Politică monetară 2005-2008

Conform statisticilor, dintre investitori, Austria este tara care a contribuit cu cea mai mare valoare a capitalului social subscris, apoi Franta, Olanda ramanand ca odata cu aderarea la UE si in functie de progresele pe care tara noastra le va inregistra sa urmeze o revigorare a fluxurilor de investitii straine directe. Si in procesul bancar s-a dovedit faptul ca Austria e tara care a reusit sa cumpere cea mai mare banca din Europa de Est neprivatizata-Banca Comerciala Romana; Banca Erste devenind dupa aceasta tranzactie cel mai mare creditor din Austria. Singura problema nerezolvata ramane in continuare Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) fiind singurul operator bancar pe piata anului 2006 cu capital integral de stat. Un alt punct foarte important in progresul politicii monetare se datoreaza intrarii pe piata romaneasca a bancilor straine, care a dus la sporirea concurentei bancare.

Astfel in 2005 fata de 2004 investititiile straine directe au crescut cu 33.8%, iar in 2006 fata de 2005 acestea au crescut de 2.4 ori.

In 2005 deficitul de cont curent a fost de 8.7% din PIB, datorat in mare masura fenomenului ca majoritatea bunurilor de consum provin din import si a faptului ca in 2005 consumul a inregistrat o crestere accelerata datorat expansiunii creditului care a generat totodata si presiuni inflationiste.

Odata cu semnarea Tratatului din 23 aprilie 2005 in vederea integrarii europene procesul de pregatire a Romaniei s-a adancit, in special in cel bancar, BNR participand in mod direct la structurile si substructurile Sistemului European al Bancilor Centrale. Pentru a mentine procesul de dezinflatie pe termen mediu si pentru a atinge obiectivul de convergenta al Uniunii rata dobanzii a fost majorata de la 7.5% la 8.5%. Aceasta masura a fost luata pentru ca bancile sa-si mareasca plasamentele in lei care sa fie mai apoi depuse la BNR. Astfel are loc o retragere a excesului de lichiditate ca urmare a operatiunilor de absorbtie a BNR. D.p.d.v. economic aceasta crestere a ratei dobanzii este perfect explicabila in perioadele de expansiune economica in care se afla Romania) cand se doreste o sporire a veniturilor, o scadere a masei monetare si mentinerea constanta a celorlalte variabile.

Anul 2005 este semnificativ pentru politica monetara din Romania prin denominarea monedei nationale. Necesitatea trecerii la leul greu reiese din urmatoarele:

• Marcarea încheierii unui ciclu inflaţionist şi a intrării într-o perioadă de stabilitate

• Exprimarea preţurilor la niveluri nominale uzuale în Europa - nici o ţară vest-europeană nu exprimă paritatea faţă de euro la un nivel “cu două cifre”; leul are o paritate exprimată “cu cinci cifre”.

• Simplificarea trecerii ulterioare la euro:

-utilizarea mai uşoară a parităţilor în schimbul valutar -noile bancnote au dimensiunile bancnotelor euro

- nu vor mai fi necesare adaptări ale casetelor ATM-urilor în momentul trecerii la euro.

În luna august 2005, Banca Naţională a României a adoptat o nouă strategie de politică monetară - ţintirea directă a inflaţiei. Un rol esenţial în funcţionarea acestui regim revine ancorării anticipaţiilor inflaţioniste la nivelul obiectivului de inflaţie anunţat de banca centrală şi, prin urmare, unei comunicări eficiente cu publicul.

Regimul de tintire directa a inflatiei înglobeaza recunoasterea importantei fenomenului inflationist in economiile moderne si, implicit, faptul ca asigurarea stabilitatii preturilor reprezinta cea mai eficienta cale de sustinere de catre politica monetara a dezideratului general de crestere economica pe termen lung. Utilizata pe scara larga in tarile industrializate în anii ’90, strategia de tintire directa a inflatiei a devenit, ulterior crizelor din America Latina si Asia, o alternativa atractiva si pentru economiile emergente.

Strategia de tintire directa a inflatiei prezinta urmatoarele caracteristici definitorii:

• asumarea neechivoca a angajamentului fata de stabilitatea preturilor ca principal obiectiv al politicii monetare si plasarea pe un plan secundar a celorlalte obiective traditionale (cresterea economica, cresterea competitivitaii externe, acoperirea deficitelor fiscale sau scaderea somajului);

• transparenta strategiei de politica monetara prin comunicarea catre public a obiectivelor si deciziilor de politica monetara;

• cresterea raspunderii bancii centrale pentru atingerea obiectivului de inflatie;

• dependenta de furnizarea în timp util a unui set complet de informatii privind variabilele relevante pentru toate cele patru blocuri macroeconomice (real, monetar, fiscal, extern) .