, s-a pomenit cuvântul „crash bursier“, dar acesta a fost evitat în ultimul moment, prin cateva manevre. Mulţi investitori au pierdut bani grei pe piaţa în aceasta zi.

Cauzele crizei financiare mondiale

Potrivit lui George Soros, criza actuala a inceput in urma cu mai bine de 20 de ani, a fost precedata si intarita de alte crize mai mici care s-au rezolvat doar in aparenta, iar rezultatul este unul foarte grav, care isi dezvaluie pe zi ce trece proportiile catastrofale.

Este demn de remarcat ca inceputul crizei in viziunea lui Soros corespunde cu perioada anilor 88-89, perioada dezintegrarii blocului comunist, care a dus la o crestere semnificativa a imigrarii in SUA, la niveluri asemanatoare cu cele de la inceputul secolului XX - o adevarata recolonizare a Americii.

In aceste conditii, este usor de inteles ca pretul bunurilor imobiliare a inceput treptat sa creasca, sustinut de cererea din ce in ce mai mare pentru locuinte si de cresterea economica legata de boom-ul tehnologic al acelor ani.

Preview document

Crize Economice - Pagina 1
Crize Economice - Pagina 2
Crize Economice - Pagina 3
Crize Economice - Pagina 4
Crize Economice - Pagina 5
Crize Economice - Pagina 6
Crize Economice - Pagina 7
Crize Economice - Pagina 8
Crize Economice - Pagina 9

Conținut arhivă zip

  • Crize Economice.doc

Te-ar putea interesa și

Criza economică în România

MOTIVATIE Unul din subiectele ce vor face inconjurul lumii pentru ceva vreme de azi inainte este reprezentat de criza economica. Criză economică...

Creștinismul în spațiul public european

INTRODUCERE Misiunea creştină este trimiterea Bisericii în lume în vederea propovăduirii Evangheliei la toate neamurile şi a integrării oamenilor...

Criza economică - cauze, efecte și răspunsuri

INTRODUCERE Criza economică ce a lovit economia mondială începând cu vara anului 2007, este fără precedent în istoria economică de după război....

Criza Economică și România

INTRODUCERE De ce ne-am ales aceasta tema? De ce sa nu facem o astfel de alegere, atata timp cat de o buna bucata de vreme, este un subiect care a...

Crize Economice și Politici Anticrize

Introducere Orice cunoaştere după natura sa este istorică, iar activitatea oamenilor se bazează pe experienţa generaţiilor precedente. Principiul...

Criza economică din 1929-1933 și actuala criză economică mondială

1. Introducere Evenimentele din ultima vreme îmi oferă prilejul unei analize, care este, înainte de toate, o paralelă privind două procese majore,...

Marea Criză Economică și Actuala Criză Economică

CAPITOLUL 1 - Termenul de „criză”, forme şi caracteristici În primul rând ar trebui să definim ce este aceea o criză. Trebuie spus că în evoluţia...

Asemănări și Deosebiri între Criza Economică Actuală și cea din 1929

Introducere Economiștii definesc crizele financiare ca fiind o formă de manifestare a crizelor bancare, cu impact asupra stabilității financiare...

Ai nevoie de altceva?