Spania

Regatul Spaniei - despre Spania

Spania este o ţarã situatã în sud-vestul Europei. Face parte din Peninsula Ibericã împreunã cu Portugalia şi Gibraltar. În nord-est se învecineazã cu Franţa şi Andora de-a lungul Munţilor Pirinei. Dupã sfârşitul regimului Franco, Spania a devenit o monarhie constituţionala în 1978 când o nouã constituţie a fost adoptatã.

Aderarea Spaniei la Uniunea Europeana:

Uniunea Europeanã de astãzi, creatã in 1957, prin Tratatul de la Roma, se numea la inceput Comunitatea Economicã Europeanã (CEE sau Piaţa Comunã). Scopul ei principal era tocmai asigurarea liberei circulaţii a oamenilor şi mãrfurilor, fãrã taxe vamale, între statele membre. Iniţial, la CEE au participat doar şase ţãri: Franţa, RFG, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg. Au urmat, în timp, mai multe valuri de extindere: în 1973 au aderat Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda; in 1981 – Grecia; în 1986 – Spania şi Portugalia; în 1995 sunt acceptate in UE Austria, Finlanda si Suedia; în sfârşit,îin 2004 au intrat în Uniune alte 10 state, de aceasta datã mai ales din Estul si Centrul Europei (dintre care 8 se aflaserã, decenii în şir, sub jugul comunist al Moscovei): cele trei ţãri baltice, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Malta şi Cipru. Creşterea continuã a numarului de state membre a consolidat economia europeana, care producea pentru un numãr tot mai mare de consumatori ai unei pieţe continentale unice: populaţia CEE era in 1980 de 317 milioane de persoane, în timp ce SUA aveau atunci doar 228 milioane de locuitori. La inceputul anilor ’90, CEE (devenitã din 1992-1993, în urma Tratatului de la Mastricht, UE) avea deja peste 340 milioane de persoane. Dar lãrgirea continuã a UE nu produce doar beneficii pentru Uniune. Aşa de exemplu, în urma ultimului val de aderare, PIB/locuitor a scãzut de la 23.380 la doar 23.190 (fiindcã ţarile din Est sunt, aproape toate, mai puţin dezvoltate şi mai sarace decât vechii membrii ai UE, având un PIB mediu/locuitor de doar 23% din cel al UE). Pe mãsurã ce devine mai mare, UE se transforma – afirmau unii specialişti – într-o structurã mai puţin coerentã, cu contraste interne mai mari, în plus, dinamica demograficã în 82 din cele 109 regiuni din ţãrile recent aderate este negativã, ceea ce va accentua imbãtrânirea UE.

Între 1991 şi 1995, transferurile de fonduri venite dinspre UE au reprezentat 3,5% din PIB-ul Greciei, 3,3% în cazul Portugaliei, 2,4% în cazul Irlandei şi 1,5% din PIB în cazul Spaniei. Chiar şi dupã ce ajutoarele directe – venite sub forma fondurilor structurale şi a fondului de coeziune – s-au mai redus, resursele financiare comunitare au continuat sã joace un rol major în aceste patru ţari: între 2000 si 2006, de exemplu, 15% din investiţiile totale în Grecia implicã fonduri ale UE, iar în cazurile Portugaliei, Irlandei şi Spaniei, cota-parte reprezentatã de banii veniţi direct de la Uniune este de 14%, respectiv 10% si 6% din totalul investiţiilor. Adesea, rolul sprijinului primit din partea UE s-a dovedit a fi spectaculos in depãşirea relativ rapidã a rãmânerii în urmã.

Extinderea către sud - un factor pozitiv:

În timp ce unii se mai îndoiau încă de faptul că includerea Marii Britanii fusese o alegere bună, aderarea Greciei, a Spaniei şi Portugaliei, adică extinderea către sud, a fost considerată de toată lumea, din punct de vedere politico-strategic, un lucru pozitiv şi necesar. Punctele mai slabe erau însă consecinţele de ordin economic şi instituţional, pe care această extindere le aducea cu sine. Nivelul de dezvoltare economică din toate cele trei ţări se afla în mod evident sub media Comunităţii; eterogenitatea sporită precum şi, fără îndoială, mărirea considerabilă a numărului statelor membre, îi făcea pe mulţi să-şi exprime îngrijorarea în ceea ce privea eficienţa instituţiilor şi decursul proceselor decizionale.

Extinderea către sud, sub semnul problemelor interne ale CE:

Extinderea către sud a fost însă cel mai mult influenţată de problemele pe care le avea Comunitatea în interior la începutul anilor 80. De fapt era vorba de divergenţe de opinie în ceea ce privea evoluţia pe viitor a procesului de integrare. Aceste probleme au întârziat considerabil negocierile de aderare, şi de abia după anul 1984, când la summitul de la Fontainebleau, au fost trasate liniile proiectului pentru piaţa internă şi a Actului Unic European, s-a putut ajunge la un consens în ceea ce privea data concretă a aderării Spaniei şi Portugaliei - 1 ianuarie 1986. Dar şi extinderea către sud a avut efectele ei asupra dezvoltării Comunităţii. Astfel, anumite domenii politice şi mai ales Politica Agrară Comună au avut mult de suferit de pe urma acesteia. Politica regională a trebuit şi ea modificată, pentru ca noii membrii să poată intra pe piaţa internă.

Spania a recuperat decalajele în ultimul deceniu:

Tentaţia puternicã de a visa este evidenta, dar are probabil şi neajunsuri, comenteazã publicaţia conservatoare. Când Spania a intrat in UE, in 1986 (împreunã cu Portugalia, ridicând numãrul membrilor Comunitãţii Europene la 12), PIB-ul sãu pe cap de locuitor se situa la 70 la sutã din media grupului.

Zece ani mai târziu, când în clubul european intraserã Austria, Finlanda şi Suedia, PIB-ul Spaniei pe cap de locuitor încã era la circa douã treimi din media celor 15 membrii - 12.400 de euro, comparativ cu media europeanã de 18.900 de euro. Al Irlandei era de 16.100 de euro, iar al Marii Britanii de 16.200 de euro. Transformarea cu adevãrat dinamicã a Spaniei s-a intamplat numai în ultimii zece ani. PIB-ul Spaniei pe cap de locuitor este acum la 80 la suta din media vechilor membri UE, adicã circa 27.600 de euro în 2006. Irlanda a eclipsat aceastã performantã, ajungând la un PIB pe cap de locuitor de 40.900 de euro, cu mult peste cel al Regatului Unit, de 31.200 euro.

Valoarea Produsului Intern Brut al Spaniei s-a majorat cu 3,5%, în anul 2005, iar în trimestrul patru a crescut cu 0,9%, a informat Institutul Naţional de Statisticã, citat de AP. Creşterea economicã a continuat într-un ritm alert şi în trimestrul patru al anului trecut, în ciuda cererii interne scãzute. Comisia Europeana a estimat o creştere de 2,2 procente pentru economia Uniunii Europene, în anul curent, iar pentru cele 12 state ale zonei euro a estimat o creştere de 1,9 procente. Estimãrile reprezintã o extrapolare a prevederilor de creştere economicã a celor cinci economii puternice ale UE, respectiv Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Spania, ţãri care acoperã 75% din producţia economicã a UE şi 80% din cea a zonei euro.