Managementul Japonez

Un element specific, care se afla la baza comportamentului si managementului japonez, este asa-numitul „amae” – starea specifica de dependenta si intrajutorare care exista intre componentii oricarei organizatii. Relatiile interpersonale presupun un anume atasament emotional, astfel incat persoana dependenta are un comportament specific, evitand sa isi asume responsabilitati individuale in intreprinderea de actiuni proprii, asteptand ca seful de care depinde sa aiba initiativa si sa-l protejeze. Amae prezinta o importanta vitala pentru psihicul si stabilitatea emotionala a japonezilor, el impregnand intreaga structura sociala, devenind o dominanta a mentalitatii si comportamentului nipon.

Caracteristic climatului social japonez, culturii lor specifice, este asa-numitul paternalism, grupism sau familiarism. Ca urmare, in organizatiile japoneze, prioritate are cadrul situational, si nu atributele personale ale membrilor sai. In confruntarile unui nipon cu alta persoana, acesta are in vedere, de regula, grupul caruia ii apartine oponentul si nu cine este respectivul individ. Se promoveaza deci grupul, apartenenta la grup si relatiile in cadrul grupului din care face parte.

In stransa legatura cu amae se manifesta pe verticala oricarei organizatii o alta relatie interpersonala specifica culturii japoneze, si anume „oyabun – kobun” (oya – tata, ko – copii). In esenta, prin oyabun – kobun se desemneaza relatiile care se constituie in procesul muncii intre persoane situate pe niveluri ierarhice diferite. Persoana situata mai sus in ierarhie este oyabun, lui fiindu-i subordonati mai multi kobuni pe care ii trateaza in mod egal, fara discriminare intre ei. Un oyabun poate avea mai muti kobuni, dar un kobun este afiliat intotdeauna la un singur oyabun. Orice organizatie japoneza este un ansamblu de asemenea relatii ce-i confera o pronuntata coeziune.

In vederea instaurarii unor asemenea relatii, sunt stabilite reguli de conduita corespunzatoare, alaturi de care o contributie importanta o are realizarea unei game largi de actiuni de petrecere a timpului liber in comun. Rezultanta acestor actiuni o reprezinta primatul absolut al autoritatii, manifestarea unui mare respect fata de superiori, precum si larga proliferare a cadrelor de conducere cu un stil de munca afectuos, cald, preocupate de promovarea si protejarea intereselor kobunilor respectivi.

O alta caracteristica majora a managementului si activitatii organizatiilor in Japonia este larga proliferare a „grupuletelor” si „clicilor”, in cadrul lor, cum sunt denumite in japoneza „habatsu”. Rezultanta a specificitatilor de mentalitate si comportament nipone, grupuletele sunt componente functionale de baza ale organismelor guvernamentale, partidelor politice, marilor intreprinderi, etc. Cele mai frecvente criterii de constituire sunt absolvirea acelorasi universitati, legaturi de casatorie si munca in comun in cadrul aceluiasi colectiv. Grupuletele protejeaza interesele membrilor si asigura, totodata, un sistem de contacte si echilibre in cadrul fiecarui sistem.

3. Elemente economico-sociale specifice contextului national nipon

Examinarea mecanismelor economico-sociale ale Japoniei releva un complex sistem de management ce functioneaza la nivel national, care combina elementele decizionale si organizatorice formale si informale, a caror rezultanta o reprezinta elaborarea strategiei economice nipone si coordonarea principalilor factori implicati in implementarea sa. Caracteristica dominanta a activitatii lor o constituie cooperarea intensa si pe scara larga dintre guvern si cercurile economice japoneze.

Organismele guvernamentale se implica puternic in dirijarea si desfasurarea activitatilor intreprinderilor japoneze. Pentru aceasta se stabilesc prioritatile nationale privind industriile, produsele si tehnologiile de importanta strategica pentru Japonia. Obiectivul prioritar urmarit in ultimele decenii l-a constituit punerea la punct a unor industrii competitive pe plan extern. Se actioneaza concomitent atat pentru ajutorarea si stimularea financiara a sectoarelor prioritare, cat si pentru protejarea industriilor si corporatiilor care se confrunta cu probleme dificile. Principalele modalitati de actiune sunt:

- formarea de carteluri pentru obtinerea de produse complexe la preturi competitive pe piata externa;

- reducerea capacitatilor de productie excedentare prin stimulente financiare si de alta natura;

- diminuarea surplusului de forta de munca din anumite sectoare prin implicarea organelor guvernamentale in transferarea sa in companiile aflate in expansiune;

- selectia firmelor necesare sa supravietuiasca datorita importantei lor pentru economia nipona;

- finantarea unor activitati de cercetare-dezvoltare;

- acordarea de subsidii pentru exportul anumitor produse;

- furnizarea de capital pentru noile investitii;

- finantarea programelor de pregatire si reprofilare a muncitorilor.