Dobânda

Evoluţia conceptului dobânzii ne obligă să abordăm modalităţile sale de existenţă mai întâi din punct de vedere al sferei de cuprindere, sau ariei de aplicabilitate.

Dobânda în sens restrâns – cel existent iniţial, e privită ca excedent ce revine proprietarului de capital dat cu împrumut.

Evoluţia dobânzii arată că aceasta a fost generată, la începuturile sale, de împrumuturi pentru consum. Dobânda pentru creditul cu destinaţie economică-productivă era un fenomen rar întâlnit încă în antichitate, dar ulterior a devenit predominant.

Odată cu apariţia şi dezvoltarea acestei forme de credit, aria de manifestare a fenomenului dobânzii s-a lărgit substanţial, astfel încât dobânda a ajuns să fie considerată remuneraţia capitalului împrumutat, adică răsplata pentru folosinţa numerarului cedat pentru un timp determinat.

Dobânda în sens larg e privită ca excedent ce revine proprietarului oricărui capital utilizat în condiţii normale.

Despre dobândă Paul Samuelson spune că este “preţul specific” plătit pentru “a treia mare categorie de factori de producţie: capitalul”.

Dobânda reprezintă, deci, un venit însuşit de proprietarul întregului capital antrenat într-o activitate economică oarecare sub formă de excedent în raport cu capitalul (respectiv) avansat.

Vom clasifica teoriile privitoare la dobândă astfel:

a) dobânda ca preţ sau recompensă a spiritului de economie, întrucât capitalul este conceput ca parte din venitul unui agent economic necheltuit pentru consumul personal. Dobânda poate fi considerată ca reprezentând răsplata renunţării momentane la capitalul lichid în favoarea altcuiva.