Locul și rolul băncilor mutuale și cooperatiste în economie

1. Caracteristici generale ale băncilor mutuale şi cooperatiste - 3 -

1.1 Evoluţia băncilor mutuale şi cooperatiste (scurt istoric) - 3 -

1.2 Caracteristici ale băncilor mutuale şi cooperativelor de credit - 6 -

1.3 Importanţa băncilor mutuale şi cooperatiste - 10 -

2. Reţeaua cooperatistă CREDITCOOP (studiu de caz) - 13 -

2.1 Cadrul juridic - 13 -

2.2 Prezentarea Băncii Centrale Cooperatiste Creditcoop - 14 -

2.3 Produse şi servicii oferite - 15 -

3. Particularităţi ale băncilor mutuale şi cooperatiste în lume - 23 -

3.1. Instituţii bancare mutuale şi cooperatiste în Franţa - 23 -

3.2. Instituţii bancare mutuale şi cooperatiste în Germania - 24 -

3.3. Instituţii bancare mutuale şi cooperatiste în Statele Unite ale Americii - 25 -

3.4. Instituţii bancare mutuale şi cooperatiste în alte ţări - 27 -

4. Concluzii - 29 -

5. Bibliografie - 30 -

1. Caracteristici generale ale băncilor mutuale şi cooperatiste

1.1 Evolutia bancilor mutuale si cooperatiste (scurt istoric)

Primele manifestări în domeniul cooperării bancare s-au remarcat în secolul al XIX-lea ca reacţie împotriva capitalismului, o aplicabilitate în domeniul creditului începand să se observe abia la debutul secolului XX. Pentru unele domenii de activitate, cum ar fi cel artizanal, agricol sau silvicultură, băncile comerciale din acea perioadă, nu acordau credite din cauza absenţei garanţiilor. Acest lucru a condus la asocierea băncilor între ele, cu motivaţia reunirii lichidităţilor, economiilor şi a acordării mutuale de credite, pe seama încrederii.

În anul 1849 în Germania, în orasul Delitzsch, Hermann Schulze a înfiintat o “Casă de ajutor pentru caz de boală şi moarte”, care reprezenta o asociaţie de într-ajutorare în sprijinul celor care contribuiau cu donaţii. Cooperativele de credit bazate pe sistemul Herman Schulze erau fundamentate pe principiul ajutorului propriu, baza financiară consituind-o capitalul propriu, format din parţi sociale subscrise şi vărsate lunar. Pe de altă parte, în anul 1854 F.W Raifeisen a înfiintat o casa de ajutor, înlocuită ulterior cu o societate de credit, a cărei extinderi a permis crearea unor federale de credit în Renania, Hesa şi Westfalia. În 1872 Raifeisen a organizat Uniunea centrală a Cooperativelor de Credit RAIFEISEN, sistem cooperatist care porneşte de la ideea ajutorului , având la bază iniţiativa particulară şi liberă a unor persoane filantropice care acceptă să-i ajute pe cei nevoiaşi. Aceste două sisteme au folosit ca model pentru crearea cooperativelor de credit în mai multe ţări.

Creditul mutual şi cooperatist s-a dezvoltat astfel pe mai multe directii, pe o bază descentralizată şi democratică, caracterizată într-un „Consiliu de Administraţie” şi „Case locale”. În prezent, reţeaua băncilor mutuale şi cooperative din fiecare ţară este compusă dintr-un numar de case locale de ordinal milioanelor. Cele mai multe Consilii de administraţie ale Caselor locale, centralizând plasamentele lichidităţilor sau realizând operaţiuni cu străinătatea, care necesită o anumită dimensiune şi anumite mijloace financiare , au resimţit nevoia de organe federale sau naţionale. Astfel, instituţiile bancare respective au beneficiat de avantaje acordate de puterea publică, concretizate fie în monopolul acordării unor credite, fie în anumite avantaje fiscale, care în prezent însă s-au diminuat.

Apariţia mişcării cooperatiste în România

Primele idei cooperatiste pătrund în România încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea , sub influenţa lumii occidentale, în condiţiile în care economia ţării noastre avea un pronunţat caracter agricol, iar industria se află abia la începuturile ei. Idea într-ajutorării, simţul solidarităţii celor lipsiţi de mijloace, convingerea că ei pot cu propriile forţe unite să-şi îmbunătăţească condiţiile de viaţă, au dus la apariţia mişcării cooperatiste, ce a debutat la nivel de oraşe sub forma caselor de economii, a asociaţiilor private de credit cooperatist.

Astfel, în anul 1845 Costache Bălcescu, economist şi om politic, publica broşura "Proiect pentru o casă de păstrare şi împrumutare", care reprezintă prima încercare cunoscută în ţara noastră de înfiinţare a unei case de economii şi credit. Cele dintâi cooperative de credit din România au apărut în a doua jumătate a secolului al XIX -lea, fiind alcătuite după modelele germane Raiffeisen şi Schulze. Astfel, în 1851 se înfiinţează prima bancă populară în Ardeal, iar în 1855 ia fiinţă la Brăila, o asociaţie de economie, credit şi ajutor mutual, denumită "Înfrăţirea". În mediul rural, ideea cooperaţiei moderne a fost introdusă şi materializată de Ion Ionescu de la Brad ,economist şi reputat om politic.

Între 1871 şi 1881 mişcarea cooperatistă a luat amploare, astfel că apar societăţi de economie şi credit în aproape toate oraşele ţarii şi chiar în câteva sate. În continuare, în perioada 1891-1902 iau fiinţă numeroase societăti cooperative de credit, denumite şi "bănci populare săteşti", un impuls în acest sens fiind dat şi de elaborarea în 1887 a Codului comercial al României, care cuprinde în Titlul VIII şi anumite prevederi în domeniul cooperaţiilor. În anul 1895 Cooperaţia din România devine membră fondatoare a Alianţei Cooperatiste Internaţionale, cu sediul la Londra, alături de Anglia, Franţa, Italia şi Belgia.

În 1903 este promulgată "Legea băncilor populare săteşti şi a Casei lor centrale", care, prin modificările ulterioare, îşi extinde aria asupra tuturor categoriilor de organizaţii cooperatiste. Între anii 1925 - 1928 se înregistrează o dezvoltare însemnată a mişcării cooperatiste, înfiinţându-se peste 11.000 cooperative de toate categoriile.