Marea criză economică

1. DE LA CRIZA AMERICANA LA CRIZA MONDIALA

Intre anii 1929-1933 s-a inregistrat cea mai puternica si grava criza economica. Considerat sub aspectul strict economic, “fenomenul” Marea Criza a avut doua etape care, desi au apartinut aceluiasi proces, au fost totusi distincte: o etapa scurta, concretizata si finalizata prin crahul financiar al bursei din New York, urmata de criza propriu-zisa, declansata mai intai in economia S.U.A. si apoi extinzandu-se rapid la nivelul economiei mondiale. Insa nici dupa depasirea crizei propriu-zise chiar in statele dezvoltate evenimentul economic nu a fost atat de concludent. Dificultatile economice au continuat, astfel ca se poate vorbi de o depresiune economica de-a lungul intregului deceniu al 4-lea, in care anii 1929-1933 au reprezentat un moment culminant si dramatic al intregii periode.

Se stie ca bursa reprezinta un indicator sintetic al activitatii economice intr-o economie de piata. Deci, a fost firesc ca intr-o etapa de avant economic bursa sa fi inregistrat cu fidelitate aceasta evolutie. Insa ceea ce s-a intamplat la bursa din New York in anii ’20 a depasit limitele normalului.

Jocul de bursa a iesit din cercul relativ restrans al oamenilor de afaceri si al agentilor de bursa, antrenand sute de mii de americani din paturile mijlocii. Astfel, jocul de bursa a putut sa fie numit ca un alt joc national american, alaturi de basseball si de box.

Cum s-a ajuns aici? A intervenit, un factor suplimentar, decisiv am spune, care a permis o asemenea evolutie. El nu a fost altul decat insusi sistemul bancar american. Desi, fata de perioada dinainte de razboi, bancile americane castigasera mai mult in prudenta si rigurozitate, ele si-au pastrat exuberanta si aplombul cu care se avantau in diferite afaceri, fara sa tina seama prea mult de anumite exigente specifice.

Astfel, in anii ’20 la inceputul deceniului, datorita fluxului de capitaluri catre S.U.A. guvernele europene au pretins guvernului S.U.A. sa ceara Sistemului federal de Rezerve reducerea taxei de scont si, deci, dobanzile. Cererea a fost indeplinita, caci autoritatile financiar-bancare ale S.U.A. au considerat ca prin aceasta se puteau usura investitiile, crestea masa monetara in circulatie si erau facilitate creditele destinate consumului.

Astfel s-a inaugurat o perioada de aproape 8 ani de credite ieftine si usor de obtinut. Nu este, deci, de mirare ca si sumele de bani destinate operatiunilor de bursa au fost atat de accesibile. Bancile au deschis conturi si credite special destinate cumpararii de valori de bursa si chiar s-a ajuns ca unele din ele sa infiinteze societati ad-hoc pentru acest gen de operatiuni, lasand la o parte faptul ca multe din ele s-au avantat direct in jocul de bursa.

Dar posibilitatea de a obtine titluri de bursa cu multa usurinta a venit si din partea agentilor de bursa care au putut obtine ei insisi credite de la banci cu aceeasi usurinta, garantarea acestora fiind facuta tot cu pachete de actiuni.

Astfel, bancile au ajuns sa detina tot mai putine lichiditati si tot mai multe pachete de actiuni care, fireste, in acesti ani, au prezentat o valoare deosebita. In plus chiar si brockerii au acordat credite clientilor lor garantate, desigur, tot cu un anumit pachet de actiuni. Astfel banii lichizi circulau mai putin, in timp ce toata lumea tranzactiona valorile de bursa.

Sistemul in sine era aproape perfect. Nimeni nu avea de pierdut; din contra, toata lumea a avut de castigat ceva. Dar aceasta, atata timp cat piata bursei a inregistrat tendinta de crestere. Cum astfel de tendinta s-a mentinut timp de aproape opt ani, nu este de mirare ca volumul creditelor pe termen scurt a atins incredibila valoare de 7,8 mld. de dolari, nivelul maxim acceptat pana atunci fiind de 1 mld. de dolari.

Nu mai era un joc, ci un viciu. Pe culoarele bursei puteau fi vazute simple gospodine care veneau sa tranzactioneze in drum spre piata, oameni simpli, detinatori ai unui numar ridicol de mic de actiuni, functionari, pana atunci oameni la locul lor, care, isi transformasera bruma de avere in actiuni, toti jucand in nestire, cu o credinta in reusita aproape mistica.

La 24 octombrie 1929, in Joia neagra, are loc crahul bursier de pe Wall Street din New York. in acea zi, 12 milioane de actiuni sunt oferite la vanzare fara a gasi cumparatori. Cursul se prabu¬seste, iar sistemul economic american, construit pe increderea intr-o prosperitate fara sfarsit, se naruieste. Crahul a distrus si sistemul complex de credit, care era grefat pe bursa din Wall Street si care reprezenta baza echilibrului economiei americane. Debitorii nu-si pot rambursa imprumuturile, creditorii ajung in pragul falimentului.

In cateva luni economia americana se dezorganizeaza: fali¬mente bancare, intreprinderi industriale a caror productie este para¬lizata si care-si trimit muncitorii si functionarii in somaj. Scaderea veniturilor provoaca o reducere a consumului. Supraproductia agri¬cola provoaca prabusirea cursului marfurilor alimentare determinand ruinarea fermierilor. Increderea in virtutile economiei liberale dis¬pare. Regimul liberal primeste o dubla lovitura: politica, deoarece una dintre marile democratii este destabilizata, si economica, prin confruntarea liberalismului economic cu o profunda criza. In ansam¬blu, din 1929 pana in 1932 venitul national al SUA scade, de la 87 la 39 de miliarde de dolari. Criza economica loveste toate categoriile sociale. Semnul cel mai vizibil al crizei sociale: 1,5 milioane de someri in 1929 si 12 milioane in 1932, adica un sfert din populatia activa. Agricultorii sunt cel mai greu loviti. Ei sunt constransi sa-si vanda pamanturile la preturi foarte mici pentru a-si achita datoriile. Multi dintre ei migreaza in vest, mai ales spre California, in cautare de lucru. Saracirea afecteaza si functionarii, membrii profesiunilor liberale, capitalistii ruinati.

Pauperizarea se extinde in intreaga tara, care descopera foamea, grija zilei de maine si incepe sa se indoiasca de valorile in care America crezuse pana atunci: progresul, reusita, confortul, increderea in viitor. Din cauza importantei economice mondiale a Statelor Unite, criza se propaga rapid . Bancile si oamenii de afaceri americani nu mai investesc in afara tarii si isi repatriaza capi¬talurile plasate in strainatate, in special in Germania. Exportul crizei americane se manifesta deci printr-un reflux al plasamentelor capi¬talurilor americane in strainatate. in lipsa capitalurilor, tarile europene sunt obligate sa-si reduca importurile si activitatea eco¬nomica. Comertul international se restrange treptat. In 1929-1933, volumul comertului mondial se reduce cu 25%, iar valoarea acestu ia cu 60%, din cauza scaderii preturilor pe plan mondial.

Raspandirea crizei este grabita de dezorganizarea sis¬temului monetar mondial: Regatul Unit devalorizeaza lira ster¬lina in septembrie 1931.

Intreaga lume este afectata in grade diferite, dar reculul global este impresionant: in iulie 1932, productia industriala mondiala a scazut cu 38% comparativ cu iunie 1929.

2. CRIZA DIN 1929-1933, PLACA TURNANTA IN POLITICA ECONOMICA

Datorita faptului ca stadiile de evolutie economica au fost diferite, nici criza nu a bantuit pretutindeni in acelasi timp si cu aceeasi intensitate. Astfel, economia Ungariei a cunoscut primele semne de criza inca din 1928 in agricultura, sector in care scaderea preturilor la o treime in 1932, comparativ cu 1929, a grabit ruina, in paralel cu coborarea la 50-60% intre aceeasi ani a productiei industriale, cu acuta criza in finante si cu cresterea numarului somerilor. Anul 1929 a fost un an de debut al impasului in Austria, Finlanda (punctul culminant in 1932), in Germania, unde criza s-a dovedit deosebit de grava, volumul productiei industriale reprezentand in 1932 doar 45% din nivelul atins in 1913, impletita cu o puternica criza agricola, in Marea Britanie, unde furia crizei a coborat productia industriala pana la nivelul inceputului de secol, in Polonia, care i-a suportat cu greu efectele.

In 1930, criza a fost declansata: in Cehoslovacia, atingand apogeul in 1933; in Belgia, in chiar timpul cand isi sarbatorea centenarul independentei si societatea atinsese un nivel ridicat de dezvoltare economica; in Iugoslavia, unde, in consecinta, ruina economiei a determinat un nou exod al taranilor si muncitorilor peste granita; in Norvegia cu criza prelungita pana in 1935, cu volumul productiei coborat pana la 38% in 1932, cu comertul exterior diminuat cu 37-40%, cu 40 de banci inchise; in Olanda, cu o productie coborata catastrofal in anii 1932-1933, cu puternice lovituri date comertului, transportului maritim si procesului de prelucrare a materiilor prime din colonii, cu violente izbituri asupra agriculturii; in Suedia, cu punctul culminant la inceputul lui 1932, odata cu prabusirea marelui concern de chibrituri “Kreuger” si cu o revennire rapida la dezvoltare in anul 1933.

La sfarsitul aceluiasi an, 1930, criza a cuprins si Franta, cu o evolutie mai lenta decat in alte state, prelungita insa in 1936, dar si cu cuprinderea imperiului colonial, ceea ce a avut ca urmare intensificarea miscarii nationale din Indochina (Vietnam, Cambogia, Laos), Maroc si Algeria. In 1931, criza a cuprins Spania, unde productia industriala s-a redus substantial, agricultura s-a ruinat, iar somajul a crescut puternic. La sfarsitul anului 1931 criza a atins si Danemarca.