Sistemul serviciilor publice din economia națională

Introducere

Într-un stat de drept, suveranitatea statului se realizează prin organele celor trei puteri: organele puterii legislative, ale celei executive şi ale puterii judecătoreşti. Conform Constituţiei, organele celor trei puteri: au datoria de a exercita o anumită funcţie: legislativă, executivă ori judecătorească. Toate aceste funcţii se exercită în scopul satisfacerii intereselor generale ale societăţii.

Activitatea acestor organe, în vederea realizării intereselor generale ale societăţii în cadrul statului suveran, are loc anume prin prisma serviciilor publice.

De aceea, autorităţile locale trebuie să fie conştiente de importanţa serviciilor publice pentru cetăţenii pe care-i reprezintă, să identifice cei mai potriviţi furnizori pentru aceste servicii publice, să proiecteze cheltuielile preconizate în funcţie de creşterea continuă a consumatorilor de servicii publice.

Capitolul I. Conceptul de sistem de servicii publice şi caracteristicile generale ale acestuia

Conceptul de sistem este de dată relativ recentă şi poate fi definit ca un ansamblu de elemente corelate între ele prin diverse forme de interacţiune şi interdependenţă. O universitate, un spital, o fiinţă, o carte etc. constituie exemple de sisteme, adică mulţimi de persoane, obiecte, procese etc. asamblate (organizate) după anumite principii. Deşi asupra conceptului de sistem se poartă încă discuţii, acesta poate fi definit (caracterizat) dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: este un ansamblu de elemente (entităţi) interdependente; este delimitat de un domeniu care-l diferenţiază de mediul exterior; este în general interdependent cu mediul prin tipul intrărilor dinspre mediu şi ieşirilor către mediu; funcţionează conform unei (unor) finalităţi cunoscute sub denumirea de obiective sau misiuni; satisface nişte restricţii

sau valori limită. Noţiunea de sistem este foarte generală. Atât bunurile materiale, cât şi fiinţele pot fi abordate prin prisma concepţiei sistemice, înregistrându-se următoarele două mari grupe de sisteme: neînsufleţite (tehnice); vii.

De exemplu, televizorul este un sistem tehnic întrucât: este format din componente mecanice, electrice, electromecanice, electronice; este delimitat de o cutie; este interdependent cu mediul prin semnalul video captat de o antenă, alimentare de la o reţea, acţiunea utilizatorului asupra butoanelor (intrări); furnizează imagini; furnizează sunet.

Acea parte a unui sistem care întruneşte condiţiile definiţiei sistemului, poartă denumirea de subsistem. Noţiunea de subsistem este utilă pentru a putea descrie compunerea unui sistem complex în mai multe trepte de detaliere, punând în evidenţă funcţiuni şi caracteristici specifice mai uşor de înţeles. De exemplu, omul este un sistem viu complex format din subsistemele respirator, digestiv, circular, nervos etc. care sunt interdependente. Există o delimitare de mediu prin tegument (piele), are relaţii cu mediul prin intrări materiale (alimente, aer, apă etc.) şi informaţionale, precum şi ieşiri materiale (mişcări, dejecţii etc.).

Economia naţională este, de asemenea, un sistem extrem de complex care este format dintr-o multitudine de subsisteme a căror finalitate este reprezentata prin eficienţă, eficacitate, etică etc., industria, agricultura, comerţul, serviciile, gospodăria comunală şi locativă, ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială, învăţământul, ştiinţa, cultura, sportul etc. Unele sisteme sunt formate atât din subsisteme tehnice, cât şi din subsisteme vii: fabrici, uzine, şcoli, spitale, universităţi etc. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de sisteme quasi-vii.