Doctrine economice - gândirea economică a lui J.M.Keynes

DOCTRINE ECONOMICE

Gandirea economica a lui J.M.Keynes, in lucrarea Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor

Teoria generala a lui John Mainard Keynes este o reflectare directa a marii crize dintre anii 1929- 1933, facand referire la durata si amploarea acesteia,

din dorinta de a evita repetarea unei asemenea zguduiri si a riscurilor aparute pentru stabilitatea sociala si capacitatea de functionare in perspectiva a sistemu-lui economic capitalist.

Dintre caracteristicile economice si sociale ale situatiei din Europa dupa primul razboi mondial, pe Keynes l-au preocupat intens amploarea somajului si

Implicatiile acetuia.

In timpul crizei, somajul ajunsese sa reprezinte 20-30% din totalul popula-tiei active. In aceasta perioada lipseau nu numai datele cu privire la somaj ci si aproape orice prevederi legale pentru ajutorarea celor ramasi fara lucru. In acest

Sens el scrie: Pericolul caruia trebuie sa-i facem fata este reducerea rapida a ni-velului de trai al populatiei tarilor europene pana la un punct care va insemna

efectiv foame pentru unii... si acestia, in deznadejdea lor, pot ajunge sa rastoar-ne ramasitele de organizare sisa mature insasi civilizatia in incercarile lor de asatisface prin orice mijloce nevoile covarsitoare ale individului.

Fenomenele care alcatuiesc tematica de baza a Teoriei generale, ca: ciclitatea reproductiei, somajul, inflatia, grija pentru preantampinarea sau atenuarea lor inspira preocuparile responsabililor politicii economice si se reflecta direct in obiectivele acesteia.

Cunoscut pentru inclinatiile sale practice, Keynes voia sa faca in asa fel incat capitalismul sa functioneze. Ideea de baza este aceea de a stimula investiile in economia tarii.

Libera concurenta trebuia sa reprezinte un mijloc de control asupra economiei capitaliste atunci cand procesul real este unul de crestere si dezvoltare a monopolurilor.

Tema centrala la Keynes este incertitudinea, care pune amprenta asupra intregii sale gandiri. El considera ca viitorul nu poate fi probabilizat, ca agentii economici nu pot sti cu mult inainte care vor fi evenimentele, viitoare posibile. Strans legata de incertitudine este existenta monedei, caci importanta banilor deriva esentialmente din faptul ca ei constituie o veriga de legatura intre prezent si viitor.

Metodoligia Keynesiana se deosebeste de cea neoclasica prin modul modern de abordare a problemelor economice al timpului lui.

Sarcina pricipala a economiei politice, dupa Keynes, nu este studiul repartitiei, ci a echilibrului economic. Conceptul Keynesist de echilibru economic este, spre deosebire de cel neoclasic, dinamic si fundamentat pe baza analizei macroeconomice. La explicarea acestuia nu se folosesc marimi individuale, pret, profit, la nivelul inteprinderii ci marimi globale : venit, economie, investitie la nivelul economiei nationale ca un tot unitar.