Economia Politică - Știință Economică Fundamentală

Introducere în economia politică

Cu peste 2 secole în urmă, sistemul ştiintelor (cunoaşterea umană ştiinţifică) se îmbogăţea cu o nouă ştiinţă – cea economică În acest orizont de timp, ştiinţa economică s-a dezvoltat puternic şi s-a diversificat continuu, astfel că, în prezent, ea însăşi formează un sistem complex de ştiinte autonome.

Societatea omenească este un organism viu, supus unui permanent proces de cunoaştere. Drept urmare, pe o anumită treaptă a ei, s-a constituit, s-a autonomizat un nou sistem de ştiinţe – ştiintele social – umane, în cadrul cărora economia politică ocupă un loc şi un rol unghiular.

Apariţia economiei politice ca ştiinţă

Gândirea economică are o istorie relativ îndelungată.

Omul – fiinţă superioară care gândeşte şi produce – s-a străduit, din totdeauna, să-şi explice lumea înconjurătoare. O atenţie cu totul aparte a acordat, din primele clipe ale existentei sale, problemelor economice. Existenţa fiind înainte de toate, materială, economică, nici nu se putea altfel. Aşa se explică că ideile economice au apărut încă din cele mai vechi timpuri. Multe dintre ele nu au ajuns până la noi. Tot ce ştim noi astăzi este că primele reprezentări economice au apărut în Orientul antic.

În China, gândirea economică a apărut şi s-a dezvoltat în legătură cu justificarea economică a monopolului statului, comerţul, preţurile, etc. Curentul de gândire economică cel mai reprezentativ şi mai cunoscut a fost confucianismul.

În India, ideile economice şi-au găsit loc în cronici, culegeri de legi, opere sau opere.

În Egipt sau Babilon , elementele de gândire economică au apărut ceva mai târziu şi le întâlnim în “Învăţăturile lui Ipuver” şi “Codul lui Hammurapi”. Tema predilectă a acestora a constituit-o sclavia – caracterul ei natural şi veşnic

În ultimele decenii, pe fondul general al diversificării ştiinţelor economice şi al modalitătilor de abordare a realităţii economice, au apărut numeroase lucrări de evaluare şi reevaluare a gândirii economice în ansamblul ei, de la origini până în zilele noastre. În condiţiile constituirii epistemologiei, ordonarea şi ierarhizarea sistemelor de gândire economică şi de conturare a direcţiilor dezvoltării ei viitoare pot fi întelese pe baza a două concepte : filiaţia de idei şi aşa - numita situaţie clasică.

- Filiaţia de idei constă în procesul prin care eforturile oamenilor pentru înţelegerea fenomenelor economice crează, perfecţionează şi reconsideră structurile analitice, într-un proces fără sfârşit.

Un exemplu, adesea folosit pentru demonstrarea filiaţiei de idei este cel al teoriei valorii şi preţului. În acest sens s-a impus linia de analiză Aristotel – A. Smith – T. Malthus – J. S. Mill – A. Marshall, toţi aceştia recurgând la conceptele de cerere şi de ofertă pentru explicarea valorii

- În ceea ce priveşte “situaţia clasică”, aceasta apare în anumite momente ale dezvoltării analizei economice şi se caracterizează printr-o consolidare, o coordonare şi o sinteză a progreselor ştiinţifice până la momentul respectiv.

Ea se concretizează într-o operă, sau printr-un autor, ale cărei raţionamente se extind asupra unei întregi perioade, ce poate cuprinde decenii sau chiar secole. O astfel de concepţie evolutivă asupra gândirii economice a fost fundamentată de J. A. Schumpeter în lucrarea “ Histoire de l ’ analyse economique”

Ulterior, metodologia de abordare şi de analiză a evoluţiei gândirii şi ştiinţei economice a fost dezvoltată şi modernizată.

Economia reală, contemporană este structurată în microeconomie şi macroeconomie

Microeconomia – este aceea ramură a ştiinţei economice care studiază unităţile economice individuale, structurile şi comportamentele lor (gospodării familiale, întreprinderi, bănci, administraţii), precum şi interrelaţiile dintre aceste unităţi elementare.

Domeniile sale principale sunt deciziile întreprinzătorilor pentru optimizarea producţiei, alegerile raţionale ale consumatorilor, funcţionarea diferitelor tipuri de pieţe şi formarea preţurilor, etc.

Macroeconomia – este acea ramură a ştiintei economice care studiază mărimile globale dintr-o economie, numite agregate, interdependenţele între diferitele variabile globale ale economiei şi sistemul economic în totalitatea sa.

Dintre mărimile agregate cele mai importante sunt : indicele general al preţurilor, producţia naţională, venitul naţional, ocuparea şi şomajul, inflaţia şi masa monetară, balanţa de plăţi externe.

În ultimul timp, mulţi specialişti consideră că predarea economiei politice trebuie să se facă în sensul separării problemelor pe cele două ramuri, segmente. În realitate, manualele de economie politică şi economics –urile occidentale tratează problemele economice în integralitatea lor; unele aspecte teoretice şi practice sunt abordate şi clarificate din perspectivă microecomonică, altele din cea macroeconomică. Există şi opinia, conform căreia acestea nu sunt ştiinte distincte una de cealaltă, ci doar două maniere de abordare şi de studiere a economiei reale.