Dimensiunea economică a PEV în Europa de Est - analiză din perspectiva raportului dezvoltare, condiționalitate politică și securitate

Politica Europeană de Vecinătate – între securitate şi dezvoltare economică

Integrarea europeană a fost concepută în 1950, în mare măsură ca un exerciţiu de soluţionare a conflictelor. Mijloacele sale au fost economice, dar obiectivul era de natură politică: să asigure pacea şi stabilitatea în Europa. Cum integrarea a avansat şi potenţialele focare de conflict din Europa de Vest s-au stins, preocupările de securitate ale Uniunii Europene (UE) au început să se exteriorizeze. Din Balcani până în Orientul Mijlociu şi din Caucazul de Sud până în Sahara Occidentală, UE este înconjurată de conflictele care afectează securitatea europeană. (Strategia de Securitate Europeană, 2003).

Din acest motiv, proiectul de extindere este inclus în construcţia europeană. Conceput pe baza noţiunilor de atragere şi asociere, acesta urmăreşte să confere în primul rând stabilitate şi securitate.

Ideile convingerile şi metoda nu s-au schimbat din anii ‘50 în ceea ce priveşte extinderea şi abordarea faţă de vecinătatea apropiată; crearea, de fapt, a unor solidarităţi, prin intermediul comerţului şi al schimburilor, prin întrepătrunderea economiilor, prin negocieri politice constante în cadrul unor instituţii comune care generează încredere şi furnizează previzibilitate este cea mai bună modalitate de a menţine asemenea legături de interese între ţări, încât ele să nu-şi poată permite să-şi declare război sau să intre în conflict. Interacţiunea economică este forţa motrice a integrării iar interdependenţele economice vor crea rapid stimulente puternice pentru integrare şi în alte sectoare.

Sau, aşa cum cercetătorul francez, Damien Helly, afirma, pentru a asigura o creştere economică durabilă şi dezvoltare la nivel mondial, inclusiv în vecinătatea sa, UE trebuie să sprijine şi să ajute menţinerea păcii şi securităţii. În mod similar, sprijinul UE pentru creşterea şi dezvoltarea economică se consideră a fi propice pentru garantarea păcii termen lung. Această interdependenţă între sprijinul economic şi consolidarea păcii este relevantă în cazurile politicii de extindere a UE, precum şi celei de vecinătate. Pacea şi stabilitatea în vecinătate trebuie să fie atinse printr-o cooperare mai strânsă economică şi, totodată, prin evitarea diferenţelor prea mari în ceea ce priveşte nivelurile de trai.

Este UE cu adevărat o putere internaţională- Toată lumea, de la Robert Kagan la Joseph Nye Jr. sau la actualii conducători de state europene, este de acord că UE nu este o superputere in sensul tradiţional. Cu toate acestea, nu există un consens cu privire la modul exact de caracterizare a puterii europene. Realiştii susţin că imaginea UE de putere civilă sau furnizoare de „putere blândă” (Joseph Nye Jr., 2004) reprezintă slăbiciunea fundamentală a Uniunii pe scena internaţională. Prin contrast, euro-idealişti susţin că tocmai caracterul non-militar şi non-coercitiv al său reprezintă cheia pentru influenţa UE în lume – care se manifestă în special prin răspândirea normelor şi valorilor sale. Alţii sugerează că noţiunea de putere normativă ce i se atribuie UE trebuie să fie evaluată cu spirit critic, în lumina implicaţiilor sale neo-coloniale şi ale ecourilor civilizatoare pe care UE le propaga în decursul secolului al XIX-lea.

Sylvain Kahn susţine că proiectul de pace şi de securitate, precum şi strategia care a fost elaborată pentru a pune în aplicare procesul de extindere şi mai nou cel de vecinătate au generat un proiect geopolitic fără precedent, de inspiraţie kantiană. Acest proiect reprezintă, la nivelul relaţiilor internaţionale, ceea ce a reprezentat instituirea democraţiei în registrul societăţilor politice: realizarea proiectului iluminist. Spiritul construcţiei europene se regăseşte în celebrul opuscul publicat de Kant în 1795, „Spre pacea eternă”. „Europa este pe cale să inventeze un nou sistem de securitate colectivă. Dar inventarea acestui demers are oare vocaţia de a rămâne circumscrisă la ţările continentului european- Nu. Dimpotrivă, să pariem că, pe măsură ce va creşte numărul popoarelor pe care le va inspira şi care şi-o vor însuşi, omenirea o va duce tot mai bine.”

Asigurarea stabilităţii vecinătăţii printr-o ofensivă în primul rând economică reiese şi din speech-ul pe care Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate, l-a susţinut în Parlamentul European odată cu crearea Serviciului European de Acţiune Externă: „Dezvoltare este punctul central al acţiunilor externe ale UE. Ea ne dă un profil puternic pe scena internaţională, în calitate de principal donator din lume. Deci, programele noastre de cooperare sunt un instrument cheie în relaţiile noastre bilaterale şi regionale.”