Șocul petrolier din 1973

Introducere

“Stăpânirea mărilor prin petrol, stăpânirea aerului prin benzină uşoară, a continentelor prin gazolină şi petrol lampant, stăpânirea lumii prin puterea financiară… poporul care va fi stăpânul acestui preţios combustibil va vedea miliardele…” (Henry Berenger)

Petrolul, sau ţiţeiul, numit şi „aurul negru” , s-a remarcat print-o „continuitate remarcabila” în ce priveşte utilizarea lui în cursul istoriei, apărând pretutindeni, universal şi multiplu, dintotdeauna etern şi misterios” . Acesta face parte din zăcămintele de origine biogena care se găsesc în scoarţă pământului, fiind un amestec de hidrocarburi solide şi gazoase, care în stare brută (nerafinat) conţine peste 17 000 de substanţe organice complexe, motiv pentru care este materia prima cea mai importantă pentru industria chimică (vopsele, medicamente, materiale plastice, etc.) şi producerea carburanţilor.

Petrolul a fost descoperit în urmă cu câteva mii de ani, având densitatea mai redusă decât a apei sărate, s-a găsit în caverne şi zone cu straturi sedimentare calcaroase, argiloase, sau nisipoase de la suprafaţa, (în Germania, în jurul Hanovrei şi Braunschweig). Un scurt istoric al petrolului relevă faptul că exploatarea masivă a petrolului începe în secolul XIX pe motivul răspândirii folosirii petrolului în iluminat, care dădea o lumina mai bună producând fum mai puţin în comparaţie cu lămpile cu ulei de balenă, sau lumânările de ceară, astfel că în jurul anilor 1850 se înregistrează cel mai renumit foraj efectuat de Edwin L. Drake în Oil Creek, Pennsylvania, aici găsindu-se la 21,2 m adâncime zăcăminte mari de petrol.

Perioada premergătoare şocului perolier din anul 1973 a fost un dominată de linişte, trusturile petroliere (Standard Oil, Royal Dutch-Shell, Texaco, Anglo Persian Oil Co.Lt, etc ) erau cele care generau controverse in lumea petrolieră. Lupta pentru supremaţie aduce în prim plan doi mari competitori, pe de o parte Standard Oil, o companie cu capital american si celelalte companii, cu capital european. Perioada primului război mondial a fost o perioadă a lipsurilor, o perioadă caracterizată de o lipsa acută de petrol.

Criza petrolieră a fost generată de neîţelegerile dintre ţările aparţinătoare OPEC si SUA. La data de 15 octombrie 1973 cînd ţările OPEC au decis să stopeze livrările de petrol către SUA şi alte ţări dezvoltate care au acordat sprijin Israelului în războiul de Yom Kippur. A fost pentru prima data cînd o resursă naturală a fost folosită pe post de „armă” iar că urmare a embargoului, preţul petrolului a urcat extrem de repede de la 2.29 dolari la 11.65 dolari pe baril (deci o creştere de 300%). Criză petrolului a fost punctul de pornire al unei noi abordări legate de consumul de energie, accentul punindu-se acum pe reducerea acestuia.

Unul dintre efectele crizei a fost reconfigurarea raportul de forţe în¬¬¬tre statele producatoare şi statele consu¬ma¬toare. Ini¬ţial embargoul impus de catre OPEC a vizat doar SUA şi Olan¬da, dar a fost extins după aceea şi asupra Portugaliei, Rhodesiei, Japoniei şi Africii de Sud. Drept măsură de prevenire a fost constituită Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) concepută ca un mecanism colectiv de răspuns al ţărilor consumatoare de pe¬trol la posibilele viitoare crize energetice.

Efectele şocului petrolier au fost resimţite in mod diferit de către marii magnaţii ai lumii astfel că inflaţia a ănregistrat o amploare inegală: foarte marcate (peste 20% ritm anual) în Marea Britanie, Japonia şi Italia, puţin mai reduse (10-15%) în Franta şi SUA, moderate (6%) în RFG.

1. Istoria petrolului în perioada antebelică. Trusturi petroliere

Trustrurile de petrol apărute în epoca trecerii de la capitalism la imperialism, şi-au disputat aprig întietatea asupra principaleleor rezerve petroliere, reuşint până la începutul primului război mondial să domine importante centre producătoare precum Mexic, America Latină, Indiile Olandeze, Caucaz, Persia, Turcia, România, etc.

- Standard Oil format în anul 1859, având drept obiect de activitate rafinatul si transportul petrolului. Ajungând în timp de trei decenii să deţină 90% din conducte si 86% din productia americană.

- Royal Dutch-Shell (1907) patronat de catre Hentry Deterding supranumit si „Napoleon al petrolului”. Trust de origine anglo-olandeză sa axat atât pe confruntarea cu organizatiile adverse pentru obţinerea monopolului desfacerii produselor petroliere, cât şi pe asigurarea centrelor de producţie prin acapararea a cat mai multe terenuri petroliere pe glob.

- Anglo Persian Oil Co.Ltd format în anul 1909, de către societatea britanică Burmab Oil Co cu scopul de a prelua expolatarea imensei concesiuni de 500000 mile pătrate obţinută de către Wiliam Knox d`Arcy de la sahul Persiei, ulterior acesta intrând sub patronajul statului.

- Europaische Petroleum Union (E.P.U), trust de origine europeana a avut drept scop destabilizare a trustului Standard Oil, însă acesta s-a dovedit a fi incapabil să asigure cererea de petrol a Europei astfel ca în 1907 acesta încheie un înrobitor cartel cu Standard Oil pentru 8 ani.

Primul război mondial a inlăturat candidaţi de origine germană, şi a creat controverse între celelate trusturi petrolire. În ultimii 15 anii de pace, petrolul se bucura de un dublu statut, mai întâi cel de „izvor de energie” şi mai apoi cel de materie primă. Fără a fii jucat un rol decisiv în politica mondiala din aceea vreme, petrolul a reprezentat totusi un factor important în politica internaţională, impotanţa acestuia a crescut deosebit de mult după primul război mondial moment în care s-a realizat „constiinţa reala a valorii lui.”