Societatea Internațională și Problemele cu Care se Confruntă

Consideraţii generale privind societatea internaţională şi problemele societăţii internaţionale

Societatea internaţională reprezintă acea comunitate a statelor suverane care intră în raporturi juridice unele cu altele. Dacă în perioada clasică a dreptului internaţional (sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea), participarea la societatea internaţională era un privilegiu al statelor, în timpurile moderne această societate s-a îmbogăţit însă şi cu alte elemente: organizaţiile internaţionale interguvernamentale, organizaţiile internaţionale non-guvernamentale şi chiar individul, ca actor în relaţiile internaţionale.

Problemele globale ale societăţii internaţionale au o legatură directă cu economia.

Ele sunt cauzate de activitatea noastra iraţională bazată pe o singură dorinţă – acumularea a unei cât mai mari avuţii prin orice mijloace (acestea de obicei fiind nefaste pentru mediu) ignorând consecinţele ce le au de suferit generaţiile următoare.

Astfel, în primul rând, problema ecologica este cauzată de introducerea a noilor tehnologii folosite iraţional (bazate pe folosirea abundentă a petrolului, gazului natural şi a carbunelui precum şi a pesticidelor, ierbicidelor ş.a. folosite în cantităţi ce întrec cu mult măsura) care evident micşorează costurile şi măresc productivitatea, altfel spus măresc veniturile, însa, pe de alta parte, poluează puternic mediul înconjurător. Ş cum am putea să ne închipuim o economie lipsita de combustibili fosili ce se epuizează pe zi ce trece? Cum putem vedea o economie cu soluri al căror humus este ars de chimicale. În orice ţară o economie înapoiata aduce dupa sine: sărăcie, malnuţritie, analfabetism ş.a.. Aceasta ducând la apariţia decalajului economic între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare şi inclusiv foametea, şomajul ş.a.

Soluţia propusă în aceasta lucrare, care vădeşte încredere în progresul societăţii internaţionale contemporane, susţinând poziţia optimistă opusă atât „pesimismului ecologic”, cât şi concepţiilor apologetice ale „optimismului tehnologic”, nu consta în renunţarea la avantajele procesului - ceea ce ar conduce la o reducere a poluarii- ci în organizarea unei economii durabile, renunţarea la programele militare şi alocarea fondurilor acestora reorganizarii economiei conform cu cerinţele ecologice.

Criza mediului înconjurător este un semn că ecosfera se află acum sub o presiune atât de mare, încât păstrarea echilibrului ei este ameninţată. Ea ne avertizează că trebuie să descoperim sursa acestei curse spre sinucidere şi să o lichidam inainte ca ea să distrugă mediul şi pe noi odata cu el. Deteliorarea condiţiilor de mediu este cauzată de acţiunile omului şi are efecte foarte grave asupra condiţiei umane Ritmul de exploatere a ecosistemului, care generează creşterea economică, nu se poate mări la infinit fără a suprasolicita sistemul, care este astfel împins spre punctul de prăbuşire. Totuşi, această relaţie teoretica nu înseamnă că orice creştere a activităţii economice generează automat mai multă poluare. Cele ce se întamplă în mediul ambiant depind de felul în care realizăm această creştere.

Pe parcursul existentei omenirii, în faţa ei apar permanent probleme care cer o soluţionare de neamînat. Unele din ele poartă un caracter local, altele, din contră cuprind regiuni mari sau omenirea în ansamblu.

În baza mai multor cauze, astfel de probleme cum sunt: prevenirea razboiului şi a conflictului nuclear mondial, asigurarea suficienta a oamenilor cu apă potabilă, alimente, energie, materie primă, dirijarea proceselor demografice, păstrarea mediului natural şi folosirea în scopuri gospodăreşti a Oceanului Planetar şi a spaţiului cosmi, au capatat în prezent un caracter global.

Ca urmare a globalizării sau internaţionalizării lumea de astăzi a devenit vădit mai periculoasă, întâi de toate din cauză că omenirea a ajuns la situaţia când poate să se autodistrugă nu atât pe cale militara, cât pe cale “paşnică”.

În prezent, în prim plan nu se află pericolul cataclismului nuclear ce se produce la moment, ci perspectiva înfiorătoare a dispariţiei chinuitoare, treptate a întregii omeniri.

La apariţia şi actualizarea problemelor societăţii internaţionale au contribuit esenţial cresterea bruscă (şi nu întotdeauna îndreptatita) a comsumului de resurse naturale, influienţa antropogenă negativă asupra mediului natural, înrăutăţirea condiţiilor ecologice de viaţă ale oamenilor, decalajul în creştere dintre nivelul de dezvoltare social-economică al tărilor industrial dezvoltate şi a celor în curs de dezvoltare, crearea armei de nimicire în masa care pune în pericol însăşi existenţa civilizaţiei umane.

Printre trăsăturile specifice ale problemelor societăţii internaţionale se numără:

- manifestarea pe scară globală, care depăşeste hotarele unui stat sau ale unui grup de state;

- acuitatea manifestării ;

- caracterul complex (toate problemele sunt strâns legate reciproc);

- esenţa general umană, care le face înteţese şi actuale pentru toate statele şi popoarele;

- posibilitatea de a fi soluţionate doar prin eforturile întregii comunităţi mondiale, ale tuturor tărilor şi popoarelor;

I. Problemele societăţii internaţionale

Istoria civilizaţiei umane evidenţiază faptul că problemele societăţii internaţionale înainte de a fi rezolvate trebuie să fie descoperite, localizate în timp şi spaţiu, corect formulate cu ajutorul ştiinţei şi integrate într-o strategie realistă de dezvoltare.

Printre problemele urgente şi permanente ale omenirii se numără:

- sprijinirea accesului la educaţie, sprijinirea dezvoltării continue a ştiinţei şi punerea cuceririlor ei în slujba îmbunătăţirii vieţii oamenilor;

- criza alimentară, subdezvoltarea şi dezvoltarea accentuată;

- degradarea mediului natural;

- creşterea rapidă a populaţiei şi extinderea necontrolată a urbanizării;

- epuizarea resurselor (energia şi materiile prime);

- imensele cheltuieli militare;

- asimilarea oceanului planetar pentru progresul şi bunăstarea popoarelor;

- inflaţia şi crizele financiare – monetare şi economice;

Internaţionalizarea acestor probleme pentru omenire se bazează pe unicitatea economiei mondiale şi este legată de faptul că apar, într-o anumită măsură, în aproape toate ţările, conţin elemente tehnice, social - economice, politice şi ecologice comune, se află într-o interacţiune permanentă şi tot mai puternică, determinând propagarea în lanţ a efectelor şi necesitând eforturi conjugate pentru rezolvarea lor.

Caracterul mondial al acestor probleme impune ca spaţiul şi timpul pentru abordarea lor să fie considerate la dimensiuni cât mai mari.

Actualele tendinţe de creştere a populaţiei globului, producţia de armament, poluarea, industrializarea scăderea resurselor neregenerabile sau de epuizare vor continua în viitor şi se vor complica foarte mult. Evoluţia lor de până acum se înscrisese pe o curbă exponenţială ale cărei caracteristici de bază sunt rezultatele surprinzătoare determinate de timpul necesar dublării efectelor negative în lume.

Cunoaşterea acestor probleme grave cu care se confruntă societatea internaţională, a cauzelor care le determină şi a efectelor lor directe şi propagate, în timp şi spaţiu, reprezintă o condiţie esenţială pentru a concepe şi înfăptui strategii şi măsuri cu caracter naţional, regional şi mondial care să permită, într-un viitor previzibil, depăşirea limitelor actuale ale factorilor de producţie într-un mediu de viaţă compatibil cu mediul natural. Cu cât gândirea şi acţiunea convergentă a popoarelor se vor angaja mai repede şi pe fond în această direcţie, cu atât şansele de succes vor fi mai mari.

Internaţionalizarea a ajuns să fie identificată cu universalizarea sărăciei, dependenţei, a criminalităţii. Nu este întâmplător faptul că înţelegerea internaţionalizării este marginalizată în raport cu critica de respingere a sa.

Înainte de toate omenirea ar trebui să accepte că schimbarea este chiar noul său mod de viaţă , apoi să vadă pas cu pas cum se produce această schimbare peste tot, de la obiceiuri şi obişnuinţe mărunte până la construcţii instituţionale.

Internaţionalizarea riscă să fie luată drept o nouă socializare de astă dată la scară planetară.

1.1. Sprijinirea accesului la educaţie, sprijinirea dezvoltării continue a ştiinţei şi punerea cuceririlor ei în slujba îmbunătăţirii vieţii oamenilor

Două din priorităţile Consensului de la Copenhaga - organismul Centrul Consensului de la Copenhaga(CCC) are rolul de a primi rapoarte de cercetare care vor ajuta la clasificarea problemelor grave cu care se confruntă societatea internaţională- sunt: abandonul şcolar şi combaterea bolilor.

În domeniul educaţiei, specialiştii precum Peter Orazem, recomandă concentrarea pe problema copiilor care abandonează şcoala. În opinia sa, prin programe de burse şi acordarea "de ajutoare financiare condiţionate", acordate părinţilor pentru a-şi trimite copii la şcoală, abandonul şcolar poate fi combătut iar performanţa şcolară poate creşte.

,,Omul nu poate deveni om decât prin educaţie”- spunea Kant, prin urmare omul nu se naşte om: ,, tot ceea ce constituie umanitate: limbajul şi gândirea, sentimentele, arta, morala – nimic nu trece în organismul noului născut”- fără educaţie

Menirea educaţiei este aceea ,,de a înălţa pe culmi mai nobile de viaţă omul, comunitatea etnică şi umanitatea, prin cultivarea valorilor spiritului”.