Independența băncilor centrale

Aspecte teoretice ale Independentei Bancilor Centrale(IBC)

1..1. CRESTEREA INDEPENDENTEI BANCII CENTRALE – OBIECTIV FUNDAMENTAL

Noile tari membre UE fac obiectul unei derogari pâna la obtinerea calitatii de membre ale UEM – adoptarea euro – perioada în care sunt supuse obligatiei de evaluare asupra gradului de îndeplinire a convergentei catre UE, evaluare realizata prin rapoartele de convergenta întocmite atât de Comisia Europeana cât si de BCE, rapoarte prin care se evalueaza atât „convergenta economica” cât si „convergenta legala”, adica compatibilitatea legislatiei nationale cu legislatia europeana – Tratatul si Statutul SEBC si BCE. Criteriile de convergenta atât de natura economica cât si de natura legislativa au fost stabilite prin Tratatul de la Maastricht.

Mi-am propus realizarea unei examinari asupra gradului independentei bancilor centrale (IBC) ale noilor tari membre UE, inclusiv cele doua tari semnatare în 2005 ale acordurilor de aderare la UE care au devenitmemembre începând cu 1 ianuarie 2007, respectiv Bulgaria si România. În ultimii 10-15 ani, literatura de specialitate a reliefat tendinta de crestere a gradului de independenta a bancilor centrale, tendinta mai puternica în tarile în tranzitie în care s-au înregistrat procese largi de reforma a sistemelor bancare în general, cât si a bancilor centrale în special, prin înlocuirea sistemului monobancar cu cel organizat pe doua niveluri: banca centrala si bancile comerciale. Un motiv foarte determinant pentru aceasta reforma în cazul tarilor în tranzitie l-a constituit obiectivul stategic al acestora de integrare în structurile UE, respectiv de crestere a independentei bancii centrale prin preluarea acquis-ului comunitar, adica alinierea la cerintele pentru bancile centrale în vederea integrarii în SEBC. Asadar, tendinta generala pentru cresterea IBC poate fi motivata astfel:

1. În primul rând, este de dorit cresterea IBC ca un obiectiv general deoarece banca centrala, care are ca prima responsabilitate mentinerea stabilitatii preturilor, trebuie sa aiba si mijloacele legale pentru a o realiza, desi studii empirice, cum ar fi calculatiile lui Cukierman (1992) privind gradul de independenta a bancii sugereaza ca, cel putin pentru tarile dezvoltate, exista o corelatie negativa între IBC si performantele în domeniul inflatiei. Abordarea ratiunilor economice ale cresterii IBC poate fi gasita în studiul Maliszewski (2000) sau în Radzyner si Riesinger (1997).

2. În al doilea rând, motivul determinant pentru cresterea gradului IBC în Europa a fost crearea UEM, care a presupus modificari de amploare în primul rând în cazul tarilor membre UE, apoi în cazul tarilor membre care aspirau la statutul de membru al UE în vederea îndeplinirii criteriilor privind convergenta legislativa prevazuta de Tratat si de Statutul SEBC înainte de accederea în ultimul stadiu al UEM – adoptarea euro.

Analiza comparativa a îndeplinirii criteriului IBC se face pe baza cerintelor prevazute de legislatia UE si a analizei statutelor (legilor) în vigoare ale bancilor centrale din cele 10 tari care au devenit membre UE la 1 mai 2004, respectiv Republica Ceha, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovenia, Slovacia si Ungaria si a celor doua tari semnatare tratatelor de aderare la 25 aprilie 2005 si care au devenit membre UE în 2007, si anume Bulgaria si România.

1..2. ABORDARI ALE INDEPENDENTEI BANCII CENTRALE (IBC) ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE.

Din anul 1997, când a început abordarea teoretica a unor aspecte ale IBC din anumite tari, un numar din ce în ce mai mare de autori si-au publicat analizele atât teoretice cât si empirice. O trecere în revista a acestor abordari se face în lucrarea Radzyner si Riesinger în 1997 si în Sandra Dvorski (Banca Austriei), 2000. Lucrarile, având ca obiect analiza IBC, s-au ocupat în special de problema masurarii gradului de independenta. Astfel Cukierman et al. (2000), în baza lucrarii anterioare din anul 1992, a analizat gradul independentei a 26 de tari în tranzitie si a ajuns la concluzia ca reforma bancara implementata de tarile în tranzitie în anii ’90 a fost foarte ambitioasa, rezultând nivele ale IBC chiar mai înalte decâr cele din tarile dezvoltate la nivelul anilor ’80.

Într-o maniera similara si Maliszewski (2000) prezinta date despre 20 de tari în tranzitie din Europa Centrala si de Est în care se iau în discutie doi indicatori ai independentei bancii centrale care acopera aspectele politice si economice folosind metodologia dezvoltata de Grilli et al. (1992). Autorul examineaza relatia între inflatie si IBC si ajunge la concluzia ca modificarile în legile bancilor centrale au o semnificatie deosebita în explicarea inflatiei. Sandra Dworski (2000) masoara gradul IBC în cinci tari în tranzitie, respectiv Republica Ceha, Ungaria, Polonia, Slovenia si Slovacia pe baza indicilor Alex

Cukierman si Grilli Masciandaro Tabellini (GMT) si compara propriile rezultate cu cele ale altor autori fata de cerintele stabilite la Maastricht. Iliena et al. (2001) vine cu o abordare interesanta si construieste noi indicatori ai IBC care iau în considerare atât aspectele legislative cât si pe cele de comportament, comparând indicatorii rezultati dintr-un chestionar la care au raspuns oficialii bancilor centrale cu cei ai institutiilor academice.