Liberalism versus Protecționism în Relațiile Comerciale Contemporane

CAPITOLUL I: MODELE DE LIBERALISM

Care este motivul pentru care există comerţul? Producătorii naţionali câştigă enorm de pe urma comerţului. Pot obţine materie primă, sau bunuri semi-manufacturate, la preţuri mai mici. Exportul poate aduca un profit foarte mare, şi o producţie mai mare, care ar putea scade costurile. Importul şi exportul pot creşte cererea internă, precum şi gradul de competitivitate intern. Comerţul permite firmelor să scape de limitările propriei lor ţări, reducând costurile, îmbunătăţind calitatea, şi crescând vânzările şi profitul. În ultimii ani, avantajele au devenit mai vizibile, iar metodele de transport şi distribuţie s-au îmbunătăţit. Din aceste motive, comerţul s-a extins rapid. În acest capitol sunt prezentate elementele definitorii ale teoriilor comeţului, în încercarea de a explica motivul pentru care ţările se implică în comerţ.

1.1 Mercantilismul

Principalul curent economic prezent în Europa secolelor XVI-XVIII se numeşte mercantilism. Mercantilismul spunea că o ţară devenea din ce în ce mai bogată şi puternică cu cât aduna mai mult aur şi argint. Exporturile erau văzute ca un lucru bun, fiindcă aduceau aur şi argint în ţară, stimulând industria. Pe de altă parte, importurile erau rele, deoarece scădeau cererea internă şi duceau la îndepărtarea aurului şi argintului de ţară. Mercantiliştii vroiau ca ţările să exporte mai mult decât importau. Astfel, s-a decis ca exporturile să fie ajutate de stat, prin subvenţii, iar importurile să fie descurajate prin taxe vamale sau contingente.

Sub această devizie însă, comerţul era avantajos doar pentru una din părţi. Cum rezervele mondiale de metale preţioase erau relativ fixe, creşterea rezervelor unei ţări era posibilă doar prin micşorarea rezervei altei ţări.Era imposibil pentru o ţără să aiba un surplus de comerţ. Curentul mercantilist nu a explicat aporape deloc situaţia comerţului internaţional, şi nici nu a răspuns întrebările privind ce bunuri sunt importate, ce bunuri sunt exportate, şi de către cine.

1.2 Avantajul absolut

Prima persoană care a încercat să dea un răspuns la întrebările comerţului internaţional a fost Adam Smith, care prin acest lucru, a atacat puternic curentul mercantilist. Folosind principiile sale referitoare la diviziunea muncii şi specializarea, şi aplicându-le la comerţul internaţional, a creat principiul avantajului absolut. Acest principiu spune că unele ţări sunt mai eficiente în producerea anumitor comodităţi decat altele, şi au unele domenii în care nu sunt deloc eficiente în comparaţie cu alte ţări. Teoretic, toate ţările ar avea de câştigat dacă s-ar specializa în producţia acelor comodităţi, unde sunt foarte eficiente (ramură unde au avantajul absolut), şi ar face schimb cu alte ţări pentru comodităţiile pe care nu le poate produce eficient (ramură unde au dezavataj absolut). Dacă presupunem că Marea Britanie este mai eficientă în producţia automobilelor decât Suedia, dar Suedia este mai eficientă în producţia aeronavelor decât Marea Britanie, atunci Suedia are trebui să construiască aeronave, şi să facă schimb cu Marea Britanie pentru automobile. La fel, Marea Britanie ar trebui să producă automobile şi să le schimbe cu aeronave. Făcând asta, abele ţări ar putea beneficia de un standard mai înalt de viaţă.

Smith a mai spus că astfel, resursele disponibile ar fi mult mai bine alocate. Orice implicare din partea statului ar diminua aceasă eficienţă, aşadar toate ţările ar avea de câştigat de pe urma unei politici tip laissez faire.

La baza teoriei lui Smith se găseşte teoria lui Karl Marx, referitoare la forţa de muncă. Într-o economie închisă, unde forţa de muncă este singurul factor de producţie, bunurile sunt comercializate în funcţie de efortul lor de producţie. De exemplu, daca pentru un televizor este nevoie de trei ori mai multă muncă decât pentru un aspirator, atunci un televizor ar valora cât trei aspiratoare. Bineînteles, acesta este un exemplu foarte simplificat, deoarece munca nu este omogenă, existând multe nivele de intensitate sau îndemânare. Însă acest exemplu ne poate ajuta să înţelegem mai usor teoria lui Smith. Să presupunem că există doar doua ţări (Franţa şi Suedia), doar două bunuri, concurenţă perfectă, şi un singur factor de producţie (forţa de muncă). Forţa de muncă poate fi folosita fie pentru a produce bere, sau haine. Acum, să presupunem că cele două ţari pot produce cele două bunuri conform următorului tabel