Investițiile private - investițiile publice

1. Investitiile - concept si tipologie

Termenul generic de investitie este adesea folosit atat in limbajul cotidian-empiric, cat si de specialistii din mai toate domeniile. Ceea ce ne intereseaza in acest context este faptul ca si economistii folosesc acest termen adesea cu intelesuri variate. Mai mult, chiar economistii teoreticieni abordeaza si trateaza investitiile in maniere diferite, la prima vedere chiar opuse.

In unele doctrine se definesc in mod distinct investitiile, in general si cele de portofoliu, in special. Astfel, investitiile constau in totalitatea cheltuielilor care se fac pentru cumpararea bunurilor de capital. In raport de modelul de folosire a bunurilor de capital, investitiile se impart in investitii de inlocuire si investitii pentru dezvoltare sau nete. In aceasta caracterizare a investitiilor un loc deosebit il ocupa bunurile de capital ca gen proxim al investitiilor. In completare, investiile de portofoliu se delimiteaza ca acele cheltuieli ce se efectueaza pentru dobandirea de valori moboliare pe pietele de capital reglementate, in scopul obtinerii de castiguri de capital din dividende si dobanzi aferente acestora ca rezultate ale activitatii unor terte persoane implicate in administrarea acestora, precum si din diferenta favorabila de prêt de vanzare.

Investitiile reprezinta acele cheltuieli facute pentru achizitionarea de active financiare, cum sunt actiunile si obligatiunile. Portofoliul de astfel de investitii este constituit de catre persoane fizice, firme si institutii financiare in asteptarea unui castig sub forma de dobanzi, de dividende sau ca urmare a aprecierii valorii capitalului real exprimat de catre titlurile de valoare.

Investitiile reale sai fizice constau din acele cheltuieli de capital facute pentru achizitia de active sub forma de infrastructura materiala, de masini si echipamente, adica, ca investitii facute si ca stocuri sau investitii de inventar. In analiza economica, indeosebi in cea micro, termenul de investitii se refera cu precadere la cele fizice, deoarece acestea se adauga la capacitatea productiva a intreprinderii si a tarii. Termenul de investitii este folosit cel mai adesea pentru a surprinde fluxul de cheltuieli destinat sa sporeasca sau sa mentina stocul de capital real. Fluxurile de investitii vizeaza producerea de bunuri care nu sunt destinate consumului implicit. Aceste proiecte de investitii au ca obiect atat capitalul fizic, cat si cel uman.

Teoria investitiilor apare in mod justificat si ca o teorie a dezvoltarii economico-sociale, in cadrul careia politica de investitii determina dinamica cresterii economice,iar structura lor influenteaza in sensul unor ritmuri diferentiate de sporire a productiei in ramurile economice si in consecinta antreneaza deplasari in structura economica a tarii. Pe de alta parte, alocarea investitiilor se afla sub incidenta diferitelor ipostaze ale cresterii si dezvoltarii economice.

Selectarea sectoarelor si ramurilor, a obiectivelor de investitii si a tehnologiilor de fabricatie este conditionata atat de obiectivele politicii economice adoptate si promovate de guverne, cat si de potentialul investitional al tarii.

Dornbusch si Fischer pornesc la definirea investitiilor de la cererea agregata, formarea bruta de capital fix fiind o componenta a acesteia. Mai concret, investitia este o cheltuiala destinata cresterii sau intretinerii in stare de functionare a stocului de capital. Acestea din urma consta din uzine, masini, birouri si alte produse durabile folosite in procesul de productie. « Investitia este acea cheltuiala care se adauga la componentele stocului de capital » . Cheltuielile investitionale se impart, dupa economistii americani, in trei categorii :

- investitii economice fixe, cheltuielile facute de catre firme pentru utilaje, instalatii durabile si stocuri de fabricatie ;

- investitii rezidentiale, in principal, cheltuielile pentru constructia de locuinte ;

- investitiile de stocuri (materii prime, produse aflate in procesul de productie, produse finite aflate in asteptarea vanzarii).

2. Investitiile private. Invetitia publica.

Economistii nu au incetat niciodata astazi sa discute in contradictoriu despre rolul si pozitia statului in economie. Continuatorii less efere-ului sunt dusmani de netagaduit ai prezentei statului pe piata. Exegentii keynisti sunt mari aparatori ai ideii de necesitate a interventiei statului. Pozitia acestei lucrari este mai degraba una in spiritul neoliberalismului, considerand ca un sistem economic in care rolul statului se limiteaza la functiile legislativa, de coercitie in aplicarea legii si de asigurare a sigurantei nationale functioneaza mai bine, fiind capabil de atingerea unui PIB potential mai ridicat.

Principala interactiune a conceptelor de investitii private/investitii publice se situeaza la nivelul dilemei proprietate privata/proprietate de stat. Existenta si interactiunea lor pe piata consta intr-un proces asimilabil existentei sistemelor economice ca sisteme de economie mixta. Sistemul economic functioneaza in cadrul matricii de orientare intre modelele M2 si M6, pentru sistemul economiei de piata de mai sus de M4, udne proprietatea privata primeaza.

Deci pe piata, la convergenta celor 2 concepte, regasim atat investitiile private ca apartinand agentilor economici nonstatali, investitii directe ale statului, investitii publice ca apartinand unei colectivitati, dar aflate in administarea statului, insa trebuie sa vorbim si de efectul pe care cheltuiala publica il produce asupra investitiilor private din economie.

O mare parte a cheltuielilor guvernamentale este destinata achizitiilor de bunuri pentru folosinta institutiilor guvernamentale ce afecteaza in mod direct volumul cererii agregate. O parte si mai importanta a acestora este destinata cumparatorilor de bunuri asimilabila utilitatilor publice.