Rezerva internațională a Băncii Naționale a României 1920-1944

1. Sistemul monetar national si rezerva internationala a bancii de emisiune

Notiunea de rezerva internationala a evoluat în timp, continutul sau modificându-se în functie de

contextul economic si istoric. În prezent, potrivit literaturii de specialitate, rezerva internationala

cuprinde totalitatea creantelor externe (aur monetar, drepturi speciale de tragere, pozitia de

rezerva la FMI, devize convertibile, alte active) aflate sub controlul autoritatii monetare, în

scopul atenuarii eventualelor dezechilibre ale balantei de plati, asigurarii platii serviciului

datoriei externe, reprezentând în acelasi timp o garantie asupra solvabilitatii externe a tarii.

Initial, rolul de rezerva internationala era jucat de stocul metalic detinut de bancile de emisiune.

Stocul metalic sau acoperirea monetara consta din stocul de aur si de argint, la care s-au adaugat

ulterior si valute convertibile în metal pretios. Valoarea stocului de acoperire era stabilita de

legea monetara într-o proportie fixa fata de valoarea nominala a bancnotelor în circulatie sau a

angajamentelor la vedere. Pe lânga utilizarea sa drept garantie a bancnotelor aflate în circulatie si

pentru convertirea acestora în aur, stocul metalic putea servi si la stingerea datoriilor fata de alte

tari, în situatiile în care acestea nu erau lichidate prin livrari de marfuri sau prestari de servicii.

Tinând seama de aceasta, pentru a analiza evolutia structurii si a continutului stocului metalic

este necesara, credem, o scurta incursiune în istoria sistemului monetar al României.

Legea din 1867 pentru înfiintarea sistemului monetar si pentru fabricarea monedelor nationale

impunea ca baza a monedei nationale dublul etalon aur-argint. Astfel, 1 leu era echivalentul a

0,3226 g aur cu titlul 900‰ sau a 5 g argint cu titlul 835‰. La înfiintarea sa în anul 1880, Banca

Nationala a României era obligata prin lege sa detina un stoc metalic reprezentând 33% din suma

bancnotelor emise, neprecizându-se proportia între aur si argint.

Adoptarea dublului etalon monetar si stabilirea egalitatii între leu si francul francez urmareau

încadrarea sistemului nostru monetar în tiparele monetare promovate de statele Uniunii Latine. Era

si acesta un semn ca societatea româneasca realiza modernizarea potrivit modelului francez, având

drept scop integrarea în tiparele societatii europene a epocii. Din nefericire, solicitarea tarii noastre

de a deveni membra a acestei uniuni monetare nu a fost acceptata, iar în cele din urma, datorita

contextului economic, România a renuntat la dublul etalon.

Noua lege monetara din 1892 consacra eliminarea argintului ca etalon monetar si adoptarea

monometalismului aur. Astfel, 1 leu era echivalentul a 0,3226 g aur cu titlul 900 ‰. Fata de

principalele valute straine situatia era urmatoarea: 1 fr. francez = 1 leu, 1 fr. elvetian = 1 leu,

1 lira sterlina = 25,25 lei, 1 dolar = 5,18 lei. Legea si statutul BNR precizau ca bancnotele aflate

în circulatie trebuiau sa aiba o acoperire de cel putin 40%. În împrejurari exceptionale limita

stocului metalic de acoperire putea sa scada pâna la 33%. Din acest procent, 30% puteau fi trate

exprimate în monedele britanica, franceza, belgiana si germana.