Impactul Uniunii Economice și Monetare

1. Introducere

Procesul integrarii economice europene, pe parcursul unui jumatate de veac, a parcurs mai multe faze fundamentale. O uniune monetara este de fapt o continuare a etapelor anterioare de integrare, etape in care un anumit factor a contribuit la procesul integrarii: liberalizarea comerciala in prima faza, aceea a formarii uniunii vamale, liberalizarea circulatiei factorilor de productie in faza formarii pietei comune si a uniunii economice si monetare. Este randul monedei ca in etapa actuala sa contribuie la progresul integrarii, sa duca la o uniune monetara cu avantajele care decurg si sa reprezinte un suport al uniunii politice. Uniunea Economica si Monetara (UEM) s-a constituit mai tarziu dupa lungi negocieri legate de unificarea reglementarilor fiscale si schimbarea unui numar mare de legi. UEM a constituit un exemplu de solutionare regionala a esecurilor de coordonare globala, a politicilor financiare si monetare.

O uniune monetara are loc atunci cand monedele nationale sunt inlocuite cu o singura moneda, care va fi folosita in intreaga zona si corespunde unei zone monetare optime, intelegandu-se prin aceasta un spatiu economic care poate urma aceeasi politica monetara: tarile implicate renunta la politica monetara proprie, la folosirea instrumentelor de politica monetara, in special la instrumentul de curs valutar, in favoarea unei politici monetare si de curs comune.

Un argument important in favoarea uniunii monetare se refera la faptul ca Uniunea Europeana doreste sa sporeasca forta sa competitiva in context global, utilizarea unei singure monede contribuind la amplificarea schimburilor comerciale nu numai in interiorul zonei, ci si in relatiile cu restul lumii, la sporirea volumului operatiunilor financiare. In cele din urma, unificarea monetara reprezinta un pas real catre unificarea politica.

1. 1 Evolutia procesului de integrare monetara europeana

Privita în timp, integrarea economica în cadrul Uniunii Europene poate fi stabilita ca un proces istoric desfasurat în perioada 1957 - 2000. Jean Monnet, secretar adjunct al Societatii Natiunilor, considera dupa cel de al II-lea razboi mondial ca pacea Europei trebuie sustinuta de o uniune economica.

Tratatul de la Roma, semnat in 1957, nu continea referiri foarte precise cu privire la integrarea monetara. La vremea respectiva era in vigoare acordul de la Brettton Woods si sistemul cursurilor fixe, iar tarile europene nu aveau inca monede convertibile. In conceptia Tratatului de la Roma, UEM implica pe langa unificarea politicilor economice generale si sociale ale tarilor membre si o convertibilitate reciproca totala si ireversibila a monedelor tarilor membre si apoi punerea in circulatie a unei monede unice. Se aprecia ca Uniunea Vamala este o realizare prea fragila, singura nefiind in masura sa sustina edificarea pietei unice si a altor obiective cuprinse in Tratat, fapt ce impunea ca uniunea economica sa treaca printr-o uniune monetara.

Pentru derularea platilor externe statele din Comunitatea Economica Europeana (CEE) au trebuit sa participe la Uniunea Europeana de Plati, care a functionat pana in 1958 sub forma unei intelegeri de cliring multilateral. Uniunea Europeana de Plati a fost urmata din anul 1958 de Acordul Monetar European care prevedea o intelegere de restrangere a oscilatiei cursurilor monedelor pana la +/-5%.

Pana in anii 1970 nu s-au intreprins masuri pe linia realizarii uniunii monetare, datorita deteriorarii continue a situatiei monetare pe plan international precum si a situatiei economice si sociale din tarile Uniunii Europene. Tulburarile monetare produse pe pietele de schimb, au diminuat, pentru un timp, interesul realizarii Uniunii Monetare.

Pentru coordonarea politicilor economice si monetare, Planul Barre (dupa numele initiatorului, Raymond Barre) din 1969 prevedea asistenta financiara intre statele membre. Dar, pentru realizarea integrarii europene in plan monetar era nevoie de masuri mai radicale. Ca urmare, statele in cauza, cu prilejul Summit-ului de la Haga din decembrie 1969, au proclamat intentia realizarii in mod gradual a unei uniuni economice si monetare, fiind numit Comitetul Werner in vederea examinarii problemelor integrarii monetare.

Astfel, prima incercare de unificare monetara in Europa a aparut odata cu Raportul Werner (dupa numele premierului luxemburghez Pierre Werner, care a prezidat grupul de lucru si urma sa intocmeasca acest raport), din anul 1970, prevazand realizarea intr-o perioada de 10 ani, in doua etape, a unei uniuni economice si monetare cu urmatoarele obiective:

- Asigurarea convertibilitatii depline si ireversibile a monedelor tarilor membre;

- Eliminarea marjelor de fluctuatie a cursurilor valutare;

- Fixarea irevocabila a paritatilor;

- Libera circulatie a marfurilor, serviciilor, capitalurilor si fortei de munca;

- Constituirea unui sistem integrat de banci centrale, care sa includa bancile centrale ale statelor membre

- Introducerea unei monede unice.

Desi planul nu a fost concretizat, obiectivele sale apar ca precursoare ale planului de mai tarziu al Uniunii Monetare, continand elementele fundamentale. Singurele realizari notabile au fost crearea la 24 aprilie 1972 a dispozitivului “sarpelui monetar” si infiintarea in aprilie 1973 a Fondului European de Cooperare Monetara (FECOM) care sa se ocupe de finantarea europeana pe termen scurt, datorita nevoii de organizare a unei cooperari intre bancile centrale. Tarile participante la “sarpele monetar” si-au luat angajamentul de a nu permite fluctuatii ale cursurilor valutare reciproce mai mari de 2,25 %. Fata de monedele celorlalte tari, membre sau nemembre ale Comunitatii Economice Europene, cursurile valutare sau sarpele valutar flotau liber. Acest sistem si-a incheiat activitatea in martie 1979 la Bremen, ca efect al crearii Sistemului Monetar European (SME), al carui obiectiv declarat era crearea unei zone de stabilitate monetara in Europa Occidentala care sa protejeze economiile acestor tari de instabilitatea financiar – monetara internationala si cooperarea dintre tarile Uniunii Europene in domeniul politicilor financiare.

Uniunea Monetara a fost realizata in trei etape, dupa cum urmeaza: 1) Introducerea Sistemului Monetar European, 2) Infiintarea Institutului Monetar European si 3) Crearea Bancii Centrale Europene.