Globalizarea și impactul ei asupra fluxurilor valutar-financiare internaționale

Capitolul 1. Globalizarea, cauzele și motoarele acesteia

1.1. Caracteristicile procesului de globalizare

Globalizarea sau mondializarea (aşa cum apare denumit fenomenul în spaţiul francofon) nu este doar un cuvânt la modă, ci reprezintă o sinteză a transformărilor radicale cu care s-a confruntat economia mondială încă de la începutul anilor ’80. Acest fenomen limitează puterea de acţiune a statelor naţionale, acestea deţinând un control mai mult sau mai puţin extins asupra activităţilor economice şi financiare internaţionale. Impunând limite în ceea ce priveşte capacitatea statelor de a elabora legi şi a dezvolta politici economice, se creează astfel o reţea de interdependenţe tot mai puternică între statele naţionale şi pieţe.

Globalizarea economiei mondiale ar putea fi definită ca fiind „procesul deosebit de dinamic al creşterii interdependenţelor dintre statele naţionale, ca urmare a extinderii şi adâncirii legăturilor transnaţionale în sfere ale vieţii economice, politice, sociale şi culturale, tot mai largi şi mai variate, cu implicaţie directă asupra globalizării activităţilor, cerând la rândul lor o soluţionare globala”

Globalizarea este opusul stării de echilibru la care visează spiritul uman. Este starea provizorie a unei transformări continue care conduce la o integrare din ce în ce mai intensă a forţelor economice şi financiare. Această definiţie provizorie permite observarea cele doua aspecte sub care poate fi înţeles fenomenul globalizării unul static, în sensul că provoacă transformări permanente în relaţiile economice internaţionale şi altul dinamic, pentru că această schimbare se produce sub influenţa unei logici mereu mai cuprinzătoare.

Nu se cunoaşte cu exactitate momentul în care s-a declanşat procesul de globalizare. Se spune că a demarat încă de la începutul anilor ’80, atunci când tehnologia informaţională a fost asociată telecomunicaţiilor. Alţii spun că a început mai târziu, odată cu dispariţia barierelor comerciale. Cu toate acestea, globalizarea nu s-a declanşat fără să existe anumite etape pregătitoare: ea reprezintă punctul final al unui proces de integrare a forţelor economice, financiare, sociale şi culturale, de unde rezultă astăzi dinamica procesului Treptat, s-a trecut de la industria locală la cea internaţională, iar apoi la globalizarea fenomenului. Acesta a fost însoţit de o creştere interdependentă a structurilor politice şi de o întrepătrundere a culturilor.

Fenomenul globalizării se manifestă la toate nivelurile societăţii contemporane. Individul din societatea contemporană călătoreste mai mult, este expus într-o măsură crescândă influenţei culturilor străine şi are contacte vizuale directe sporite cu evenimentele din lumea întreagă, prin intermediul transmisiilor TV, internetului, noilor tehnologii de transmitere a imaginilor prin sateliţi etc.

Globalizarea pieţei financiare constituie o altă componentă a globalizării economiei mondiale. Creşterea competiţiei pe pieţele financiare internaţionale forţează marile instituţii financiare să se lanseze în operaţiuni de mare anvergură din întreaga lume, sfidând graniţele naţionale şi fusurile orare, înglobând în ofertele lor o gamă tot mai mare de servicii financiare

Procesul de mondializare a pieţelor şi de globalizare rapidă a activităţii organizaţiilor din întreaga lume obligă agenţii economici naţionali, care operează la scară globală, să acţioneze rapid, stabilindu-şi şi ocupând o poziţie bine determinată pe piaţa globală. Dimpotrivă, întreprinderile mici şi mijlocii trebuie să-şi restrângă domeniul de activitate pe un număr de pieţe naţionale bine precizate, adoptând o strategie de pătrundere pe nişele pieţei globale.

Pentru a face faţă concurenţei, marile companii producătoare trebuie să se extindă tot mai mult la scara internaţională. Pe măsură ce pieţele naţionale sunt invadate de producătorii străini, întreprinderile locale sunt obligate să adopte o strategie de pătrundere mai agresivă pe pieţele altor ţări. Concurenţa aspră de pe piaţa internaţională demonstrează faptul că organizaţiile globale trebuie să pună mai mult accent pe flexibilitatea structurii organizatorice, pe adaptarea la particularităţile principalelor pieţe mondiale pe care acestea actionează.