Dreptul la Proprietate

Experienta ultimilor ani ne demonstreaza ca ideea apararii drepturilor fundamentale ale omului În cadrul legislativ intern si În cadrul unei supralegalitati (internationalizarea domeniului garantarii acestor drepturi prin instrumente juridice supra-statale) este o realitate de care nimeni nu-si mai poate permite sa nu tina cont.

In aceasta lucrare am decis sa abordez dreptul la proprietate deoarece acesta mi s-a parut cel mai relevant in cazul meu. Dupa 50 de ani în care s-a pus în centru, intr-o maniera caracteristica regimurilor totalitare, jus societatis, se ridica În mod principial chestiunea unei rediscutii a relatiei intre jus societatis si jus proprietatis. Principiul statului de drept si cel al statului social determina o trecere de la un drept cu o functie preponderent protectiv-represiva la un drept pe cale de a deveni tot mai mult promotional intr-un stat in care sa se asigure emanciparea puterii economice de puterea politica. Intr-o atare schema noua constitutionala, imaginata si consacrata de constituantul român în 1991, statul trebuie sa, accepte pierderea treptata a monopolului puterii economice si sa-si conserve doar monopolul asupra fortei legitime, a carei exercitare este/trebuie sa fie, limitata de recunoasterea drepturilor omului. Fara libertate economica nu poate exista nici o libertate si este deschis drumul "servitutii".

Acesta este cadrul general, care si-a gasit reglementarea În Constitutia României, dar care trebuie sa se regaseasca in legile subsecvente Constitutiei si mai ales in practica sociala (inclusiv, dar în mod deosebit, în cea judecatoreasca).

Principiile si tendintele jurisprudentei Constitutia Europeana a drepturilor Omului privind protectia dreptului de proprietate, considerat ca un drept fundamental al omului, prezinta o deosebita importanta pentru dreptul intern si jurisprudenta instantelor nationale, tinând seama si de forta obligatorie a hotarâri lor Curtii Europene.

Modul cum au fost receptate si aplicate efectele acestor hotarâri de catre statele membre ale Consiliului Europei, prin executarea lor obligatorie si voluntara, este relevat de adaptarile legislative si ale jurisprudentei constitutionale si judiciare din aceste tari. În majoritatea cazurilor nu numai statele împotriva carora s-au pronuntat hotarâri de Conventiei Europeane a Drepturilor Omului au efectuat schimbari legislative sau jurisprudentiale, ci si celelalte state supuse jurisdictiei Curtii de la Strasbourg.

Singurul drept, cu caracter economic din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, este cel prevazut în art. I din Protocolul nr.I la Conventie. Textul consacra acest drept de proprietate ca un drept fundamental în urmatorii termeni :

"Orice persoana fizica sau morala are dreptul de a-i fi respectate bunurile. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile de drept international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl au statele de a aplica legile pe care le considera necesare, in scopul reglementarii folosintei, bunurilor, in conformitate cu interesul general sau pentru asigurarea platii impozitelor sau altor contributii sau amenzi. "

Jurisprudenta CEDO a stabilit ca textul citat contine "trei norme distincte" :

- prima, cu caracter general, care enunta principiul respectarii proprietarii;

- a doua, se refera la privarea de proprietate, pe care o supune anumitor conditii;

- a treia, priveste reglementarea folosintei bunurilor în conformitate cu interesul general, recunoscând statelor dreptul de a aplica legile pe care le considera necesare în acest scop.

- a treia, priveste reglementarea folosintei bunurilor în conformitate cu interesul general, recunoscând statelor dreptul de a aplica legile pe care le considera necesare în acest scop.

Totusi, Curtea a subliniat ca aceste trei norme nu sunt "în totalitate" distincte, caci, primul alineat în teza 1 priveste garantarea generala a dreptului de proprietate, la care celelalte doua norme vin sa aduca o calificare sau o limitare, ele urmând a fi interpretate si aplicate numai în functie de primul principiu.

Un examen teoretic succint al jurisprudentei CEDO în aplicarea acestui text este de natura a ne înfatisa principiile si tendinte le acesteia, ceea ce pot constitui repere importante pentru dreptul intern si judecatorul national.

Acest drept ne este garantat si de Conventia României prin art. 44:

1. Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

2. Proprietatea privata este garantata si ocrotita în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai în conditiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care România este parte, pe baza de reciprocitate, în conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala.

3. Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire.

4. Sunt interzise nationalizarea sau orice alte masuri de trecere silita în proprietate publica a unor bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de alta natura discriminatorie a titularilor.

5. Pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii.

6. Despagubirile prevazute în alineatele (3) si (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justitie.

7. Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

8. Averea dobândita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobândirii se prezuma.

9. Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai în conditiile legii.