Liberalismul - Doctrină Fundamentală Europeană

T e m a 1. OBIECTUL DE STUDIU AL DISCIPLINEI

Liberalismul – doctrina fundamentala Europeana

1. Conceptul de doctrina politica

2. Specificul doctrinelor politice criterii de clasificare

3. Esenta liberalismului clasic

4. Reprezentantii teoreticieni ai liberalismului clasic: Jan Loske, J. Bentham, B. Constant

5. Neoliberalismul. Etapele de constituire

6. Liberalismul economic

Problema organizarii si conducerii societatii i-a preocupat pe oamenii politici si pe teoreticienii domeniului politic din cele mai vechi timpuri. În perioada revolutiilor burgheze, precum si în cea post revolutionara, se înfruntau în societatea europeana diferite curente de gîndire social-politica. Toate erau preocupate de gasirea celor mai bune cai de organizare si de dezvoltare a tarilor respective. Fiecare considera ca proiectul sau exprima adevarata cale pe care trebuie sa mearga societatea.

Doctrinele politice.

Politologia, stiintele politice opereaza cu categoria sau conceptul de doctrina politica, adica un ansamblu de teze sau cunostinte coerente, calauzite de un principiu unificator sau de un set de principii de transformare a societatii, organic unite si interconditionate. Acestea evolueaza si tind sa orienteze realitatea politica în lumina unor valori care exprima interese si optiuni sociale, economice, ideologice similare, specifice unui grup, unei categorii sociale sau unei clase sociale, într-un anumit timp istoric.

Doctrina politica, evident, exprima interesele unui anumit grup social, într-o anumita etapa istorica si defineste pozitia sau conceptia acestuia fata de problemele fundamentale ale organizarii politice. Unii politologi sustin ca “elementele constitutive ale unei doctrine politice sunt doua: asupra situatiei sociale sau /si asupra evolutiei sociale si un ideal social”.

Într-un anume fel, doctrina politica ca o configuratie ideala, în sensul de formulare a unor conceptii care urmaresc sa aiba efecte, direct sau indirect, asupra dezvoltarii societatii, influientînd luptele socio-politice pe termen mai lung sau mai scurt, pe plan national sau international. Istoria bogata si complexa a luptelor politice releva ca o doctrina sau conceptie politica, particularizarea doctrinei într-un context social determinat sunt influente si active în masura în care oamenii care exercita puterea le asimileaza si le transforma în principii de actiune, de modelare a dezvoltarii sociale, economice si politice.

Dintr-o asemenea perspectiva, examinate istoric, doctrinele politice se arata a fi îndeplinit sau a exercita roluri progresiste, conservatoare sau retrograde, în functie de interesele exprimate, de telurile si valorile ce le calauzesc. De altfel, aproape orice doctrina politica este dinamica, se dezvolta în raport cu viata sociala, iar în caz contrar, se osifica, devine dogma sau se poate transforma într-o utopie, o profetie, un mit, în sensul de continua promisiune a ceva realizabil “cîndva”.

În ce priveste dogma – fara a intra în detalii – este de relevat ca acesta are sensul de învatatura sau teza considerata ca imobila, acceptata necritic, fara a se lua în considerare conditiile concrete, evolutia cunoasterii sau a proceselor sociale etc. uneori în literatura politologica se considera dogma orice politica ce se ghideaza dupa anumite principii constante, acesteia opunîndu-i-se pragmatismul.

În plan socio-politic, prin prisma comportamentului, dogmatismul poate fi considerat ca atitudine sau conceptie fixa, neschimbatoare fata de realitati, spiritului dogmatic fiindu-i proprie absenta unei judecati critice în ce priveste continutul, valoarea si finalitatea unor principii, teorii sau idei orientative Dogma sau abordarea dogmatica a unor idei sau teorii duc la conservatorism, ca o atitudine politica ce prefera pastrarea starii de fapt (status-quo) sau accepta modificari minore, fiind împotriva unor schimbari radicale în viata politica, economica si sociala, schimbarile fiind acceptate sub forma unei miscari moderate si prudente spre viitor. Conservatorismul politic se remarca prin importanta decisiva acordata traditiilor, continuitatii istorice, perioadei pentru apararea “ordinii naturale”. De regula, conservatorismul respinge revolutiile si accepta doar reforme moderate.

Pe de alta parte, trebuie tinut scama ca într-una si aceeasi miscare politica este posibil sa existe un grup conservator în grupuri radicale sau liberale, apartenenta la grupul conservator nefiind determinata de îmbratisarea ideologiei conservatoare, ci de apararea unor elemente traditionale ale miscarii politice în cauza (liberale, republicane, democrate, crestin-sociale, socialiste etc.). Astfel , adeptii unei doctrine pot fi dogmatici si exclusivisti, chiar daca pretind ca sustin principiile democratiei si pluralismului, sau novatori si liberali în cadrul unei optiuni conservatoare.

O abordare politologica a doctrinelor politice la întîlnirea dintre secolele al XX-lea si XXI-lea nu necesita incursiuni în trecut, preocupare ce tine de alte zone ale stiintelor politice, mai precis de istoria doctrinelor, care arata ca se poate vorbi despre un “carusel” al doctrinelor politice, în sensul unei înlantuiri sau unei serii de “miscari” ale ideilor, tezelor si principiilor doctrinare.

Pentru a examina politologic lumea de azi, spre a o întelege tendential pa cea de mîine, esential este a cunoaste ideile si teoriile politice asa cum au ajuns ele sa fie înfatisate de principalele doctrine ale epocii. Ca disciplina stiintifica, politologia urmareste realizarea unei sinteze, prezentarea a ceea ce “spun” diversele doctrine despre ele însele, ca si doctrina în cauza.

Adîncirea analizei – necesara, utila, mereu binevenita – ar duce, desigur în directia confruntarii principiilor cu practica, la expunerea unor judecati de valoare si la departajari prin comparatie. Important este ca, nici unul din cazuri, abordarea politologica sa nu se dilueze si sa nu cedeze tentatiei politico-ideologice, partizanatului, ceea ce este si trebuie sa fie strain demersului stiintific. Singura temelie pentru a emite judecati de valoare si a efectua departajari prin comparatie o reprezinta confruntarea principiilor cu practica.

În acest sens, înainte de a înfatisa succint principalele doctrine contemporane, adica de a descifra tezele lor de baza, se impun cîteva observatii generale.

În primul rînd , este de retinut ca toate doctrinele politice, fara exceptie, au un caracter istoric, fiecare dintre ele sustinînd un anumit set de valori, în functie de ideologia de la care pornesc.

În al doilea rând, fundamentarea teoretica si aplicarea practica a doctrinelor politice au cunoscut si cunosc diferentieri,