Economia României după 1989

În ceea ce o priveste, România si-a manifestat în mod expres optiunea pentru integrarea deplina în Uniunea Europena si hotarârea de a-si îndeplini toate angajamentele asumate prin Acordul de Asociere, semnat în 1993 si devenit efectiv din 1995. România are în vedere, în prezent, realizarea adaptarilor necesare în planul mecanismelor economice, care sa-i permita trecerea de la statutul de asociat la cel de membru al Uniunii Europene.

Acordul de Asociere reprezinta, în acelasi timp, un instrument efectiv de impulsionare a reformei economice din tara noastra. Prin îndeplinirea prevederilor sale, economia României va ajunge la un nivel de dezvoltare care-i va permite sa concureze cu parteneri straini atât pe propria piata, cât si în exterior, fara a fi supusa unor discriminari.

Prin diversitatea materiei prime, prin calitatea si pretul fortei de munca, prin potentialul turistic si infrastructura (suficienta, chiar daca nu moderna), România avea sansa de a deveni, în anul 1989, una din puterile economice ale Europei de Est. Tara noastra detine potentialul economic propice unui stat dezvoltat. În ciuda acestui fapt, în acest moment România ocupa ultimul loc în clasamentul economic al statelor candidate la admiterea în Uniunea Europeana. În raport cu anul 1989, performantele economiei românesti, precum si nivelul de trai, au scazut dramatic.

Saracia din România nu este un accident, ci o culpa politica. Erorile politicienilor si ignorarea deliberata a legii au condus la prelungita criza economica cu care tara noastra se confrunta. Asa cum chiar Programul National Antisaracie constata, economia româneasca a cunoscut un regres dramatic din ratiuni de ordin politic. România se caracterizeaza, în acest moment, prin : « O industrie dezvoltata megalomanic si irational, supusa unui proces de restructurare si privatizare care nu a reusit sa produca relansarea, ci mai degraba definitivarea dezagregarii, si care contine largi zone intrate într-o lunga agonie, cu sanse mici de privatizare reconstructiva. O agricultura care revine la proprietatea privata, dar cu loturi de teren fragmentat pâna la absurd, lipsita de tehnologie si necapitalizata, cu demoralizarea si inhibarea încercarilor de cooperativizare. Un sat a carui activitate economica asigura mai degraba simpla supravietuire, incapabil sa produca eficient si competitiv. Un sistem de producere a utilitatilor publice care nu a fost nici restructurat, dar nici retehnologizat, a carui criza a intrat într-o faza exploziva dupa 12 ani de tranzitie (…) Saracia si excluziunea sociala în România actuala nu ating grupuri marginale slab integrate într-o economie bine organizata si eficienta, ci largi segmente ale colectivitatii lovite de caderea economiei. Multi dintre someri au devenit someri cronici, neputând sa îsi reorienteze capacitatile profesionale, pierzând progresiv contactul cu piata muncii. (…) Saracirea a fost accentuata de cresterea polarizarii sociale. Dupa primul soc de saracire al tranzitiei, polarizarea sociala a crescut rapid: coeficientul Gini, masura standard a inegalitatii sociale, a crescut de la 20 la 30. Polarizarea sociala nu a avut loc numai între diferitele segmente ale colectivitatii, ci si între zone geografice. Au aparut colectivitati cazute economic, zone si judete care au fost afectate mai accentuat de

procesul de saracire. »(Programul National Antisaracie, Monitorul Oficial al României)

Agricultura – un esec dramatic

Care este cauza acestei stari de fapt ? În primul rând, regresul grav cunoscut de agricultura româneasca în ultimii 15 ani. Starea actuala a agriculturii românesti constituie un veritabil atentat la siguranta nationala. Legea 18/1990 privind fondul funciar precum si toate normele legale ulterioare au continut doua deficiente majore:

- au reglementat împroprietaririle confuz si neunitar, iar din acest motiv au aparut foarte multe procese, în special între administratiile locale si persoanele îndreptatite sa-si recupereze terenurile preluate abuziv de regimul communist.

- desi în urma împroprietarii fondul funciar a cunoscut o farâmitare accentuata, autoritatile nu au asigurat un cadru legal care sa stimuleze asocierea agricultorilor în ferme care ar fi asigurat exploatare optima a terenurilor.

Din aceste motive, procesul de reîmproprietarire nu s-a finalizat integral nici dupa 15 ani de la Revolutie, numerosi cetateni fiind obligati înca sa-si cheltuiasca veniturile modeste pentru costisitoare procese de revendicare a unor suprafete agricole doar pentru anumite legi au fost incorect elaborate. Mai mult decât atât, media exploatatiilor agricole din România este de 1,5 ha, desi o agricultura eficienta are nevoie de exploatatii agricole de cel putin 50 ha. Iata de ce în România se practica o agricultura de subzistenta, de supravietuire. Taranul român nu are utilaje agricole performante, este umilit si saracit si se zbate doar sa asigure strictul necesar pentru familia sa. Si, astfel, în ciuda potentialului agricol impresionant pe care îl are România, rezervele agricole necesare statului român nu pot fi asigurate de producatorii autohoni.

În aceste conditii, se apeleaza la importurile masive de produse agro-alimentare care au dezechilibrat grav balanta comerciala nationala. Daca în trecut România era, alaturi de Franta, cel mai important exportator european de cereale, astazi aproape 50% dintre produsele agro-alimentare din tara noastra sunt cumparate din exterior iar marfurile românesti de profil au disparut cu desavârsire de pe pietele internationale.

Solutia nociva a importurilor masive de produse agricole creeaza doua impedimente majore economiei nationale:

1. Sumele consistente care se îndreapta catre producatorii agricoli externi reduc substantial bugetul national afectând domenii de importanta strategica precum învatamântul, sanatatea sau protectia sociala.

2. Politica de importuri promovata de guvernul român creeaza o concurenta neloiala pentru producatorii autohtoni.