Instrumentele Monetare

Instrumentele utilizate în influentarea economiei sunt:

- instrumentele si tehnicile de interventie indirectã,

- instrumentele si tehnicile de interventie directã sau reglementãrile bancare.

Tehnicile interventiei indirecte sunt utilizate pentru controlul indirect asupra ofertei de monedã limitând, pentru intermediarii monetari, accesul la lichiditatea bãncii centrale. Tehnicile de interventie globalã si indirectã se sprijinã pe un triplu fundament:

- dependenta sistemului bancar fatã de banca centralã,

- corelatia existentã între volumul de credit ºi nivelul activitãtii economice,

- caracterul elastic al cererii de credit faþã de nivelul dobânzii.

Dintre instrumentele care aparþin acestui grup mentionãm: taxa scontului si politica de open market.

De asemenea, sistemul rezervelor minime obligatorii se afirmã printre principalele instrumente folosite pentru a impune astfel o utilizare predeterminatã a activelor bancare.Tehnicile de interventie directã asupra lichiditãtii acþioneazã prin modificarea operatiilor de credit , actioneazã asupra unor sfere determinate a relatiilor de credit, sprijinind deopotrivã liniile directoare ale politicii economice, mai ales prin prisma intereselor însusi sistemului bancar, functionalitãtii si eficientei sale.

Taxa scontului reprezintã dobânda uzualã pentru creditele acordate cãtre banca de emisiune în cadrul operatiilor de rescontare. În cadrul economiei de piatã existã multiple valori ale dobânzii, tinând cont de diversitatea conditiilor de creditare se formeazã o ratã medie a dobânzii,dar toate aceste diferite valori ale dobânzii se aflã la o distantã datã de taxa scontului, astfel cã la orice modificare a ei, trebuie sã varieze concentrat.

Pozitia taxei scontului în cadrul esafodajului de dobânzi ale pietei determinã si utilizarea ei ca instrument al politicii monetare. În principal, actiunea taxei scontului influenteazã piata capitalurilor, sfera creditului si respectiv ritmul desfãsurãrii vietii economice în ansamblul ei.Astfel, scãderea taxei scontului determinã diminuarea generalã a dobânzilor, sporeste eficienta utilizãrii creditelor pentru întreprinzãtori si-i orienteazã în sensul dezvoltãrii activitãþii lor pe baza angrenãrii de capitaluri suplimentare.

Cresterea taxei scontului are ca urmare sporirea generalã a dobânzilor, înrãutãtirea conditiilor de obtinere a creditelor si duce la scãderea profiturilor pentru cei care utilizeazã capitaluri suplimentare.

Manevrarea taxei scontului actioneazã si asupra capitalurilor strãine .Scãderea taxei scontului duce la emigrarea capitalurilor strãine si chiar a unor capitaluri indigene, lãsând sarcina înviorãrii numai pe seama capitalurilor interne rãmase. Cresterea taxei scontului atrage în tarã capitaluri strãine. Efectele manevrãrii taxei scontului asupra afluxului si refluxului capitalurilor strãine implica recurgerea la aceastã metodã în scopul eliberãrii balantei de plãti. Cresterea taxei scontului atrage o invazie a capitalurilor strãine si are momentan un efect binefãcãtor în echilibrarea balantei de plãti. Afluxul capitalurilor poate însã veni în contradictie cu conjunctura dezvoltãrii economice la aceeasi datã si cu obiectivele politicii economice sii de credit.

Rescontul se poate defini, pentru banca de emisiune, ca o achizitie fermã, cu plata imediatã, a unor creante, în termen, prezentate de bãncile comerciale. Un regim similar au si pensiunile, respectiv achizitiile însotite de angajamentul de rãscumpãrare la un anumit termen a creantelor de cãtre banca prezentatoare.

Operatiunile de rescontare se caracterizeazã prin trãsãturi proprii semnificative:

- se desfãsoarã pe baza unei rate a dobânzii fixe, stabilite de cãtre banca de emisiune, cunoscute în prealabil, a cãrei valabilitate este de duratã, nivelul acesteia fiind determinant în orientarea bãncilor solicitante;

- initiativa operatiunilor si oportunitatea lor sunt hotãrâte de bãncile comerciale, banca de emisiune, având un rol pasiv de a rãspunde acestor solicitãri;

- furnizeazã la nevoie lichiditãti bãncilor comerciale.

Politica operatiilor la piaþa liberã (open market ) este istoric însoþitoarea fireascã a politicii de rescont, ambele avându-si originea în economia englezã, unde se foloseau complementar pentru asigurarea sensului dorit de evolutia lichiditãþii, creditului si dobânzii.

Trãsãturile specifice ale operaþiilor la piata liberã sunt:

- nivelul dobânzii practicate, variazã în functie de evolutia pietei si îndeosebi sunt determinate de orientarea pe care banca centralã doreste sã o impunã;

- în desfãsurarea operatiunilor banca centralã are un rol activ. Acesta initiazã alimentarea pietei monetare cu lichiditãti, în special prin oferte proprii;

- operaþiile pe piata liberã au un dublu sens. În timp ce operatiile de rescont se limiteazã numai la alimentarea cu lichiditãti a bãncilor comerciale, operatiile la piata liberã permit bãncii de emisiune, deopotrivã sã acorde credite, dar sã si împrumute, reducând astfel lichiditãtile bãncilor si prin aceasta ale economiei nationale.

Astfel, politica open market este intervenþia bãncii centrale pe piata monetarã, zisã piatã liberã sau deschisã ( fatã de alte piete ale creditului din economie care sunt tot mai mult sau mai putin controlate) pentru a creste sau diminua lichiditãtile agentilor ce opereazã pe aceastã piaþã, deci posibilitãtile lor de acordare a creditului si de creaþie a monedei scripturale.

INDICATORII MONETARI

Definirea, calcularea si interpretarea indicatorilor monetari trebuie apreciatã în contextul elaborãrii unei conceptii generale de analizã a interactiunii dintre variaþiile masei monetare si a celorlalte fenomene monetare precum si principalele procese economice: plasarea si utilizarea resurselor, productia si comercializarea bunurilor si serviciilor; formarea preturilor; oscilatiile cursurilor de schimb; situatia generalã a balantei de plati externe.