Cultura organizațională

CULTURA ORGANIZATIONALA

Cultura organizationala este componenta care influinteaza cel mai mult comportamentul angajatilor din sectorul public.

Prin “cultura organizationala in organizatiile publice se intelege ansamblul trasaturilor distinctive, spirituale, materiale, intelectuale si afective rezultate din modul de gandire, simtire si din personalitatea indivizilor, manifestate in procesele de munca care determina semnificativ misiunea organizatiilor publice si obiectivele fundamentale ale acesteia.”

Hofstedeface parte din acei autori care nu considera necesara o noua definitie a conceptului de cultura la nivel national, dar enumera o serie de atribute specifice fenomenelor culturale la acest nivel. Astfel, o cultura este:

-holistica, referindu-se la un tot care este mai mare decat suma partilor sale componente,

-determinata istoric, reflectand evolutia in timp a organizatiei,

-legata de ritualuri si simboluri,

-fundamentata social: creata si pastrata de un grup de oameni care formeaza impreuna o organizarie,

-greu de modificat, desi exista o discutie vasta asupra acestui aspect in literatura de specialitate.

Componentele culturii organizationale sunt asemanatoare cu cele ale culturii nationale. La acestea, se adauga la nivel de organizatie un concept nou, si anume misiunea organizatiei.

Functiile culturii organizationale

Desi ideile care devin parte a culturii organizationale pot proveni de oriunde din interiorul organizatiei, de regula cultura organizationala incepe cu un fondator sau cu unul dintre primii lideri care articuleaza si implementeaza anumite idei si valori ca o viziune, filozofie sau strategie. Cand aceste idei si valori conduc la performante, ele devin institutionalizate si ia nastere o cultura organizationala care reflecta viziunea si strategia fondatotului sau a liderului respectiv.

Pana in prezent literatura de specialitate reuneste puncte de vedere ale cercetatorilor in cea mai mare parte despre cultura organizationala din cadrul firmelor, marilor companii, cu toatre ca organizatiile din sectorul public ar fi trebuit sa reprezinte unul din punctele de referinta permanenta pe care ei ar fi trebuit sa-l aibe in vedere, data fiind influinta puternica pe care aceste organizatii, prin activitatea lor, o exercita asupra membrilor unei comunitati si a societatilor din fiecare tara.

In organizatiile din sectorul public apar unele particularitati, deoarece, multe din valorile si ideile care stau la baza culturii organizationale sunt preluate din diferite abordari si modele teoretice clasice, traditionaliste. Acestea sunt determinate de tipul de stat, de formele de promovare a democratiei, de continutul strategiilor si politicii generale ale statului.

Si in sectorul public formarea culturii organizationale a devenit mai evidenta cand la inceputul secolului trecut s-a extins sfera de aplicare a gandirii clasice promovata de sociologul german Max Weber. Prin ideile integrate in aceasta acceptiune teoretica, binecunoscuta sub numele de abordare birocratica, au fost introduse si fixate in organizatiile din sectorul public in general si in cele din domeniul administratiei publice in special cateva din valorile si ideile fundamentale care au reprezentat baza culturilor organizationale. Abordarea, afirma fondatorul ei, va conduce organizatia publica la succes, respectiv la cresterea gradului de satisfacere a nevoilor sociale generale si specifice identificate si integrate in continutul interesului public.

Astfel, in continutul culturii organizationale, in afara de valori si idei provenite din teorii, precum si abordari, curente, coordonate ale politicii statului in sectorul public, identificam si modele de gandire, simtire si manifestari dobandite de angajatii din organizatiile publice de-a lungul vietii lor personale, si in cadrul unei astfel de organizatii.

Angajatii din organizatiile publice apeleaza la forme informale de comunicare si dezvolta un inteles comun pentru conceptele cu care opereaza in activitatea desfasurata. De asemenea, se constata formarea unor echipe, chiar grupuri de lucru in functie de diferite interese, de cele mai multe ori individuale, in functie de compatibilitatile dintre persoane, care faciliteaza si colaborarile pe probleme profesionale. Ca urmare a acestor relatii se stabilesc relatii in principal in interes profesional, daca initial ele au fost determinate prin documente de formalizare sau alte norme interne de organizare si desfasurare a activitatii in organizatia publica. In toate celelalte situatii se constata predominanta relatiilor informale, puternic influientate de modul de comportament, personalitatea fiecaruia, interesele, pregatirea, modul de gandire, etc.