Economie publică

Euroregiunile - forme de cooperare transfrontaliera

În anii 90 dupa caderea comunismului în Europa Centrala si de Est au aparut un numar tot mai mare de structuri de cooperare cunoscute sub numele de euroregiuni. Aceasta denumire exprima sentimentul apartenentei comune la Europa si dorinta de a participa la procesul integrarii europene care încurajeaza cooperarea autoritatilor locale si regionale pentru binele comun.

Ideea unei Europe a regiunilor a aparut în Europa de Vest în anii ‘60, formula fiind enuntata în scrierile eseistului elvetian Denis de Rougemont care critica statul centralizat care blocheaza afirmarea entitatilor interne. Tot din anii ‘60 dateaza si prima colaborare între regiuni vecine creata la granitele Frantei, Elvetiei si Germaniei. Astfel fenomenul euroregional a aparut în strânsa legatura cu evolutia autonomiei locale si a regionalizarii. Dar el nu presupune stergerea granitelor nationale sau iesirea acestor teritorii de sub autoritatea organelor centrale, ci constau în crearea unor legaturi directe între regiuni si comunitati aflate de o parte si de alta a frontierelor de stat, în virtutea competentelor autoritatilor locale, asa cum sunt ele definite în legislatia nationala si europeana. Conditiile pentru dezvoltarea optima a unei euroregiuni sunt considerate a fi echilibrul economic minimal, existenta unei apropieri culturale în ciuda diversitatii etnice, proximitatea geografica si aceeasi mostenire istorica, iar cooperarea se desfasoara cu precadere în aceste domenii. Deci nu poate fi vorba de o încalcare a suveranitatii nationale nefiind vizate domenii strategice si nici nu creeaza autoritati de conducere egale statului national.

Asa cum sunt definite prin Conventia-cadru europeana privind cooperarea transfrontaliera a colectivitatilor sau autoritatilor teritoriale (1980) a Consiliului Europei, scopurile euroregiunilor sunt cresterea încrederii si a tolerantei ca premise ale unei bune relatii de vecinatate în teritoriile de granita care cuprind minoritati nationale, îmbunatatirea serviciilor publice peste frontiere, managementul problemelor care depasesc granitele statelor cum ar fi cele de mediu, coordonarea politicilor de interes comun: planificare regionala, dezvoltare rurala si urbana, turism, transporturi, rezolvarea problemelor specifice ale populatiei de granita ca impozitarea, securitatea sociala, muncitorii transfrontalieri si stabilirea de structuri institutionale de cooperare care sa asigure colaborarea în cadrul euroregiunilor între actorii implicati. În acest fel sunt concretizate solidaritati geografice, care depasesc cadrul frontierelor statale, realizând noi spatii de cooperare în Europa.

Euroregiunile difera în practicarea activitatilor transfrontaliere. Unele dintre ele se limiteaza la schimb de informatii, consultari si studii comune, în timp ce altele au capacitatea sa administreze si sa implementeze proiecte concrete.

Mai trebuie mentionat ca, desi atât Consiliul Europei, cât si Uniunea Europeana sunt implicate în dezvoltarea politicilor regionale, este de remarcat diferenta de orientare a celor doua institutii. Astfel, daca politica regionala a UE are mai ales o finalitate economica, Consiliul Europei acorda o importanta deosebita conservarii patrimoniului cultural specific, dialogului între culturi, grupuri etnice si religii, precum si dezvoltarii institutionale.

Cum se implica România

Colapsul fostului sistem administrativ din Europa Centrala si de Est combinat cu atractia irezistibila spre configuratia institutionala a Uniunii Europene au încurajat regiunile subnationale ale statelor din zona, diverse dupa structura lor demografica si dezvoltare social-economica, sa stabileasca legaturi de cooperare transfrontaliera.

România a fost parte a acestui proces de transformare si, ca membra a Consiliului Europei, a ratificat în 1998 Conventia-cadru asupra cooperarii transfrontaliere a colectivitatilor sau autoritatilor teritoriale, cadrul legislativ de desfasurare a actiunilor de cooperare