Intervenția statului în sectorul serviciilor

Romania cunoaste în privinta încalzirii locuintelor tendinte contrare, care oscileaza între agrearea încalzirii locale si revenirea spre încalzirea centralizata, tot în functie de costuri care sunt diferite de la an la an si de subventie. O alta întrebare generala consta în definirea limitei de extindere a sectorului privat în serviciile publice. Prezenta lucrare raspunde la aceste întrebari, pentru situatia de astazi a dezvoltarii economice a tarii.

În economia de piata se cunosc trei categorii de servicii:

produse si serviciile private caracterizate prin:

- concurenta între consumatori, iar întreprinderile private sunt singurele în masura sa le satisfaca cererile;

- excluderea de la aceste servicii a categoriilor sociale cu venituri mici.

serviciile publice administrative, dezvoltate, finantate si reglegate de stat:

Acestea privesc apararea nationala, politia, justiia, etc. Sunt caracterizate prin consum indivizibil, lipsa concurentei între consumatori, obligatia de a le folosi.

serviciile publice cu caracter industrial si comercial (de interes economic general).

Aceste servicii sepre deosebire de serviciile publice administrative nu au caracterul colectiv nealterat, deoarece exista concurenta între agentii economici la nivelul consumatorilor (deci posibilitatea de atragerea acestora, si chiar excluderea unor categorii de la aceste servicii, ca urmare a tarifelor ridicate).

Expresia serviciu de interes economic general folosita în Uniunea Europeana (U.E), priveste serviciile de natura economica, subordonate obligatiilor serviciilor publice în baza intereseului general. Obiectivele serviciilor de interes economic general privesc:

- gestionarea resurselor minerale si a surselor de energie;

- transporturile publice;

- serviciile urbane: aprovizionarea cu apa si caldura;

- serviciile postale;

- telecomunicatiile;

- comunicatiile audio-vizuale.

În toate situatiile statul intervine pentru a se putea asigura, cel putin partial, accesul tuturor cetatenilor la aceste servicii. Modalitatile de interventie sunt foarte diferite. În acelasi timp el trebuie sa asigure fundamentul economic al acestor servicii. Statul poate prelua aceste servicii prin intreprinderile publice integrate la care acorda drepturi exclusive sau poate încredinta aceste servicii intreprinderilor private în baza unor contracte de servicii publice care cuprind tarife reglementate, accesibilitate, egalitate de tratament, servicii minime, obligatii de deservire.

Criticile aduse monopolurilor în general si în special monopolurilor publice acuzate de ineficienta si birocratie au dus la deschiderea la concurenta (dereglementare) a activitatilor care nu

functioneaza strict în situatia de monopol natural: productia, importul, exportul, furnizarea comerciala de electricitate, gaz, apa, caldura, etc. Procesul de deschidere la concurenta la toate întreprinderile din tarile UE cu economie de piata urmareste:

- promovarea progresului economic si social echilibrat si durabil;

- afirmarea identitatii pe scena internationala printr-o politica externa si de aparare comuna;

- consolidarea protectiei drepturilor si intereselor de competenta instaurarii unei cetatenii a UE.

Dereglementarea este însotita logic de o separare a diverselor activitati de productie, transport, distributie, furnizare, care se traduce prin aceea de a interzice pentru diversi operatori de a fi prezenti în mai multe segmente. Pentru segmentele de activitate ramase în situatia de monopol, gestionarul retelei are obligatia de a permite accesul tuturor la aceste retele, dupa reguli obiective, transparente si nediscriminatorii. În unele tari în afara dereglementarii s-a produs si deintegrarea (dechiderea la capital) – privatizarea retelelor de transport. Deschiderea spre sectorul privat de capital a operatorilor gestionari de retea nu constituie o obligatie prevazuta prin Tratatul de la Roma al UE si este lasata la alegerea si competenta fiecarui stat.

Modelul din UE acorda un deosebit interes pentru definirea si asigurarea sarcinilor serviciilor de interes economic general, sarcini ce în esenta cuprind urmatoarele:

- legiuitorul este cel care stabileste sarcinile serviciilor de interes economic general si modul de finantare al acestor servici;

- autoritatea de reglementare autorizeaza si urmareste pentru diversii operatori îndeplinirea în mod eficient si echitabil a sarcinilor încredintate si poate aplica penalizari;

- instantele de judecata hotarasc sanctionarea pentru nerespectarea sarcinilor si pentru despagubirea victimelor.

Legitimitatea autoritatii de reglementare aleasa prin vot este mai îndreptatita decât în cazul desemnarii de catre stat; independenta sa fata de executiv este o garantie morala de legitimitate.

Autoritatile pot sa fie supuse influentei grupurilor de presiune (atât din partea operatorilor cât si a consumatorilor). În acest context autoritatile sunt prost informate si sunt susceptibile de a deveni corupte (de a fi cumparate pe bani). Independenta si infaibilitatea autoritatilor de reglementare este posibila daca se dezvolta si se materializeaza conceptul de economie publica normativa. În aceasta situatie autoritatile se vor ghida numai dupa interesul general.

Existenta unui numar mare de autoritati de reglementare, care nu colaboreaza, afecteaza interesul general. Legiuitorul trebuie sa aibe informatii clare si complete cu privire la sarcinile serviciilor publice pentru a decide în consecinta.

Doua elemente ramân prezente în mod peren:

- accesul tuturor la serviciile esentiale inclusiv a acelora care sunt amenintati de a fi exclusi ca urmare a situatiei economice precare, sau ca urmare a localitatii geografice (zone izolate);

- asigurarea cu prioritate a urmatoarelor: securitatea aprovizionarii, utilizarea eficienta a resurselor colective, respectarea constrângerilor de protectia mediului ambiant.