Medicamente Antihistaminice

Cu aproape 5000 de ani înainte de era noastra, într-un mormânt fastuos era zidit pentru eternitate unul dintre faraonii Egiptului. Murise la câteva minute dupa ce fusese întepat de o albina. O fresca foarte sugestiva povesteste aceasta nefericita si curioasa întâmplare

Si astazi sunt cazuri când oameni întepati de o albina sau de o viespe fac brusc o scadere mare de tensiune, îsi pierd cunostinta, se sufoca si numai în câteva minute mor, înainte chiar ca medicul chemat de urgenta sa poata acorda primul ajutor. Oamenii de stiinta au denumit acest accident dramatic soc anafilactic sau soc allergic, acelasi soc care cu mii de ani în urma a produs moartea faraonului. Acelasi mecanism a produs socul atunci si-l produce si astazi. Alergia dupa cum se vede nu este o boala noua si, fara îndoiala, nici o boala moderna, dar a devenit mai frecventa.

Daca se introduce pe cale parentala un anumit antigen (o proteina straina, de exemplu, ovalbumina) în organismul animal, urmata la un interval de câteva saptamâni de o injectie intravenoasa cu acelasi antigen, se pot produce o serie de tulburari grave, care pot fi mortale. Aceasta reactie puternica se manifesta de obicei prin scaderea presiunii sanguine, prin constrictia bronhiilor si alte simptome care variaza dupa specia animala. Fenomenul este cunoscut sub numele soc anafilactic. Prima injectie poate fi considerata “sensibilizanta”, iar cea de a doua, “declansanta”.

Înrudit cu socul anafilactic este fenomenul de alergie, ale carui simptome prezinta multe ceractere comune cu cele mai de sus. Alergia este rezultatul unei sesibilizari spontane, a organismului fata de anumiti produsi care pot fi de natura foarte variata: medicamente, coloranti, saruri metalice, lîna, polen, diverse produse alimentare etc. Ori de câte ori acesti „alergeni” patrund sau vin în contact cu organismul o data sensibilizat, declanseaza un soc alergic. Terenul individual joaca un rol foarte important. Printre starile alergice cele mai frecvente se numara urticaria, astmul bronhial, guturaiul fânului, dermatitele alergice etc.

Aceste tulburari sunt foarte asemanatoare cu acelea ce se produc în urma injectarii în organism aunor doze minime de histamina.

Este extrem de probabil ca o serie de tulburari produse în socul anafilactic si alergic sa fie datorite unor eliberari de histamina sau a unor produse asemanatoare. Histamina, introdusa parenterala în organism, este o otrava puternica (0.2 mg histamina omoara imediat un sobolan de 200 g).

Intoxicarea cu histamina se manifesta urmatoarele simptome: a) scaderea presiunii sanguine (vasodilatarea capilarelor si a vaselor mici) si hiperpermeabilitate capilara cu transvasarea plasmei sau chiar extravazarea sângelui (în cazuri extreme); b) spasmul muschilor netezi, în special bronhici (asfixie) si intestinali. Pe lânga acestea apar în mod frecvent reactii ale pielii (urticarie, inflamatii), hiperaciditate gastrica si altele.

Histamina apare în mod normal în tesuturile animale, dar în cantitati foarte mici, care nu sunt suficiente pentru a produce fenomenele amintite . Se pare însa ca în timpul socului anafilactic sau alergic se produce o crestere mare a concentratiei histaminei din organism.

Desi fenomenele alergice se aseamana din unele puncte de vedere cu fenomenele imunologice, sunt totusi diferite de acestea. În fenomenele de imunitate, dupa cum se stie, organismul se apara împotriva antigenilor prin sintetizarea unor proteine care poseda o mare specificitate fata de antigenii care au determinat formarea lor.

Aceste proteine specifice sunt numite anticorpi. S-a crezut ca numai proteinele (de ex. ovalbumina) sau polizahridele (compusi macromoleculari) pot fi antigeni. Lucrarile lui Landsteiner au aratat ca chiar substantele simple pot juca rolul de antigeni, în urma combinarii lor cu proteinele organismului. Unul dintre efectele interactiunii anticorp-antigen este inactivarea antigenului: s-ar parea ca histamina are un rol oarecare si în aceste fenomene.

Histamina

Histamina (²-4-imidazolil-etilamina), se gaseste sub forma de cristale albe cu p.t. 83-84° C, iar sub forma de clorhidrat este o substanta alba cristalina cu p.t. 242-245° C, higroscopica, solubila în apa si alcool, foarte greu în cloroform si eter.

Rolul pe care-l are este destul de putin cunoscut; histamina stimuleaza functionarea unor glande (lacrimala, nazala, stomacala) si provoaca vascodilatatie periferica, asemanându-se în unele privinte, cu acetilcolina. Spre deosebire de aceasta din urma, actiunea sa nu este anulata de atropina:

Histamina se formeaza în organism din precursorul sau histadina, o componenta normala a proteinelor, printr-o decarboxilare enzimatica. Cantitatile normale de histamina existente în organism sunt distruse de histaminaza sau deaminaza. Forma inactiva sub care se gaseste depozitata histamina înainte de eliberarea ei în cantitati masive, modul în care se pun în libertate si dispar aceste cantitati, sunt înca neclare.

Histamina nu are utilizari clinice importante din cauza reactiilor secundare pe care le produce. A fost folosita pentru tratamentul unor afectiuni în care ea însasi ar fi un factor etiologic. Administrata în doze progresive ar crese toleranta organismului fata de aceasta amina si s-ar obtine astfel rezultate satisfacatoare în sindromul Menière (ameteli, surzenie si alte tulburari vestibulare) si în cefaleea histaminica (pare a fi de folos în tratamentul migrenelor). Histamina poate fi folosita pentru cresterea cantitatii de suc gastric în timpul sondajului efectuat în scop analitic (se utilizeaza sub forma de clorhidrat sau fosfat).

Histamina a fost obtinuta prima oara prin sinteza (Windaus si Vogt, 1907) si apoi izolata din produsii naturali.

Histamina se poate obtine prin decarboxilarea biologica a histadinei cu ajutorul bacteriilor de putrefactie. Decarboxilarea histadinei se poate realiza si prin încalzire în dizolvanti inerti, cu p.f. ridicat.