Inflația vs șomajul

INTRODUCERE

Inflaţia şi şomajul sunt două concepte care au pus probleme economiilor ţărilor încă din cele mai vechi timpuri, continuând şi astăzi să fie subiecte controversate şi uneori greu de controlat. Atât inflaţia cât şi şomajul sunt percepute ca stări negative într-o economie.

O rată a inflaţiei ridicată presupune preţuri mult mai mari şi devalorizarea banilor existenţi într-o economie. La fel ca inflaţia şi şomajul marchează o stare negativă a economiei deoarece o rată ridicată a şomajului presupune existenţa unui număr mare de indivizi care sunt şomeri.

Se consideră că inflaţia contemporană: “se află pe unul dintre primele locuri printre problemele macroeconomice cu care se confruntă toate ţările lumii, într-o măsură mai mare sau mai mică ”

Cele două concepte însă nu vor dispărea niciodată datorită fatului că banii se vor devaloriza indiferent de politicile economice adoptate iar capacitatea de absorbţie a forţei de muncă nu va fi niciodată mai mare decât populaţia activă existentă la un moment dat.

Un motiv în plus pentru care cele două noţiuni vor fi tot timpul în atenţia economiştilor şi a guvernului este că rata inflaţiei şi rata şomajului se regăsesc într-o relaţie inversă: diminuarea unei detremină creşterea celeilate, iar creşterea uneia determină diminuarea celeilalte.

DEFINIREA CONCEPTELOR

Inflaţia

Inflaţia este o stare de generalizare a excesului de cerere , în care cantitatea de banii existentă într-o economie este cu mult mai mare decât cantitatea de bunuri. Această stare de dezechilibru reprezintă: “o creştere a rezervelor băneşti sau a veniturilor, fie în sumă totală, fie pe cap de locuitor.” Altfel spus inflaţia este defapt un dezechilibru de ansamblu al economiei, care poate fi sesizat prin creşterea generalizată, sensibilă a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor. Inflaţia apare atunci când se formează o diferenţă între volumul masei monetare şi cantitatea de bunuri supuse vânzării sau atunci când această diferenţă creşte determinând creşterea preţurilor şi diminuarea valorii banilor.

Astfel inflaţia poate genera următoarele situaţii: creşte cantitatea de bani, iar cea de bunuri rămâne constantă; scade cantitatea de bunuri, iar cea de bani rămâne constantă; cresc cantităţile celor doi termini, dar banii mai mult decât mărfurile; creşte cantitatea de bani şi scade cea a mărfurilor; scad cantităţile celor doi termini dar banii mai puţin.

Această stare de dezechilibru poate fi măsurată prin intermediul mai multor indicatori precum: indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC) –măsoară evoluţia preţurilor unui coş de produse; indicele preţurilor de producţie (IPP) – măsoară evoluţia preţurilor în stadiile anterioare consumului final; indicele general al preţurilor (IGP) – măsoară evoluţia tuturor preţurilor din economie, respective atât a preţurilor bunurilor consumate de câtre gospodării cât şi a preţurilor bunurilor care intră în procesele de producţie; deflatorul PIB – ce arată evoluţia nivelului mediu al preţurilor tuturor bunurilor şi serviciilor incluse în PIB.

Forme ale inflaţiei:

Inflaţia prin cerere este generată de dezechilibrele care se manifestă pe piaţa bunurilor şi serviciilor. Astfel la baza fenomenului se află majorarea ofertei de monedă. Populaţia beneficiază de cantităţi mai mari de bani, crescând cererea de bunuri si servicii, şi determinând o creştere a preţurilor.

Inflaţia prin costuri este detereminată de revendicările grupurilor sindicale pentru creşterea salariilor şi în acele domenii de activitate unde nu se obţin creşteri de productivitate. Astfel o mărire a salariilor angajaţilor fără o creştere a productivităţii determină creşterea preţurilor pentru a putea acoperi banii pe care angajaţii îi primesc în plus.

Inflaţia importată este:” un rezultat al participării economiilor la fluxurile internaţionale şi se manifestă ca urmare a importului de materii prime şi produse pe care le realizează o anumită ţară” . Dacă cursul de schimb variază nefavorabil pentru importatori, pentru aceştia costurile cu materiile prime, materiale şi alte bunuri importante cresc, determinând o creştere a preţurilor.

Inflaţia structurală apare datorită susţinerii unor sectoare de activitate (sub forma susţinerii preţurilor pentru produsele excedentare) şi rigiditatea economiei, care se manifestă în domeniul procurării capitalului, al asigurării de resurse materiale sau al utilizării forţei de muncă.

Inflaţia anticipată cea care este primită şi aşteptată de fiecare participant pe piaţă şi inflaţia neanticipată ce are efecte asupra economiilor, forţei de muncă şi producţiei, ceea ce afectează echilibrul general.

Inflaţia deschisă este cazul în care mecanismul de funcţionare al economiei se bazează pe preţuri fixe şi se manifestă pe fundalul unei insuficienţe a bunurilor, serviciilor şi forţei de muncă din economie, iar inflaţia reprimată apare ca rezultat al intervenţiilor guvernamentale în creşterea preţurilor şi salariilor, prin care se reduce cererea de bunuri şi servicii.

În funcţie de ritmul de creştere al preţurilor întâlnim: inflaţie moderată (ritm de creştere al preţurilor cu 2-3% anual), inflaţie galopantă (peste 10%) şi hiperinflaţie (peste 50% lunar).

Un exemplu concret de inflaţie ni-l dă autorul Ludwig von Mises spunând : “dacă oferta de caviar ar fi la fel de abundantă ca şi cea de cartofi atunci preţul caviarului s-ar schimba considerabil.”