Modele de dezvoltare economică din Asia de Sud-Est

Introducere

În regiunea Asia-Pacific, după cel de al Doilea Război Mondial, s-a pus baza formării unui nou centru geoeconomic mondial, ce dispune de un mare potenţial economic, tehnologic şi demografic. Principalele puteri economice şi militare din regiunea dată sunt Japonia şi China, iar dintre statele mai mici: Coreea de Sud, Taiwan,Singapore, Australia şi Noua Zeelandă. În perioada postbelică, regiunea dată a înregistrat o creştere economică foarte dinamică. La ora actuală, ei îi revin 20% din potenţialul economic mondial. Ponderea acestei regiuni în totalul PIB global a sporit de la 4% în 1950, la 25% în 1995 şi 40-50% în perspectivă (2025) conform datelor prognozei. Despre dezvoltarea dinamică a economiei acestei regiuni ne demonstrează şi astfel de indicatori: pentru dublarea PIB/1 locuitor, SUA şi Marea Britanie au avut nevoie de o perioadă de 50-60 de ani, pe când China şi Coreea de Sud -doar de 10 ani. O particularitate de dezvoltare economică a acestei regiuni o constituie procesul de integrare regională, la care participă activ şi SUA. în acest scop, au fost fondate două organizaţii: Asociaţia Naţiunilor Asiei de Sud-Est (ASEAN) şi I Asociaţia Sud-Asiatică pentru Cooperare Regională (ASCAR). În majoritatea statelor din această regiune, economia are o specializare orientată spre export şi o agricultură înalt productivă. În aceste ţări, sunt create condiţii favorabile pentru atragerea investiţiilor străine, fiind determinate, la rândul lor, de costul mic pentru arenda pământului şi forţa de muncă ieftină. Un alt factor de dezvoltare economică a regiunii este legat de crearea marilor centre financiare în care sunt concentrate un important capital investiţional şi comercial (Hong-Kong, Singapore). Formarea acestor centre financiare internaţionale se datorează, în mare parte, aşezării geografice şi geopolitice a lor la intersecţia căilor de transport de importanţă internaţională.

Succesul dezvoltării economice a acestor state se datorează următoarelor împrejurări.

1. Ele au reuşit să cucerească piaţa externă la unele mărfuri şi să sporească brusc producţia de export.

2. La baza competivităţii producţia acestor state au stat tehnologiile performante, braţele calificate de muncă, disciplina înaltă de producţie, spiritul inovativ, capacitatea de a produce mărfuri de calitate înaltă cu cheltuieli minime.

3. Creşterea economică rapidă a acestor state se datorează şi utilizării pe larg a investiţiilor străine, crearea întreprinderilor cu capital mixt şi a Z.E.L.

Unele din aceste state au şi un „secret" propriu în promovarea politicii geoeconomice. Astfel,Taiwanul a ales modelul de dezvoltare economică bazat pe businessul de familie, care asigură un grad înalt de concurenţă în cadrul ţării. Totodată, unele „secrete" ale modelului taiwanez de dezvoltare se mai datorează şi tradiţiilor seculare ale religiei confucianiste.

La etapa actuală, "tinerii tigri asiatici" şi cîteva ţări latinoamericane formează grupul ţărilor în dezvoltare cu cele mai mari venituri pe locuitor* (Pînă nu demult, din acest grup făcea parte şi Coreea de Sud, care, între timp, a fost inclusă în OCDE, ţinîndu-se seama de nivelul performanţelor sale economice). În aceste ţări ratele anuale de creştere sunt ridicate. Ramurile de bază ale industriei manufacturiere, dar şi cele de "vîrf, contribuie esenţial la creşterea produsului intern brut şi a exporturilor. Gradul de diversificare a activităţii economice este remarcabil, productivitatea muncii şi calitatea produselor ajungînd la un nivel comparabil cu cel al ţărilor dezvoltate. În toate ţările din această grupă nu au ajuns însă la aceste performanţe pe aceeaşi cale. Unele au mers pe calea efortului propriu, altele au deschis larg porţile capitalului străin (Hong-Kong, Singapore), interesat (mai ales în condiţiile crizei energetice şi de materii prime) în transferul unor întregi industrii peste graniţă. Acest grup de ţări întruneşte caracteristici esenţiale ale economiei de piaţă contemporane.

Economiile acestor ţări au alimentat, o perioadă îndelungată, cererea mondială de materie primă (petrol), urmată de cea de echipamente electronice. Criza asiatică din 1997, urmată de fluctuaţia capitalurilor străine, a afectat masiv capacitatea de redresare a "tigrilor", astfel că astăzi aceştia par să fie "o rasă de feline pe cale de dispariţie", după cum a apreciat un economist de la World Bank.

1. Modelul de dezvoltare economică din Singapore

În caracterizarea metodelor de dezvoltare economică a acestor ţări putem începe cu Singapore care se înscrie în rândul ţărilor nou industrializate, având o economie bazată pe industria prelucrătoare (circa 1/4 din populaţia activă şi tot atât din PIB) şi, mai ales, pe servicii. Începând cu sfârşitul anilor '60, Guvernul din Singapore a investit în întreprinderile cu proprietate de stat şi a oferit stimulente atrăgând investitorii particulari în anumite sectoare-cheie, dar fără a depune un efort clar de alegere a anumitor „câştigători". De la mijlocul anilor '70 până la mijlocul anilor 1980, Singapore a încercat, de asemenea, să dirijeze producţia spre domeniile de activitate care necesitau forţă de muncă mai calificată, mărind salariile prin metode administrative. Spre deosebire de alţi „tigri" asiatici, Singapore a avut un ritm înalt de creştere (8-10%) chiar şi în a doua jumătate a ultimului deceniu al sec. 20. constituie una dintre plăcile turnante ale comerţului internaţional şi unul dintre principalele „antrepozite" ale Asiei de Sud-Est, fiind astfel un important reexportator. Un factor important care contribuie la menţinerea şi dezvoltarea continuă a acestei ţări este faptul că aici nu există restricţii asupra transferului de capital, dividende, dobânzi, drepturi de autor, de inventator, fonduri de valută asiatică sau alte tranzacţii comerciale şi financiare. O caracteristică originală a sistemului bancar singaporez o consti¬tuie faptul că încă de acum trei decenii s-a înfăptuit o "etanşeizare" a pieţei locale (cu operaţiuni deslăşurate în do¬lari singaporezi) de cea off-shore (pe care se tranzacţionează eurodevizele -valute aflate în afara ţării lor de emisi¬une). Astfel, în 1968, a fost introdus sistemul ACU — Asian CURRENCY UNIT care prevede contabilizarea separată a tranzacţiilor de pe piaţa off-shore (adică cele în devize), apărut şi DBU - Domestic Banking Unit, cont corespondent pentru dolarul singaporez. De asemenea, ca celelalte ţări cu sisteme bancare dezvoltate, în Singapore există pe lîngă băncile comerciale şi băncile de afaceri. Protejaţi puternic de sistemul licenţelor, autohtonii şi-au creat şi dezvoltat în linişte băncile. Politica de credit e conservatoare, băncile trebuie să aibă fonduri proprii obligatorii de 12% (un procent foarte ridicat).