IrDA - Infrared Data Association

Interfaţa IrDA (Infrared Data Association) oferã un standard pentru un nou mediu de comunicaţii. Comunicaţiile în infraroşu presupun comunicaţii fãrã cablu (mediu optic), comode, utile şi avantajoase în unele situaţii.

1. Transferul de date în infraroşu (IrDA)

Pe lângã metodele convenţionale de transfer, cu o transmisie prin aer în infraroşu se pot obţine performanţe deosebite, însemnând 4 Mbps şi posibilitatea de a conecta pânã la 126 de echipamente.

Radiaţia infraroşu este o radiaţie electromangneticã invizibilã cu lungimea de undã între 700-1000 angstrom. IrDA specificã o lungime de undã între 850-900 angstrom. În 28 iunie 1993, un grup de 120 de reprezentanţi din 50 de companii de calculatoare au creat o asociaţie numitã Infrared Data Association (IrDA) cu scopul de a standardiza comunicaţiile în infraroşu. Tehnologia era deja pusã la punct în telecomenzile TV şi la transferul de date între Notebook-uri, dar se simţea nevoia unui standard. Primul standard, bazat pe portul serial RS232 a fost aprobat în 1994. Acest standard foloseşte specificaţiile portului serial, aceeaşi structurã de date dar din pãcate şi limitele vitezei (115Kbps). În 1995 a fost aprobat un nou standard de mare vitezã care împinge limita de vitezã la 1Mbps.

În cadrul comunicaţiilor necablate (wireless), standardul IrDA face parte din categoria transmisiei infraroşu directe, o comunicaţie punct la punct. Între echipamente trebuie sã existe vizibilitate directã. În afara acestui tip de comunicaţie mai existã comunicaţia infraroşu difuzã, o comunicaţie ce permite legãturi multiple (punct la multipunct) şi care nu necesitã vizibilitate directã între echipamente, dar care necesitã materiale speciale de construcţie a clãdirilor.

Avantajele comunicaţiei infraroşu sunt evidente: uşurarea portabilitãţii aparatelor, eliminarea cuplajelor cablate (nu se mai întrerup firele şi nu se mai întâmplã ca un conector sã nu facã contact), eliminarea perturbaţiilor electromagnetice radiate, deci implicit eliminarea interferenţelor electromagnetice. Aceste avantaje sunt majore în zonele de lucru cu regim special, cum ar fi centralele nucleare, laboratoarele de cercetare şi mãsurãri de precizie, acceleratoarele de particule etc. Aceste avantaje au dus la rãspândirea echipamentelor cu interfaţã IrDA. Nu existã Notebook care sã nu aibã o astfel de interfaţã, imprimante pentru Notebook-uri, dar şi mouse şi tastaturi infraroşu pentru calculatoarele desktop uzuale. Faptul cã perifericele în infraroşu se fabricã în multe exemplare a dus firesc şi la scãderea preţurilor.

Faţã de comunicaţiile radio, cele în infraroşu au avantajele unei puteri mai mici, dimensiuni mai mici ale diodei de emisie faţã de o antenã, nu sunt supuse reglementãrilor şi nu genereazã interferenţã electromagneticã.

Transmisia în infraroşu are şi dezavantaje, cum ar fi viteze mici de transfer care se încadreazã între 9600-115200 bps în cazul Serial InfraRed (SIR) şi un maxim de 4 Mbps la Fast InfraRed (FIR). În viitor se estimeazã atingerea unei viteze de 16 Mbps, ceea ce ar permite realizarea de reţele cu transfer în infraroşu (IrLAN). Limita tehnologicã a vitezei de transfer se estimeazã la 50 Mbps.

De asemenea distanţa pe care se pot transfera date este micã, 1-2 m uzual, dar se sperã atingerea unei distanţe de 10 m în viitor. Acest dezavantaj se poate uşor considera un avantaj din punctul de vedere al securitãţii datelor, pentru cã transmisia nu se poate intercepta.

Un alt dezavantaj este unghiul mic în care se pot transmite date. De exemplu, o diodã LASER în infraroşu focalizeazã lumina într-un con cu o deschidere de cca. 30°.

IrDA a publicat 6 standarde care acoperã diferite aspecte ale transmisiei în infraroşu. Partea hardware formeazã nivelul fizic. Se defineşte un protocol de acces IrLAP (Link Acces Protocol) şi un protocol de gestionare IrLMP (Link Management Protocol) care descriu formatul datelor folosite pentru realizarea legãturii şi menţinerea ei. Standardele IrCOMM descriu posibilitãţile de emulare a porturilor seriale şi paralele. Au fost publicate şi standarde pentru capabilitãţi suplimentare, cum ar fi de exemplu conectarea prin sistemul Plug and Play.

La început, transferul în infraroşu a fost destinat sã înlocuiascã transferul serial RS 232, în mod half duplex. A fost nevoie de un mic dispozitiv hardware care sã transforme semnalul de la ieşirea UART-ului în infraroşu. Aşa a fost de exemplu dispozitivul ADAPTEC AirPort, un prim accesoriu IrDA pentru calculatoare personale. Dezavantajul acestei conectãri este viteza redusã (maxim 115.2 kbps).

Urmãtorul pas a fost emularea portului paralel, ceea ce a impus necesitatea unei plãci adaptoare care se cupleazã pe magistralã (sau pe USB sau pe CENTRONICS). şi mai nou, toate plãcile de bazã conţin hardware-ul necesar pe placã, este nevoie doar de conectarea diodei emisive. A fost posibilă astfel creşterea limitei de vitezã la 4Mbps, prin folosirea unui controller specializat pentru transferul în infraroşu.