Televiziunea digitală

1 NOTIUNI GENERALE DESPRE TELEVIZIUNEA DIGITALA

1.1 Ce este televiziunea digitala?

Televiziunea poate fi definită ca un ansamblu de principii, metode şi

tehnici de natură electronică, utilizate pentru transmiterea la distanţă a imaginilor

in mişcare, prin intermediul canalelor de comunicaţie.

Televiziunea digitala (DTV) este un sistem de telecomunicatii prin care se emit si se receptioneaza imagini in miscare si sunete prin intermediul semnalelor digitale, spre deosebire de semnale analogice folosite in sistemul de televiziune analog (traditional). Televiziunea digitala foloseste metode de modulatie digitala, prin care informatia este compresata, necesitand astfel televizoare care inglobeaza astfel de functii sau adaptoare externe care sa converteasca semnalul TV.

Folosirea televiziunii, ca modalitate de transmitere simultană a imaginilor şi

a sunetelor, in cele mai diverse domenii de activitate(radiodifuziune, economie, industrie, medicină, etc), a adus la o diversificare a aparatelor şi sistemelor de TV.

1.2 Clasificarea sistemelor de televiziune

Din punct de vedere al captării, prelucrării, transmisiei şi reproducerii imaginilor sistemele de televiziune actuale pot fi impărţite in trei categorii:

- sisteme de televiziune analogică;

- sisteme de televiziune analog-digitală;

- sisteme de televiziune digitală.

In sistemele de televiziune analogică, traductorii de emisie generează un semnal electric (semnal video sau semnal de imagine) ale cărui valori variază in mod continuu intre două limite determinate de luminanţa minimă şi luminanţa maximă a imaginii obiectului captat. Din acest semnal prelucrat şi transmis pe canalul de televiziune se formează la recepţie, cu ajutorul traductoarelor semnal-imagine TV, imaginea de televiziune a obiectului.

In sistemele de televiziune analog-digitală sunt prezente ambele semnale: analogic şi digital. Semnalul analogic de la ieşirea traductorului de emisie este trecut in formă digitală prin intermediul conversiei analog-digitale in scopul prelucrării, conservării şi transmisiei prin canale de comunicaţie de bandă foarte mare, pentru ca apoi să fie convertit in formă analogică prin intermediul procesului de conversie digital-analogice, pentru a fi transmis prin staţiile actuale către receptoarele de televiziune in care semnalul poate suferi, din nou, prelucrări analog – digital - analog.

In sistemele de televiziune digitală, transformarea directă a imaginilor in

semnale digitale (succesiune de semnale zero şi unu) şi transformare inversă a semnalelor digitale in imagini au loc chiar la nivelul traductoarelor lumină –semnal (la emisie) şi semnal-lumină (la recepţie), in timp ce vehicularea informaţiei intre cele două traductoare se realizează tot sub formă digitală.

In domeniul receptoarelor de televiziune se constată o tendinţă de introducere a schemelor integrate de mare capacitate, a unor noi tipuri de cinescoape cu calităţi mult imbunătăţite in scopul imbunătăţirii calităţii imaginii. Introducerea in receptorul de televiziune a prelucrării şi corecţiei digitale a semnalelor, imbunătăţeşte calitatea imaginii prin eliminarea unor distorsiuni Receptoarele TV moderne conţin memorii de cadre, corectoare digitale de zgomot, memorii pentru conservarea informaţiilor transmise prin teletext.

Transmisia semnalelor digitale de televiziune(semnalul de imagine, semnalul de sunet insoţitor, informaţii suplimentare) poate fi efectuată prin console digitale sau prin canale digitale de utilizare generală. Pentru fiecare tip de linie de transmisie se alege metoda de modulaţie şi demodulaţie. Transformarea semnalului in modulator poate fi cu transpunere de spectru a informaţiei video/audio in regiunea frecvenţelor inalte, sau fără transpunere(adică in videofrecvenţă). Prima metodă se foloseşte la transmisia digitală prin linii de radioreleu şi satelit, iar a doua –prin cabluri coaxiale.

1.3 Tipurile de transmisie digitală

Transmisia digitală prin cablu coaxial se realizează, de obicei, fără modulaţie. Perturbaţiile intr-un cablu coaxial sunt de natură internă (zgomot termic, perturbaţii datorate circuitelor de alimentare) şi de natură externă (descărcări atmosferice, staţii de emisie de mare putere).