Relațiile comercianților cu producătorii în cadrul Uniunii Europene în perioada 2007-2015

CAPI. INTRODUCERE

Conform conceptului de dezvoltare durabilă a societăţii, comerţul are o importanţă strategică pentru dezvoltarea echilibrată şi viabilă a sistemelor economice si sociale din orice ţară.

Comerţul este un sector de activitate precisă, cu un grad ridicat de complexitate, structurat pe multiple domenii în cadrul cărora rolurile importante revin distribuţiei cu amănuntul, depozitării mărfurilor, aprovizionării ridicate si activităţilor de import-export.

Aşadar, comerţul reprezintă una dintre cele mai importante laturi ale economiei moderne, devenind elementul principal al economiei de piaţă.

Pornind de la această premisă, cunoaşterea fenomenului de „comerţ” , ridică probleme deosebit de complexe pentru a căror rezolvare sunt necesare cunoştinţe şi analize ştiinţifice de amploare, în cadrul cărora trebuie apelat atât la vastul instrumentar teoretic oferit de disciplinele de specialitate, cât şi la experienţa practică acumulată de-a lungul secolelor, deoarece comerţul reprezintă una dintre cele mai vechi activităţi ale omenirii.

La acestea se adaugă şi faptul că in viitor, modificarea schimburilor ce vor crea noi şi importante oportunităţi de afaceri va impune reacţii mai rapide din partea firmelor. Toate acestea necesită o bună cunoaştere a problematicii comerciale, a comerţului precum şi a structurilor sale.

În cadrul oricărui schimb comercial se creează diverse raporturi intre participanţii la acest act, desemnând relaţiile de schimb ce sunt o parte a relaţiilor economice dintre oameni în procesul de realizare a bunurilor şi serviciilor. Prin intermediul lor are loc trecerea acestora din sfera producţiei în cea a consumului.

Relaţiile comercianţilor cu producătorii reprezintă ansamblul formelor organizatorice, tehnice şi juridice care pregătesc sau însoţesc înfăptuirea actelor de schimb dintre producători şi cumpărători. Ele sunt forme de sine stătătoare ce aparţin fiecărui partener în procesul oferirii sau solicitării bunurilor sau serviciilor sau de colaborare în pregătirea sau înfăptuirea schimbului.

Necesitatea relaţiilor comercianţilor cu producătorii şi ale producătorilor ca iniţiatori ai unor asemenea relaţii cu comercianţii rezultă şi din efortul continuu al acestora de a se apropia de piaţa produselor lor şi a extinderii acesteia.

Prezenţa largă a comerţului în sfera relaţiilor de schimb din economia naţională duce la o separare a producătorului de piaţa produselor sale, el ocupându-se în principal de producţie, iar comerciantul de distribuţia în teritoriu a acesteia. Ca urmare, comenzile comerciantului reprezintă sursa principală se informare pentru producător asupra debuşeului produselor sale, iar calitatea activităţii comerciantului cel mai eficient mijloc de promovare a acestora pe piaţă. Această separare se accentuează, pe măsură ce numărul intermediarilor creşte, prin intervenţia en-gross-iştilor ca mijlocitori în relaţiile dintre producători şi detailişti , iar vânzarea produselor impune mijloace economice şi tehnice de calitate tot mai mare.

În aceste condiţii, producătorii caută să menţină legături strânse cu comercianţii, aceştia fiind cei care cunosc cel mai bine potenţialul de cumpărare al pieţei pentru fiecare produs cât şi mijloacele de promovare a acestora. Mai mult, în scopul de a cunoaşte piaţa direct şi de a accelera difuzarea produselor la consumator, producătorii pătrund în reţeaua de distribuţie organizând o reţea proprie de comercializare sau asociindu-se reţelei de distribuţie a comercianţilor.

Pe de altă parte, comerţul cu amănuntul se aproprie de producţie pentru a câştiga o poziţie mai avantajoasă în relaţiile cu anumiţi producători sau chiar pătrunde in sfera producţiei, preluând fabrici şi adaptând astfel direct producţia direct la schimbările ce survin pe piaţă.

Într-o asemenea tendinţă de evoluţie a distribuţiei şi de asociere a intereselor dintre producători şi comercianţi, existenţa unor legături permanente între aceşti parteneri devine condiţia de bază a realizării eficiente a producţiei , de acoperire şi de lărgire a capacităţii pieţei.

Desfăşurarea unor legături permanente între producători şi comercianţi rezultă şi din necesitatea armonizării intereselor ale partenerilor în relaţiile de schimb. În sfera distribuţiei, aceste interese sunt legate de cota de piaţă pe care fiecare o deţine în aprovizionare sau în canalele de distribuţie utilizate , în logistica mărfurilor şi în costurile cu care produsele ajung la consumator.

Toate aceste aspecte pot fi concepute în mod diferit de producători sau comercianţi şi motivează comportamentul fiecăruia în cadrul pieţei. Înlăturarea divergenţelor dintre parteneri are loc prin clauzele negociate şi formulate în contractele economice prealabile desfăşurării schimbului, precum şi prin pârghiile economice cu care acţionează.

CAP II. TIPURI DE PIEŢE CONCURENŢIALE

Complexitatea şi formele relaţiilor comercianţilor cu producătorii depind de tipul de piaţă pe care au loc relaţiile de schimb, respectiv piaţa cu concurenţă perfectă sau piaţa cu concurenţă imperfectă.

Pe piaţa cu concurenţă perfectă se confruntă oferta cu cererea unui număr mare de participanţi pentru un produs relativ omogen ale cărui însuşiri sunt definite în raport cu o calitate selectată de practica pieţei, fără de care nu se formulează exigenţele partenerilor (ex. Bumbac egiptean, Lână australiană).

Faptul că se realizează o transparenţă perfectă a pieţei, în sensul informării depline a participanţilor asupra ofertei şi cererii, există un singur preţ la care se desfăşoară cea mai mare parte a relaţiilor de schimb.

În asemenea condiţii, formele de legătură şi informare prealabilă între producători şi cumpărători sunt restrânse , vânzările şi cumpărările efectuându-se prin acceptare pe loc a preţului şi a condiţiilor de circulaţie a produselor.