Reglementarea și importanța contractului de leasing

Notiune si reglementare

Leasing-ul este o operatiune comerciala prin care o parte denumita locator/finantator , transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta a unui lucru al carui proprietar este catre alta parte, denumita utilizator, la solicitarea acesteia din urma, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing, iar la sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a inceta raporturile contractuale.

Din punct de vedere juridic, leasingul reprezinta un contract complex, care contine mai multe operatiuni juridice, prin care o persoana fizica sau juridica dobândeste dreptul de folosinta asupra unui bun individual, precum si garantia posibilitatii de cumparare a acestui bun la împlinirea unui termen, la un pret determinat sau determinabil la data intrarii în vigoare a prevederilor contractului.

Legea româna nu contine o definitie propriu-zisa a leasingului, ci numai o descriere a operatiunilor de leasing. Astfel, acestea sunt operatiuni (se întelege juridice) care implica doua parti: o parte - denumita locator/finantator, care transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun aflat în proprietatea sa, si o alta parte - denumita utilizator, care solicita si dobândeste acest drept. Detinerea dreptului de folosinta mentionat presupune o contraprestatie, respectiv o plata periodica, denumita rata de leasing.

Operatiunea juridica complexa mentionata este completata de obligatia asumata de locator/finantator de a acorda utilizatorului un drept de optiune asupra cumpararii bunului, prelungirii perioadei de detinere a dreptului de folosinta sau încetarii acesteia la un termen convenit si determinat, precum si de dreptul discretionar al utilizatorului de a alege una dintre posibilitatile mentionate.

Din interpretarea prevederilor legii speciale rezulta ca definitia operatiunilor de leasing trebuie completata cu faptul ca ele nu pot exista decât în cazul încheierii valabile a unui contract si nu pot avea ca obiect decât bunurile mobile si imobile prevazute de lege în mod expres si limitativ.

Fata de cele prezentate si prin interpretarea globala a prevederilor legale aplicabile operatiunilor de leasing, dincolo de unele neclaritati si inadvertente, se poate aprecia totusi ca legea româna raspunde necesitatilor esentiale de functionare a acestor tehnici de finantare. De altfel, dezvoltarea rapida a operatiunilor de leasing în ultimii 3 ani, de la un volum estimat de circa 100 milioane USD la data modificarii cadrului legislativ, la peste 700 milioane USD în prezent, este de natura sa confirme aprecierile noastre si functionalitatea actualelor reglementari.

Prima mentiune a leasingului într-un act normative la noi in tara dateaza din anul 1995, si este utilizat în cuprinsul unei ordonante referitoare la echipamentele importate în cadrul unor astfel de tranzactii.

In Romania, contractul de leasing este reglementat prin Ordonanta Guvernamentala nr. 51/1997, republicata in Monitorul Oficial nr. 9 din 12.01.2000, operatiunile de leasing constituind o noua categorie de fapte de comert care se adauga la cele prevazute de art. 3 Cod Comercial.

Aici sunt cuprinse cerintele elementare ale oricãrui contract de leasing. Astfel, într-un astfel de contract trebuie sã aparã, obligatoriu urmãtoarele elemente: pãrtile contractante, descrierea bunului, valoarea totalã a contractului precum si a ratelor, perioada pe care se încheie leasingul precum si eventualele clauze referitoare la asigurarea bunului. În plus, se mai pot adãuga urmãtoarele elemente: valoarea initialã a bunului si clauza referitoare la dreptul de optiune al utilizatorului cu privire la cumpãrarea bunului. Un contract de leasing nu poate fi încheiat pe o perioadã mai micã de un an si constituie titlu executoriu.

Încheierea contractului de leasing (condiţii de validitate/ elemente obligatorii ale contractului de leasing)

Prin însasi definitia sa, dupa cum s-a aratat, leasingul este o operatiune care presupune riscuri complexe si cu grad ridicat de probabilitate, în conditiile în care sunt finantate si proiecte care s-au dovedit inadecvate pentru creditul bancar.

Legea româna stabileste prin încheierea contractului de leasing urmatoarele raspunderi si sarcini privind acoperirea riscurilor mentionate:

- obligatia locatorului/finantator de a asigura bunurile care constituie obiectul contractului, printr-o societate de asigurare;

- asumarea de catre utilizator a riscului pierderii, distrugerii sau avarierii bunurilor, din cauze fortuite (inclusiv forta majora), si chiar continuarea platii ratelor de leasing în situatia producerii acestor evenimente (obligatie ce poate fi însa atenuata în concret prin contract);

- obligatia utilizatorului de a efectua plata ratelor de leasing.

Necesitatea asigurarii bunurilor deriva din disocierea proprietatii asupra bunurilor, care apartine în continuare finantatorului, si dreptul de utilizare, care revine celeilalte parti contractante, aceasta reprezentând una dintre deosebirile esentiale fata de creditare.

Fiind obligata prin lege sa încheie aceasta polita de asigurare, societatea de leasing beneficiaza si de dreptul legal de deducere a cheltuielilor cu primele de asigurare. Însa din punct de vedere al cheltuielilor de leasing, este de asteptat ca aceste cheltuieli sa fie incluse în ratele de leasing si, prin urmare, deductibilitatea lor sa fie indirect transferata utilizatorului.