Investițiile Străine Directe și Expansiunea Oligopolurilor în Economia Globală

Structura fluxului de capital într-o economie deschisă este influenţată de costul informaţiei. Buch şi Piazolo consideră că funcţie de acest cost, ordinea intrărilor de capital este următoarea: investiţii străine directe, împrumuturi bancare, investiţii de portofoliu. Investiţiile străine directe sunt prevalente în stadiile iniţiale de dezvoltare, pentru că înlătură dezavantajul informaţional. Pe măsură ce economia avansează şi se respectă normele şi reglementările internaţionale, într-un cadru instituţional previzibil, costul informaţiei descreşte şi fluxurile speculative sunt încurajate.

Investiţiile străine directe (ISD) nu sunt decât transferuri internaţionale de capital, în timp ce companiile transnaţionale sunt un mijloc de extindere a controlului managerial asupra activităţilor din mai multe ţări sau continente.

Globalizarea este un proces intensiv, dimensiunea temporală obligă jucătorii să reacţioneze rapid, să aleagă cele mai bune oportunităţi, şi să se realizează deplasarea fără încetare a capitalurilor. Operaţiunile de achiziţie – fuziune sunt preferate celor de investiţii „greenfield” pentru că necesită un timp mai scurt şi permit achiziţionarea instantanee a cotelor de piaţă în acele economii în care activitatea se desfăşoară în cel mai rapid ritm. Managementul urmează principiile gestiunii portofoliului de active financiare, are o viziune globală a pieţelor şi a concurenţei Activităţile globale sunt cele „în care poziţia concurenţială a unei firme într-o ţară este în mod semnificativ afectată de poziţia sa concurenţială în alte ţări sau invers şi în final de poziţia sa concurenţială pe piaţa mondiala” Firma globală îşi cunoaşte bine rivalii în economia mondială, este un jucător global, prin strategii de concurenţă acerbă cu ceilalţi jucători ai oligopolului mondial. Tehnologia informaţiei şi comunicaţiei (ITC) permite coordonarea filialelor şi a investiţiilor directe, gestiunea firmei globale, dezvoltarea unor activităţi coordonate la nivel mondial, a tehnicilor de producţie flexibile, în ţări diferite în acelaşi timp. Firma globală îşi localizează activităţile acolo unde acestea sunt profitabile, în funcţie de avantajele comparative şi riscurile pe care le prezintă diversele ţări, îşi organizează filialele şi implantările în străinătate într-o reţea integrată şi se integrează ea însăşi în reţele de alianţe cu alte firme globale Frontierele oligopolului devin fluide. Companiile transnaţionale recurg frecvent la delocalizarea implantărilor lor la scară mondială, prospectează continuu pieţele cele mai atractive, cu potenţial de creştere pentru a-şi plasa investiţiile directe, şi mai ales funcţiile lor esenţiale (cercetare - dezvoltare, finanţe, etc.).

Michael Porter definea o industrie ca fiind globală dacă competitorii sunt într-o competiţie, realmente, globală. Globalizarea întăreşte tendinţele de monopolizare prin creşterea gradului de concentrare a pieţelor. Industria bunurilor de consum de folosinţă îndelungată, este controlată de cinci firme (aproape 70% din piaţă); în industriile de automobile, aeronautică , de aparatură electrică şi electronică şi în siderurgie cinci firme controlează peste 50% din piaţa mondială; iar în birotică şi în domeniul mass-mediei primele cinci companii controlează peste 40% din vânzări. Avem de-a face în ipostazele menţionate, fie cu situaţii de oligopol, fie cu puternice tendinţe de monopolizare Marile firme realizează monopolizarea pieţelor, scoaterea acestora de sub incidenţa liberei concurenţe, instituind prin alianţe strategice un sistem de concurenţă controlată. Limitează concurenţa efectivă dintre ele încurajând în schimb, rivalitatea dintre firmele mai mici, forţându-le pe acestea să absoarbă tot mai multe din costurile producerii valorii adăugate. Are loc o descentralizare a activităţilor companiilor transnaţionale, o organizare a acestora pe două paliere: cel central unde sunt păstrate competenţele şi funcţiile esenţiale ale firmei (cercetare-dezvoltare, management strategic şi financiar, marketing) şi cel periferic, unde sunt plasate activităţile de producţie propriu-zise Tendinţa este oligopolul global, cu mai puţini jucători, dar mult mai puternici. Carteluri tehnologice globale, cu o putere imensă, domină din umbră piaţa prin oligopoluri ale proprietăţii intelectuale. In situaţiile în care fuziunile şi achiziţiile nu sunt posibile, din cauza reglementărilor antitrust, oligopolurile încheie alianţe comerciale pentru a folosi, în comun, patente şi tehnologii. In perioada 1998-2000, au fost încheiate mai mult de 20000 de alianţe între cele mai mari companii transnaţionale ale lumii. Puterea oligopolurilor este dublată de legislaţia naţională şi internaţională elaborată în favoarea lor.

Investiţiile străine directe (ISD) sunt considerate cel mai dinamic instrument al companiilor transnaţionale în procesul globalizării. Definiţia ISD este bazată pe statistica balanţei de plăţi. ISD se deplasează către ţările în care capitalul e mai rentabil. Ecartul rentabilităţii este datorat diferenţelor de productivitate a capitalului, rezultată fie din raritatea relativă a capitalului, fie din avantajul tehnologic, fie dintr-o structură a capitalului diferită, mai ales sectorială, fie din rata randamentului pieţelor financiare. În ultima ipoteză, fluxurile de capitaluri sunt atrase către ţările cu rata dobânzii cea mai ridicată. Diversificarea internaţională a portofoliului permite investitorilor (financiari) o mai bună repartizare a riscurilor lor între ţări. Diferenţele de risc între ţări pot explica localizarea ISD, dacă primele de risc, diferite între ţări, sunt integrate în evaluarea rentabilităţii în momentul deciziei de a investi în străinătate. Unul dintre riscuri este legat de fluctuaţiile ratelor de schimb între monedele naţionale. De aici decurg două explicaţii ale ISD : deplasarea capitalului dintr-o zonă monetară în alta, în care rata dobânzii şi a inflaţiei sunt mai avantajoase, sau achiziţionarea activelor de către investitorii ţărilor cu monedă forte în ţările cu monedă slabă. Formele non financiare ale ISD, subcontractarea, contractul de management, aranjamentele la cheie, franciza, licenţierea şi partajarea patentelor sunt reflectate numai în plata drepturilor de autor şi în încasările de management. In numeroase cazuri, serviciile non financiare sunt mult mai importante decât investiţiile financiare.