Impactul migrației forței de muncă asupra competitivității economiei Moldovei

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 1992
Mărime: 27.26KB (arhivat)
Publicat de: Isidor Alexa
Puncte necesare: 5

Extras din referat

Rezumat: Migraţia forţei de muncă are o influenţă considerabilă asupra competitivităţii întreprinderilor moldoveneşti. În condiţiile schimbărilor strategice, sarcina principală este de a evalua direcţia influenţei proceselor migraţioniste asupra indicatorilor activităţii întreprinderii. Rezultatele cercetării arată că majoritatea indicatorilor întreprinderii sunt influenţaţi negativ de procesul de migraţie. Influenţa negativă a migraţiei se răsfrînge asupra volumului producţiei/vînzării producţiei, nivelului cheltuielilor de producţie şi de muncă, asupra profitabilităţii şi rentabilităţii vînzărilor, producţiei. Migraţia forţei de muncă are o influenţă pozitivă asupra investiţiilor în personal, asupra strategiei de dezvoltare a potenţialului profesional al lucrătorilor întreprinderii, asupra programelor de instruire orientate spre piaţă.

Cuvinte cheie: migraţia forţei de muncă, competitivitatea întreprinderii

Procesele migraţioniste, apărute ca urmare a globalizării şi internaţionalizării business-ului, capătă o importanţă deosebită în condiţiile contemporane a desfăşurării relaţiilor de piaţă de către întreprinderile şi organizaţiile moldoveneşti. O atenţie deosebită este acordată migraţiei forţei de muncă, care are o influenţă nemijlocită asupra pieţei muncii atît la nivel internaţional, cît şi la nivel naţional(regional). Mai mult ca atît, în condiţiile de concurenţă şi echivalenţa pieţelor forţei de muncă, migraţia forţei de muncă ridică nivelul bunăstării populaţiei, modifică situaţia demografică, completează activitatea de producţie a întreprinderii cu noi metode şi modalităţi de conducere.

Migraţia forţei de muncă reprezintă subiect de studiu pentru cercetători – economişti, demografi, sociologi, politologi, istorici, precum şi pentru manageri şi stat în general. Trebuie de menţionat lucrările cercetătorilor străini şi autohtoni: T. Bower. C. Cimmermann, B. Haisler, E. Andreev, K. Brettell, C. Keli, B. Cisvik, V. Moşneaga, D. Hollifild, E. Maslencova, V. Mucomeli şi alţii. Cercetătorii presupun că pentru evaluarea efectelor economice pozitive ale migraţiei este necesar de a face diferenţa dintre influenţa ei asupra bunăstării populaţiei şi repartizarea bunurilor. Cercetările din ultimii ani se rezumă la calculul efectelor negative şi pozitive ale migraţiei forţei de muncă asupra stării pieţei forţei de muncă şi economiei ţării în general cu scopul de a formula o politică eficientă a statului.

Printre cercetătorii moldoveni din domeniul migraţiei forţei de muncă este necesar să menţionăm: V. Moşneaga, A. Belostecinic, D. Deleu, V. Doraş, C. Zavtur, L. Zavat.

Cu toate acestea, nivelul influenţei migraţiei asupra competitivităţii întreprinderilor nu este studiată îndeajuns.

Cu scopul de a studia influenţa migraţiei forţei de muncă asupra competitivităţii întreprinderii în cadrul proiectului instituţional realizat în Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi a fost realizat un sondaj sociologic. La sondaj au participat lucrători de la întreprinderile din regiunea de nord a Republicii Moldova, în număr total de 110 oameni. Marea majoritate a respondenţilor sunt în vîrstă cuprinsă între 21 şi 40 ani, cu studii superioare, cu un stagiu de lucru de la 5 la 20 de ani. Repartizarea respondenţilor după vîrstă, studii şi stagiul de muncă este indicată în tabelul 1.

Tabelul 1

Repartizarea respondenţilor după vîrstă, studii şi stagiu de muncă

Nivelul studiilor respondenţilor

Studii medii generale liceu Studii medii profesionale (colegiu) Studii superioare nefinalizate Studii superioare

7,3 % 1,8 % 32,7 % 16,4 % 43,6 %

Stagiul de muncă a respondenţilor

Pînă la 5 ani 5-10 ani 11-20 ani 21-30 ani Mai mult de 30 de ani

13,6 % 27,3 % 31,8 % 19,1 % 8,2 %

Vîrsta respondenţilor

Pînă la 20 ani 21-30 ani 31- 40 ani 41-50 ani Mai mult de 50 ani

0 30,9 % 32,7 % 24,5 % 11,8 %

Categoriile de lucrători care au participat la sondaj s-au distribuit în felul următor: manageri 18,2; specialişti – 43,6% şi lucrători – 38,2%. Mai mult de 60% din respondenţi lucrează la întreprinderea dată între 5 şi 20 de ani, deci sondajul s-a efectuat printre lucrătorii permanenţi ai întreprinderii.

Conform rezultatelor sondajului efectuat, opinia lucrătorilor întreprinderii în legătură cu migraţia externă a forţei de muncă, adică plecarea la muncă peste hotarele Republicii Moldova sau venirea la muncă la noi în ţară a persoanelor din alte ţări este una pozitivă - 62,7% dintre respondenţi au o părere pozitivă faţă de migraţia forţei de muncă iar 21,8% - negativă. Cu toate acestea, 14,5 % din respondenţi sunt de acord cu plecarea cetăţenilor noştri peste hotarele ţării şi doar 5,5 % dintre respondenţi sunt de acord cu venirea în ţara noastră a lucrătorilor din străinătate.

Preview document

Impactul migrației forței de muncă asupra competitivității economiei Moldovei - Pagina 1
Impactul migrației forței de muncă asupra competitivității economiei Moldovei - Pagina 2
Impactul migrației forței de muncă asupra competitivității economiei Moldovei - Pagina 3
Impactul migrației forței de muncă asupra competitivității economiei Moldovei - Pagina 4
Impactul migrației forței de muncă asupra competitivității economiei Moldovei - Pagina 5
Impactul migrației forței de muncă asupra competitivității economiei Moldovei - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Impactul Migratiei Fortei de Munca asupra Competitivitatii Economiei Moldovei.docx

Ai nevoie de altceva?