Piața agroturistică

1.1Definitie

Agroturismul este o forma de turism rural aparuta ca o alternativa la turismul clasic.

“Agroturismul este activitatea de primire si gazduire de oaspeti pe baza unui spatiu de cazare excedentar fata de nevoile gospodariei taranesti,oferindu-se bunuri si servicii din surse proprii sau locale,persoanelor care vin in mediul rural pentru relaxare,odihna,agrement,cure terapeutice,tranzactii sau afaceri,hobby etc.”.

Agroturismul este o activitate complexa care,bine condusa,este aducatoare de profit.Serviciile oferite prin programele agroturistice sunt diversificate:

servirea mesei,cu accent pe meniul casei,meniuri traditionale,locale,regionale;

• asigurarea de alimente proaspete contra cost si dotarea necesara pentru ca la optiunea lor,turistii sa-si poata pregati singuri masa;

• participarea la sezatori,hore,targuri,balciuri,oboare;

• participarea la actiuni de pescuit, vanatoare, activitati silvice;

• participarea sau asistarea la prelucrarea sau conservarea produselor agroalimentare:prepararea lactatelor,muraturilor,etc.

• participarea la slujbe religioase ,nunti, botezuri.

1.2 Scurt istoric

Putem afirma, fara a gresi, ca aparitia calatoriilor turistice s-a produs in antichitate, iar activitatile turistice in spatiul rural au inceput a fi practicate empiric din aceeasi perioada. Este cunoscuta astfel participarea in numar mare a elevilor la: vizitarea locurilor sfinte-Dadona (Zeus) si Delfi (Apolo)- frecventarea bailor curative sau jocurilor festive periodic organizate.

In perioada romana majoritatea calatoriilor aveau scopuri comerciale, culturale sau millitare, iar traseele lor parcurgeau inevitabil spatiul rural. In acelasi timp cu evolutia societatii omenesti se diversifica si structura calatoriilor, astfel, in Evul Mediu, calatoreau un numar insemnat comerciantii, dar intalnim frecvent ambasadori, preoti si pelerini, oameni de stiinta, artisti, calfe si studenti. Unii din acesti calatori au decis sa transmita experientele lor.

Putem prezenta in sprijin scrierile calugarului francez Aimeri Picaud, care realizeaza la 1130 un indrumar pentru pelerinii doritori sa ajunga la Santiago de Compostella, sau pe preotul japonez Basho care in 1960 a scris un poem intitulat "Drum ingust spre Nordul indepartat". In dorinta de a prezenta evolutia dotarilor si instalatiilor iata un catren sugestiv: "Intepat de tantari, muscat de paduchi / Am reusit sa dorm intr-un pat / In timp ce un cal urina / Chiar langa perna mea" (Christureanu Cristina - "Economia si politica turismului international").

Europa este cea care inregistraza primele forme constientizate de turism rural in secolele XVI-XVII; in acele vremuri pictorii erau interesati sa valorifice in operele lor constructiile si mediul spatiului rural. Viata satului, asa cum era ea si nu inventata, este imortalizata in operele pictorilor francezi, italieni sau olandezi.Pe acest fond marele ganditor francez Jean Jacques Rousseau (1721-1778) povesteste in lucrarea sa "Confesiuni" despre o calatorie in care a traversat Alpii, ce a sugerat multor oameni ai timpului planuri de calatorii spre regiunile muntoase pentru a admira natura.In secolul urmator, al XIX-lea, odata cu afirmarea marilor peisagisti, arhitectura rurala ocupa un loc din ce in ce mai important in desen sau pictura.Se impun din nou pictorii si artistii francezi si italieni carora li se adauga mai apoi cei din Anglia (Grolleau Henri-"Patrimoine rural & touorisme dans la C.E.E.").

In Romania, care-asa cum afirma Geo Bogza in reportajul "Sate si orase"- la inceput a fost o tara de sate, prin excelenta agricola, spatiul rural s-a aflat la el acasa intotdeauna. Mai mult, "viata la tara" a fost un subiect frecvent al literaturii noastre, culminand cu manifestarea unui puternic curent litarar; similar, in operele plastice din perioadele de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secollului XX satul fiind cadrul, obiectul, subiectul si inspiratorul unui numar insemnat de pictori romani.

In ceea ce priveste manefestarile ce pot fi catalogate drept inceputuri ale circulatiei turistice rurale din tara noastra - neluand in seama faptul ca ori ce orasean, care se respecta si isi putea permite, avea o casa "la tara" - amintim: obiceiurile de Sanzaiene cand, coform traditiei maramuresenii porneau spre manastirile din Moldova; pelerinajele catre locasurile de cult; vacantele de sarbatori in lumea satului sau la manastire, dar mai ales obiceiul retragerii catre sat in timppul verilor calduroase ("locuinta mea de vara e la tara"), locul ideal de petrecere a unor clipe de destindere.

Concomitent cu cresterea frecventei circulateie turistice au evoluat se echipamentele turistice: de la cele privind transportul (postalioanele si locurile de schimb ale cailor - "postele" care inca mai revin si astazi in povestile satenilor, ca si denumirile unor localitati legata de aceasta activitate - exemplu Posta Calnau) la cele care asigurau in norme profesioniste cazarea si masa (vetitele hanuri in toate cele trei tari romane).

Dintre cei ce au apreciat si pretuit vacantele in spatiul rural putem enumera personalitati ale culturii romanesti ca: Alexandru Vlahuta, Ion Luca Caragiale, Barbu Stefanescu-Delavrancea, Mihail Sadoveanu, Nicolae Grigorescu, Stefan Luchian, Calistrat Hogas, Nestor Urechia, Nicolae Iorga, Octavian Goga, George Enescu, Stefan Ciobotarasu si multi altii. Toti cei ce au fost promotorii unei mode, ai unui mod de viata nou ce a contribuit la realizarea unei mentalitati care in timp a generat calatoria, circulatia turistica, mai apoi turismul.Cele prezentate mai sus determina sa afirmam ca turismul rural s-a derulat in tara noastra pana in a doua jumatate a secolului al XX-lea doar in mod spontan.

Segmentul care apelează cel mai des la acest gen de servicii este cel al persoanelor de vârsta a doua şi, într-o mai mică măsură, de vârsta a treia. Aceştia preferă liniştea unei astfel de pensiuni zgomotului şi agitaţiei staţiunilor aglomerate de pe litoral sau de pe Valea Prahovei, de exemplu. Nu trebuie neglijaţi nici tinerii, dar ponderea acestora este mai redusă, tocmai datorită preferinţei acestora pentru mare sau munte, pentru locurile pline de agitaţie.