Parlamentul Uniunii Europene

INTRODUCERE

Instituţiile Uniunii Europene au fost create pentru a da expresie unei apropieri din ce în ce mai reale a naţiunilor europene în cadrul unei cooperări mai strânse ca niciodată. Pe măsură ce responsabilităţile Uniunii s-au largit, Instituţiile Uniunii Europene s-au dezvoltat, devenind mai numeroase. În primii douăzeci de ani de viaţă ai Uniunii Europene, procesul decizional a fost mai simplu: Comisia Europeană propunea, Parlamentul dădea avizul, Consiliul de Miniştri decidea, iar Curtea Europeană de Justiţie dădea interpretarea legală necesară.

Parlamentul European este instituţia Uniunii Europene aleasă prin sufragiu universal, reprezentând o jumătate de miliard de cetăţeni din 27 de state membre ale Uniunii. Este un forum în care au loc dezbateri politice intense. Deciziile sale se referă la chestiuni care privesc pe toţi cetăţenii Europei.

De la prima sa alegere prin sufragiu universal în 1979, puterile Parlamentului au crescut continuu, atât în calitate de colegislator alături de Consiliul Uniunii Europene dar mai ales ca autoritate bugetară.

Parlamentul European veghează asupra respectării drepturilor omului şi îşi foloseşte puterile în interesul şi spre binele cetăţenilor, în vederea clădirii unui viitor mai bun comun.

Pe plan internaţional, Parlamentul European participă la politica externă a UE, avizul său conform fiind solicitat atunci când UE negociază tratate internaţionale, precum şi pentru aderarea la UE a unor noi state. Parlamentul European organizează în mod regulat dezbateri pe tema drepturilor omului şi trimite observatori în toate colţurile lumii pentru a urmări desfăşurarea liberă şi corectă a alegerilor.

Uniunea Europeană reprezintă un model de viaţă şi de societate unic în felul său, bazat pe egalitate şi solidaritate, pe valorile comune ale cetăţenilor, în special pe respectarea demnităţii umane, libertate, democraţie şi respectul legii.

Parlamentul European este vocea care, dincolo de frontierele Uniunii Europene, apără aceste drepturi în întreaga lume. În numeroase ţări, chiar din afara Uniunii Europene, vocea Parlamentului European are o mare autoritate morală.

Lucrarea de față este structurată pe patru capitole teoretice, și are ca obiective principale: prezentarea generală și înțelegerea conceptului de „Parlament European”, modul de organizare al Parlamentului, competențele și procedurile acestuia, precum și rolul Parlamentului European în relațiile externe ale Uniunii Europene.

Capitolul 1. Parlamentul European – prezentare generală

Parlamentul European este instituţia care reprezintă, politic, popoarele statelor reunite în Uniunea Europeană, aproximativ 500 milioane de cetăţeni europeni. Tratatele iniţiale îl definesc ca pe o adunare alcătuită din: „reprezentanţi ai popoarelor statelor reunite în comunitate”.

Parlamentul European este singura adunare parlamentară multinaţională din lume aleasă prin vot universal şi singura instituţie a Uniunii Europene supusă, din iunie 1979, votului direct al cetăţenilor. Alegerile au loc o dată la cinci ani. Cele din iunie 2009 au coincis cu a 30-a aniversare a primelor alegerilor europene prin sufragiu universal direct. În urma acestui scrutin, Parlamentul numără 736 de deputaţi din 27 de ţări, organizaţi în grupuri formate pe baza afinităţilor politice şi nu a cetăţeniei.

Sediul oficial al Parlamentului European se află la Strasbourg, la frontiera dintre Franţa şi Germania, ceea ce simbolizează reconcilierea Europei după cele două războaie mondiale. Aşa cum a fost decis de către statele membre ale UE, Parlamentul organizează anual la Strasbourg 12 sesiuni plenare. Comisiile parlamentare se reunesc la Bruxelles, unde pot fi organizate sesiuni plenare suplimentare. Dezbaterile în plen se desfăşoară în toate limbile oficiale ale UE, reflectând astfel importanţa pe care o acordă Parlamentul unei Uniuni diverse şi multiculturale „unite în diversitate”!

Asemenea tuturor parlamentelor naţionale, Parlamentul European discută şi adoptă legi. Acest lucru poate să pară normal şi totuşi, pentru o lungă perioadă de timp, lucrurile nu au stat aşa. La început, deputaţii europeni nu puteau decât să-şi exprime părerea cu privire la propunerile legislative ale Comisiei Europene; Consiliul de Miniştri, reprezentând guvernele statelor membre, era întotdeauna cel care avea ultimul cuvânt în adoptarea legilor.

Însă, din 1979 tratatele europene succesive au extins competenţele Parlamentului European. În prezent, acesta are aceeaşi importanţă ca şi Consiliul de Miniştri (care reprezintă guvernele statelor UE) în elaborarea bugetului comunitar şi a legilor care vizează facilitarea circulaţiei persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalurilor în cadrul UE sau protecţia mediului şi a consumatorilor. Parlamentul are, de asemenea, atribuţia de a aproba şi de a destitui Comisia Europeană.