OPEC - rolul și locul său în economia mondială

O.P.E.C. sau Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol este o organizatie interguvernamentală permanentă, care coordonează şi uniformizează politicile în domeniul petrolului ale ţărilor membre, în vederea asigurării unor preţuri stabile şi echitabile pentru producători.

O.P.E.C. include în componenţa ei statele explotatoare de petrol brut, indiferent de naţionalitatea acestora. Membrii săi sunt: Iraq (sept. 1960), Iran (sept. 1960), Kuwait (sept.1960), Qatar (dec. 1961), Arabia Saudită (sept. 1960), Emiratele Arabe Unite (nov. 1967),Algeria (iulie 1969), Angola (1 ian. 2007), Libia (dec. 1962), Nigeria (iulie 1971), Venezuela (sept. 1960). Statutul de membru al Indoneziei (sept. 1960) este discutabil deoarece ea nu mai este considerată exportator de petrol. Printre foştii membrii ai organizaţiei se numără Gabon (1975-1995), Ecuador (1963,1993), ţară care şi-a exprimat interesul de a redeveni membră în noembrie 2006. Statele candidate la poziţia de viitori membrii ai organizaţiei sunt: Norvegia, Bolivia, Mexic, Siria, Sudan.

Ideea existenţei acestei organizaţii datează din anii ’60, când companiile monopoliste au luat măsuri de scădere la jumătate a preţului petrolului brut exportat de ţările producătoare. Acest lucru a dus la pagube materiale semnificative în economiile ţărilor producătoare, care au fost obligate să se gândească la noi modalităţi de asigurare a intereselor lor şi de prevenire a irosirii surselor lor de venit.

Astfel în luna septembrie a anului 1960, Irak-ul a invitat la Bagdad o serie de ţări producătoare de petrol, printre care Venezuela, Iran, Arabia Saudită si Kuwait. La această întâlnire s-a născut ideea înfiinţării unei organizaţii de apărare a intereselor producătorilor, luând astfel fiinţă Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol – O.P.E.C.

Din 1965 sediul central al organizaţiei se află la Viena, Austria, în primii ani de activitate aflându-se la Geneva. Limba oficială a organizaţiei este engleza cu toate că limba oficială a majorităţii statelor membre este araba (7 membrii). Doar un singur membru are limba oficială engleza ( Nigeria).

Statutul O.P.E.C. stipulează că „orice ţară cu un substanţial export net de ţiţei care are interese fundamental asemănătoare cu cele ale ţărilor membre poate deveni membru cu drepturi depline al Organizaţiei dacă este acceptat de o majoritate de ¾ din membrii cu drepturi depline, având toate voturile membrilor fondatori”.

Statutul face diferenţa între cele 3 categorii de membrii: membru fondator, membru cu drepturi depline şi membru asociat. Statut de membru fondator au ţările care au fost reprezentate la prima conferinţă a O.P.E.C. şi care au semnat înţelegerea iniţială, înfiinţând O.P.E.C.- ul.

Membrii cu drepturi depline sunt membrii fondatori la care se adaugă acele ţări ale căror cereri de primire au fost acceptate de Conferinţa O.P.E.C.

Membrii asociaţi sunt ţările care nu se califică pentru drepturi depline dar care sunt admise în anumite condiţii speciale, după cum hotărăşte Conferinţa.

In cadrul O.P.E.C. deciziile se iau prin consens . Fiecare ţară are, teoretic, suveranitate absolută asupra producţiei sale de petrol. Ţările membre decid, însă, prin vot unanim asupra nivelului maxim al producţiei pe întreaga organizaţie, dar şi defalcat pe fiecare ţară membră.

Scopul principal al organizaţiei conform statutului ei este determinarea celor mai bune modalităţi pentru apărarea intereselor statelor membre în mod individual şi colectiv, întocmirea şi adoptarea metodelor pentru a garanta stabilizarea preţurilor pe pieţiele acţiunilor petroliere internaţionale în vederea elimimării fluctuaţiilor dăunătoare şi inutile; considerarea continuă a intereselor naţiunilor producătoare şi a necesităţii securizării venitului stabil a ţărilor membre; susţinerea eficientă, economică şi regulată cu petrol a naţiunilor consumatoare şi o întoarcere cinstită a capitalului pentru investitorii din industria petrolieră.

Influienţa OPEC pe piaţă nu a fost întotdeauna una de stabilizare. Ea a alarmat lumea favorizând inflaţia atât în ţările în curs de dezvoltare, cât şi cele dezvoltate prin folosirea „armei petrolului” în criza petrolului din 1973, capacitatea OPEC de a controla preţul petrolului s-a diminuat considerabil de atunci, ca urmare a descoperirii şi dezvoltării unor mari exploatări de petrol în Golful Mexic şi Marea Nordului. Oricum OPEC are încă o mare influenţă asupra preţului petrolului.

Fig.1

sursa: http://guvernulmondial.wordpress.com/2007/07/15/petrolistii-si-rezervele-de-petrol-mondial

O.P.E.C. nu controlează în totalitate piaţa petrolului, ţările membre producând aproximativ 40% din ţiţeiul mondial şi 14%din gazele naturale. Oricum exporturile de petrol ale O.P.E.C. reprezintă cam 60% din petrolul comercializat la nivel mondial şi tocmai de aceea O.P.E.C. poate avea o influenţă puternică asupra pieţei petrolului mai ales atunci când decide reducerea sau creşterea nivelului producţiei.

In timpul întâlnirilor ordinare sau extraordinare, ţările membre stabilesc (sau nu) cote de producţie. Penru că O.P.E.C. este o sursă majoră de petrol, deciziile O.P.E.C. de a creşte sau reduce producţia pot micşora sau majora preţul ţiţeiului. Acest lucru nu este valabil în cazul produselor petroliere, ca, de exemplu, benzina, unde participă mai mulţi factori. In unele ţări impozitele reprezintă 70% din preţul final plătit de consumatori, aşadar chiar o schimbare majoră în preţul ţiţeiului poate avea o influenţă minoră asupra preţurilor.

Principalele obiective ale O.P.E.C. sunt:

Coordonarea şi unificarea politicii petroliere a statelor membre şi găsirea celor mai bune metode de apărare a intereselor individuale şi colective, astfel încât să se asigure preţuri corecte şi stabile pentru producătorii de petrol.

Asigurarea unei aprovizionări regulate, economice şi eficiente cu petrol a ţărilor consumatoare.

Acţionarea în vederea stopării modificărilor iraţionale privind preţurile petrolului pe piaţa mondială şi apărarea intereselor statelor exportatoere de petrol.

Asigurarea unui venit stabil; asigurarea de dobânzi promoţionale cu capitalul investit de către statele membre, precum şi o redistribuire corectă a veniturilor obţinute de către cei care investesc în industrie.