Managementul Sistemului de Creditare Bancară

Economia de piata presupune în mod necesar existenta unui sistem bancar care sa asigure mobilizarea tuturor disponibilitatilor monetare ale economiei si orientarea lor temporara în desfasurarea de activitati economice eficiente.

Prin activitatea desfasurata de banci, de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarea acestora spre unitatile care resimt nevoi temporare suplimentare, acestea îndeplinesc un rol important de intermediere bancara. În acest sens, creditul devine instrument activ în stimularea dezvoltarii economiei, prin intermediul lui încurajându-se actiunea anumitor fenomene, în functie de obiectivele urmarite a se realiza.

Creditul este indispensabil economiei, de aceea modul de acordare a acestuia are o importanta majora, aici intervenind functia bancii de analist financiar pentru a orienta resursele spre cele mai eficiente plasamente.

În angajarea resurselor lor, bancile se confrunta cu o serie de riscuri:

- riscul de nerambursare;

- riscul lipsei de lichiditate;

- riscul variatiei ratei dobânzii pe piata;

- riscul de capital;

- riscul repatrierii capitalului în conditiile creditarii externe (riscul valutar si riscul de tara).

Acordând credite banca îsi asuma mai multe tipuri de riscuri, acestea fiind determinate fie de calitatea celui care face împrumutul, fie de evolutia economica generala, fie de structura generala a bancii.

Se cunoaste faptul ca performanta bancara are doua dimensiuni: rentabilitate si risc, iar managementul bancar urmareste maximizarea performantelor bancare prin armonizarea urmatoarelor obiective: maximizarea rentabilitatii bancii, minimizarea expunerii la risc si încadrarea în normele de calitate si comportament prudential.

Considerarea tuturor riscurilor este un fapt necesar si important pentru fiecare banca, dar în conditiile amplitudinii procesului de recreditare, cunoasterea, evitarea si prevenirea lor este de o deosebita relevanta la nivel national.

I. CREDITUL BANCAR

1.1. Continutul, trasaturile si clasificarea creditului

Creditul sau relatia de credit reprezinta o categorie importanta a relatiilor economice de piata. Operatiunile economice din care decurge aceasta relatie sunt: vânzarea de marfuri sau prestarea de servicii a caror plata urmeaza sa se faca la o data ulterioara, numita scadenta si acordarea de împrumuturi în bani unor persoane fizice sau juridice pe o perioada determinata.

Conceptul de credit se poate confunda în practica monetar – financiara cu banii si cu finantele. Putem spune ca banii si finantele au însa functii care le asigura relativa independenta si de aici orice identitate între cele trei notiuni: bani – finante – credit duce la concluzii incompatibile cu adevarul stiintific si cu practica monetar financiara.

Creditul se poate transforma fie în bani, fie în finante, numai în cadrul rotatiei de ansamblu a mijloacelor materiale si monetare. Trebuie retinut faptul ca, în timp ce finantele presupun capitaluri deja formate, care se acumuleaza, creditul reprezinta un efect al proceselor economice, în urma carora apar capitaluri temporar disponibile.

În literatura de specialitate, româna si straina, definitia creditului si acceptiunile care i se dau sunt destul de diferite.

Un prim mod de a defini creditul si poate cel mai simplu, este acela prin care creditul este o forma speciala de miscare a valorilor, vânzare de marfuri cu plata amânata sau cu transferarea temporara de moneda cu titlu de împrumut.

„Creditul , în esenta, reprezinta schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare”.