Extinderea UE

1. Istoricul Uniunii Europene

Originile Uniunii Europene sunt strâns legate de cel de-al Doilea Război Mondial. Europenii sunt ferm hotărâţi să se asigure că masacrele şi distrugerile la care au fost martori nu se vor mai repeta niciodată. Imediat după sfârşitul războiului, Europa se împarte între est şi vest. Începe Războiul Rece, care va dura 40 de ani. Popoarele din vestul Europei creează Consiliul Europei în 1949. Este primul pas către cooperare, dar şase ţări doresc să meargă şi mai departe.

Pornind de la planul Schuman, şase ţări semnează un tratat prin care se urmăreşte plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub o autoritate comună. În acest fel, niciuna dintre ele nu îşi mai poate fabrica arme pentru a se întoarce împotriva celorlalte, cum se întâmplase în trecut. Cele şase ţări sunt Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Luxemburg.

1.1 Cronologie

25 martie 1957

Bazându-se pe succesul Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului , cele şase state îşi extind cooperarea la alte sectoare economice. Este semnat Tratatul de la Roma, prin care este creată Comunitatea Economică Europeană (CEE), sau „piaţa comună”. Scopul său este acela de a asigura libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor între statele membre.

30 iulie 1962

UE introduce „politica agricolă comună” prin care ţările membre pot exercita un control comun asupra producţiei de alimente. Toţi agricultorii sunt plătiţi la fel pentru produsele lor. UE produce suficiente alimente pentru a-şi acoperi nevoile, iar agricultorii câştigă bine. Această politică are însă şi un efect nedorit: supraproducţia care generează un imens excedent de produse. Începând din anii '90, principalele priorităţi au vizat reducerea acestui excedent şi îmbunătăţirea calităţii

.

20 iulie 1963

UE semnează primul său acord internaţional de proporţii, destinat ajutorării unui număr de 18 foste colonii africane. Până în 2005, încheie parteneriate speciale cu 78 de state din Africa, Caraibe şi Pacific (ACP). UE este cel mai mare furnizor de ajutor pentru dezvoltare destinat ţărilor sărace. Acordarea acestui ajutor este strâns legată de respectarea drepturilor omului de către beneficiari.

1 iulie 1968

Statele cu care a încheita Uniunea Europeană parteneriate elimină taxele vamale la mărfuri pe care le importă reciproc şi astfel sunt create, pentru prima dată, condiţiile necesare efectuării liberului schimb. Aceleaşi taxe vamale se aplică produselor importate din ţări terţe. Ia naştere cea mai mare grupare comercială din lume. Schimburile comerciale între cele şase state membre şi între UE şi restul lumii înregistrează o creştere rapidă.

24 aprilie 1972

Planurile UE privind adoptarea unei monede unice datează din 1970. În vederea menţinerii stabilităţii, statele membre ale UE au decis să limiteze marjele de fluctuaţie între monedele naţionale. Acest mecanism al ratei de schimb (ERM), creat în 1972, este primul pas către introducerea monedei euro, 30 de ani mai târziu. UE adoptă legi destinate protecţiei mediului, introducând, pentru prima dată, noţiunea de „ţări poluatoare” . Sunt create grupuri de presiune precum Greenpeace.

10 decembrie 1974

În semn de solidaritate, liderii UE creează Fondul European de Dezvoltare Regională. Acesta are misiunea de a asigura transferul de resurse financiare de la regiunile bogate către cele sărace, pentru îmbunătăţirea drumurilor şi a comunicaţiilor, atragerea de investiţii şi crearea de locuri de muncă. Acest tip de ajutorare va absorbi, ulterior, o treime din bugetul UE.

7-10 iunie 1979

Pentru prima dată membrii Parlamentului European sunt aleşi de cetăţenii europeni prin vot direct. Înainte aceştia erau delegaţi de parlamentele naţionale. Europarlamentarii fac parte din grupuri politice paneuropene (socialişti, conservatori, liberali, verzi, etc.) şi nu din delegaţii naţionale. Influenţa Parlamentului este în creştere constantă.

17 februarie 1986

Deşi taxele vamale au fost eliminate în 1968, schimburile comerciale din cadrul UE se lovesc încă de obstacole. Acestea constau, în principal, în diferenţele existente la nivelul reglementărilor naţionale. Semnat în 1986, Actul Unic European prevede un program de eliminare a acestora pe parcursul a şase ani. De asemenea, conferă mai multă autoritate Parlamentului European şi consolidează prerogativele UE în domeniul protecţiei mediului .

15 iunie 1987

UE lanseză programul „Erasmus” care oferă burse studenţilor doritori să înveţe, timp de un an, într-o altă ţară europeană. Peste 2 milioane de tineri au beneficiat de bursele Erasmus, precum şi de alte resurse puse la dispoziţie de programe similare.

7 februarie 1992

Este semnat Tratatul privind Uniunea Europeană la Maastricht. Acesta constituie o adevărată piatră de temelie a UE, stabilind reguli clare pentru viitoarea monedă unică şi pentru politica externă şi de securitate precum şi pentru o cooperare mai strânsă în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. Conform tratatului, fosta denumire de „Comunitate Europeană” este înlocuită, în mod oficial, cu cea de „Uniune Europeană”.

1 ianuarie 1993

Sunt introduse piaţa unică şi cele patru libertăţi asociate acesteia: libera circulaţiei a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor a devenit o realitate. Începând cu anul 1986, au fost adoptate peste 200 de texte legislative în domeniul fiscalităţii, reglementărilor comerciale, calificărilor profesionale şi în alte domenii similare reprezentând obstacole în calea deschiderii frontierelor. Totuşi, libera circulaţie a anumitor servicii este amânată.

26 martie 1995

Acordul Schengen intră în vigoare în şapte ţări — Belgia, Germania, Spania, Franţa, Luxemburg, Ţările de Jos şi Portugalia. Cetăţeni de orice naţionalitate pot călători între aceste ţări fără să fie nevoiţi să prezinte paşaportul la graniţă. De atunci, în spaţiul Schengen au mai intrat şi alte ţări.

7 iunie 1997

Semnarea Tratatului de la Amsterdam. Acesta se sprijină pe realizările Tratatului de la Maastricht şi cuprinde dispoziţii care vizează reformarea instituţiilor europene, creşterea rolului Uniunii în lume şi consacrarea unui număr mai mare de resurse ocupării forţei de muncă şi drepturilor cetăţenilor.

1 ianuarie 1999

Moneda euro este introdusă în 11 ţări (cărora li se adaugă Grecia în 2001) numai pentru tranzacţiile comerciale şi financiare. Bancnotele şi monedele vor fi introduse mai târziu. Ţările care formează zona euro sunt Belgia, Germania, Grecia, Spania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Ţările de Jos, Austria, Portugalia şi Finlanda. Danemarca, Suedia şi Regatul Unit decid să mai aştepte.