Impactul aderării României la UE asupra întreprinderilor din România

1. UNIUNEA EUROPEANA

1.1. Istoricul Uniunii Economice si Monetare

Uniunea Europeana este rezultatul eforturilor depuse începând din anii 1950 de catre promotorii Europei Comunitare. Ea reprezinta cea mai avansata organizatie de integrare multilaterala, având posibilitatea de actiune atât în domeniul economic, social si politic, cât si în domeniul drepturilor omului si al relatiilor externe ale celor 15 state membre.

Printre principalele institutii sunt: Parlamentul European care este un forul democratic al popoarelor europene. El participa la procesul de adoptare a legislatiei Uniunii Europene si de a controla activitatea Comisiei, membri lui se întâlnesc în sesiuni plenare o saptamâna pe luna la Strasbourg. Consiliul Uniunii Europene este principala instanta de decizie a Uniunii Europene . Curtea Europeana de Justitie a devenit cel mai înalt organ legislative al Uniunii Europene.

Obiectivele principale de atins ale Uniunii Europene sunt:

- sa promoveze progresul economic si social;

- sa afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internationala;

- sa introduca cetatenia europeana;

- sa extinda zona libertatii,securitatii si justitiei;

- sa pastreze si sa întareasca legislatia Uniunii Europene existente;

Tratatul de la Paris din 1951 a întemeiat Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO), iar tratatul de la Roma din 1957 Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA), constituind împreuna Comunitatile Europene. Tratatul de la Roma a fost modificat în 1986, prin semnarea Acordului Unic European, si în 1991, prin semnarea Tratatului asupra Uniunii, adoptat la Maastricht.

Toate aceste acte din 1951, 1957, 1986 si 1991 constituie baza constitutionala a ceea ce numim, în prezent, Uniunea Europeana (UE), stabilind între statele membre legaturi juridice care merg dincolo de relatiile contractuale între statele suverane.

Potrivit tratatului de la Roma (1957) si a dispozitiilor adoptate ulterior de catre institutiile sale, Uniunea Europeana urma sa se realizeze treptat, pe etape, mai întâi sub forma unei uniuni vamale si apoi a unei uniuni economice si monetare, implicând, în prima etapa, asigurarea liberei circulatii a marfurilor, iar în a doua etapa libera circulatie a capitalurilor, serviciilor, fortei de munca si adoptarea monedei unice în teritoriul comunitatii. Într-o etapa viitoare se prevedea si realizarea uniunii politice a tarilor membre.

În conceptia Tratatului de la Roma, uniunea economica si monetara implica pe lânga unificarea politicilor economice generale si sociale ale tarilor membre si o convertibilitate reciproca totala si ireversibila a monedelor tarilor membre si apoi punerea în circulatie a unei monede unice. Prevederile referitoare la uniunea economica si monetara aveau un caracter general, sarcina concretizarii lor revenind organelor comunitare create ulterior. Se aprecia ca Uniunea vamala este o realizare prea fragila, singura nefiind în masura sa sustina edificarea pietei unice si a altor obiective cuprinse în tratat, fapt ce impunea ca uniunea economica sa treaca printr-o uniune monetara.

Daca pâna în 1970 nu s-au întreprins masuri pe linia realizarii uniunii monetare, deteriorarea situatiei monetare pe plan international, precum si masurile luate de SUA pe linia întaririi dolarului american pe piata internationala, au relansat discutiile tarilor comunitare pentru integrarea monetara în cadrul comunitatii prin stabilirea unei identitati monetare proprii în raport cu dolarul. În acest sens, Acordul de la Washington-Smithsonian Agreement  din 1971, restabilea o oarecare ordine în relatiile monetare dintre dolar si monedele europene, fixând noi raporturi privind ratele de schimb, sub forma de paritati. S-a convenit ca monedele tarilor din Comunitatea Europeana sa oscileze în jurul unei marje de 2,25% peste si sub paritatea dolarului, fata de 9% cât era în acel moment.