Recenzie - Ce le-a făcut statul banilor noștri

Ce le-a facut statul banilor nostri?

De Murray Rothbard

-recenzie-

I. Introducere

Murray Newton Rothbard ( 2 martie 1926-7 ianuarie 1995 ) s-a nascut in New York din părinţi evrei proveniţi din Polonia. A studiat matematica si economia la Universitatea din Columbia unde şi-a luat doctoratul în 1956. A fost profesor de Economie la Universitatea Politehnica din New York si la Universitatea din Nevada, Las Vegas.

Ca student a participat la seminarul ţinut de Ludwig von Mises la Universitatea din New York transformându-se intr-unul dintre cei mai importanţi discipoli. Este unul dintre cei mai respectaţi lideri ai Şcolii Austriece pentru coerenţa aporturilor lor, tenacitatea in apărarea liberalismului economic, viziunea sa pluridisciplinara si fundamentul jusnaturalist.

“Ce le-a făcut Statul banilor noştri?” este fără îndoială cea mai bună carte de introducere în problematica monedei scrisă vreodată. Ce sunt banii? Cum apar ei şi la ce sunt utili? Ce sunt şi cum funcţionează băncile? Care-i rolul Băncii Centrale? Şi mai ales care-i rolul Statului în toată această afacere? sunt doar câteva dintre întrebările la care Murray Rothbard răspunde magistral – atât pe gustul celui mai exigent specialist, cât şi pe înţelesul oricărui om inteligent, dispus să-şi pună mintea la contribuţie pentru a înţelege realităţile care îl înconjoară. Şi răspunsurile nu sunt – garantat – parte a locurilor comune, îmbâcsite, neclare şi fals sofisticate ale discuţiilor monetare (şi economice, în general) cu care cititorul român este obişnuit. Că moneda este o marfă ca toate celelalte şi nu „simbol”, „convenţie socială” sau „atribut al suveranităţii naţionale”; că, prin urmare, ea ar putea fi furnizată la fel de bine în acelaşi regim cu roşiile, ciocolata şi guma de mestecat – la piaţă; că băncile operează cu „rezerve fracţionare” – nu fac distincţia între depozite şi credite, dând cu împrumut inclusiv resursele pe care ar trebui să le ţină „la vedere” – fiind prin aceasta inerent falimentare; că Banca Centrală nu este altceva decât temelia acestui deloc onorabil aranjament etatist-bancar; că în plus, ea nu facilitează decât exproprierea unei mari părţi a populaţiei prin taxa ascunsă a inflaţiei, în beneficiul statului şi al clientelei acestuia; că, atât istoric cât şi teoretic, cel mai viabil sistem monetar a fost, şi rămâne, etalonul aur clasic – toate acestea, şi multe altele, devin clare după lectura micului tratat rothbardian.

Continuator prin excelenţă al programului ştiinţific asociat cu numele ilustrului economist austriac Ludwig von Mises (1882-1973), Rothbard le propune amatorilor de discernământ în drept şi economie cea mai directă cale de acces la miezul paradigmei “austriece”: un tur de forţă explicativă, un micro-tratat despre moneda sănătoasă şi cea caducă, pe înţelesul tuturor. O mică bijuterie de virtuozitate, limpezime şi concizie – poate cel mai remarcabil pamflet economic scris vreodată – care se citeşte iniţial pe două niveluri:

Nivelul economic este cheia oricărui început bun de înţelegere a monedei naturale, a procesului ei firesc de selecţie non-conflictuală şi de funcţionare normală, dar şi a celei contrafăcute, a sabotării politice a funcţiilor economice ale monedei, îndeosebi a subminării calculului monetar de rentabilitate, de care depinde coordonarea oricărui sistem raţional de producţie bazat pe diviziunea semnificativă a muncii.

Complementar economicului, nivelul etic este cheia bunei înţelegeri a unuia din cele mai insidioase mecanisme degenerative de parazitare a societăţii, de către un parteneriat etatist-bancar, selectat în “jocul competiţiei politice ca metodă de descoperire” a celor mai apţi pentru controlul şi dezvoltarea lucrativă a pârghiilor agresiunii instituţionalizate.

II. Prezentarea cărţii.

În primul capitol al cărţii “ Ce le-a făcut statul banilor noştri? ” , autorul ne introduce în tematica acestei cărţi, şi anume “moneda” sau sângele “sistemului nostru economic” cum o mai numeşte Murray Rothbard. El afirmă că “dintre toate problemele economice, moneda e probabil cea mai încurcată şi e domeniul unde avem nevoie mai mult decât oriunde altundeva de perspectivă”.

Aşa cum afirmă şi autorul cărţii, “cufundarea exclusivă în noianul dificultăţilor cotidiene ne face orbi la sesizarea distincţiilor fundamentale şi la identificarea problemelor cu adevărat esenţiale. Curând, chestiunile centrale sunt date uitării şi aderenţei ferme faţă de principii i se substituie un realism prost înţeles. Adesea, pentru o mai bună înţelegere a realităţii de zi cu zi e nevoie să dobândim o imagine de ansamblu, să privim la cele ce ni se întâmplă cu o anumită detaşare.” Astfel, autorul ne invită să ne punem câteva întrebări importante care ne vor ajuta să înţelegem mai bine o economie ca a noastră : “ Poate fi moneda furnizată în condiţii de libertate? Putem avea o piaţa liberă prelungită şi la monedă,aşa cum există ea pentru producerea altor bunuri şi servicii? Cum ar arăta o astfel de piaţă şi care sunt efectele feluritelor controale guvernamentale?”

Cel de-al doilea capitol debutează cu prezentarea modului în care au apărut banii. Astfel, autorul recurge la o incursiune in timp pentru a ne pune întrebarea la urma urmelor de ce se angajează oamenii în schimburi. Pentru început, autorul denumeşte schimbul ca fundamentul vieţii noastre economice, menţionând că în absenţa acestuia nu ar exista o economie autentică şi practic nici societate. Un schimb voluntar are loc deoarece ambele persoane participante se aşteaptă să obţină un beneficiu. Un schimb este un acord între A şi B de a transfera bunuri sau servicii aparţinând unuia dintre ei contra bunurilor sau serviciilor celuilalt. E limpede că amândoi câştigă dat fiind că fiecare acordă o valoare mai mare bunului pe care îl dobândeşte prin schimb decât celui la care renunţă. Exemplul ilustrat este cât se poate de elocvent : “Când Crusoe, să spunem, schimbă o cantitate de peşte pe o cantitate de cherestea, el acordă cherestelei pe care o „cumpără” o valoare mai mare decât cea acordată peştelui pe care îl "vinde", în timp ce Vineri, dimpotrivă, preferă peştele, cherestelei.” Autorul face de asemenea referire la modul eronat în care oamenii au privit schimbul, şi anume cum că ar implica o egalitate de valoare. În realitate, schimbul a fost făcut doar pentru că fiecare participant aprecia cele două produse în ordine diferită.